La aniversarea de 90 de ani, Valentin Gheorghiu revine pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-aniversarea-de-90-de-ani-valentin-gheorghiu-revine-pe-scena-salii-radio/

Maestrul Valentin Gheorghiu revine la Sala Radio, vineri, 16 martie, de la ora 19.00, într-un concert de excepţie alături de pianista Roxana Gheorghiu şi de Orchestra Naţională Radio. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Philip Mann, un nume în plină afirmare pe scena muzicală internaţională

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2018

Programul se va deschide cu două lucrări de Mozart: uvertura la opera Così fan tutte și Concertul nr. 10 în mi bemol major pentru două piane și orchestră.

În partea a doua, orchestra va interpreta Simfonia nr. 9 în do major de Fr. Schubert.

Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, Statele Unite, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania sau Japonia.

A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului. În prezent este membru al juriului în concursurile P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann și J. S. Bach.

Cu o activitate muzicală care denotă o atentă preocupare nu doar pentru latura concertistică, ci şi pentru cea a muzicii de cameră, Roxana Gheorghiu s-a format la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a urmat studii universitare şi de masterat cu pianistul Gabriel Amiraş, desăvârşindu-şi formarea artistică la Weimar.

A efectuat turnee în Italia, Luxembourg, Ungaria, Polonia, Spania, Rusia, Grecia ş.a, a obţinut titlul de doctor în muzică şi este cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Foto: Valentin Gheorghiu – facebook

 

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.