La an nou, cursuri noi la Fundația Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-an-nou-cursuri-noi-la-fundatia-calea-victoriei/

Fundaţia Calea Victoriei te aşteaptă şi în acest an cu o ofertă bogată de cursuri şi evenimente. Aşa cum ştii deja, în fiecare lună programul Fundaţiei cuprinde cursuri din cele mai diverse domenii, pentru toate gusturile.

Un articol de Liliana Matei|23 ianuarie 2020

„Vrem să îți atragem atenția spre cursurile new entry din lunile Februarie și Martie ale anului ce tocmai a început. Noile teme propuse sunt un prilej pentru tine de a încerca ceva nou sau de a-ți urma o mai veche pasiune”, se arată într-un comunicat de presă.

Dacă ești înclinat spre artă, poți alege cursul despre 30 dintre capodoperele artei europene, dar nu oricare dintre ele, doar acele lucrări dedicate iubirii – un preambul perfect pentru Valentine’s day – sau o călătorie virtuală prin cele mai frumoase muzee ale Capitalei.

Pasiunea ta pentru psihologie poate găsi un răspuns în cursuri precum cel despre copilul interior și toate emoțiile pe care le păstrăm din copilărie, cel despre gestionarea emoțiilor negative sau cel de medierea conflictelor din familie”, se arată într-un comunicat de presă.

Și pentru eruditul din tine avem două provocări noi: cursul despre istoria Europei și cel despre înțelegerea Vechiului Testament.

Cursuri noi în luna Februarie

30 de capodopere ale artei erotice europene: De la Venus din Milo la desenele lui Egon Schiele, din 12 februarie

Copilul interior: depăşirea traumelor, vulnerabilităţilor şi a tiparelor relaţionale, din 18 februarie

Istoria Europei: de la Voltaire la Vaclav Havel, din 25 februarie

Medierea conflictelor în familie şi la job, din 29 februarie

Cursuri noi în luna Martie

Cum să gestionezi emoțiile negative în viața personală și profesională, din 3 martie

Muzeele știute și neștiute din Micul Paris, din 13 martie

Cum să citim şi să înţelegem Vechiul Testament, din 17 martie 2020

După ce te hotărăști ce-ți place mai mult, înscrie-te pe [email protected]. Cursurile au loc la sediul fundației, în centrul Bucureștiului, pe strada C. A. Rosetti 47. et. 1, aproape de Romană și Universitate.

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]