La Brașov au început repetițiile pentru spectacolul “Mincinosul” de Carlo Goldoni
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-brasov-au-inceput-repetitiile-pentru-spectacolul-mincinosul-de-carlo-goldoni/

Câştigător al Premiului pentru Regie în cadrul Festivalului Internaţional de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, ediţia 2017, regizorul Vasile Nedelcu a început, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, repetiţiile pentru spectacolul “MINCINOSUL” de Carlo Goldoni.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2018

După succesul spectacolului “What Shall We Do With The Cello? / Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Dramaturgie Contemporană de la Brașov, ediția 2017, Vasile Nedelcu, regizorul de origine româna stabilit în Marea Britanie, a acceptat invitația de a monta, după mai bine de 10 ani, un nou spectacol în România.

Astfel, la Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov au început repetițiile pentru prima premiera din 2018 a teatrului – spectacolul “Mincinosul”.

“Mincinosul” de Carlo Goldoni, îi va avea în distribuție peactorii Gabriel Costea, Mihai Bica, Marius Cisar, Anca Florea/Simona Pop, Iulia Popescu, Claudia Suliman, Marius Cordoș, Petrișor Diamantu, Vlad Jipa, Vlad Pavel, Demis Muraru/Bogdan Nechifor, Relu Sirițeanu.

Scenografia spectacolului va purta semnătura artistei AndraBădulescu Vișniec, coregrafia Mălina Andrei, iar muzica originala va fi compusă deOvidiu Iloc.

Sunt întrebat: ce am de gînd să fac cu piesa? În primul rind, s-o înțeleg, aș răspune și pe urmă să nu-i stau în cale! Foarte adesea a vrea să spui ceva… cu o piesă, echivalează cu a nu fi capabil să asculți și să-nțelegi ce-ți spune piesa ție. Textul lui Goldoni este o capodoperă a genului: scene de antologie, intrigă condusă cu abilitate, comic debordant… Dragoste, poezie, dramă… – Vasile Nedelcu, regizor

„Personajul Lelio spune: Nici cel mai mare gazetar din Europa n-ar fi putut să născocească o poveste atît de bine ticluită. Au trecut aproape trei sute de ani de la scrierea acestui text și parcă tot acolo suntem.Minciunile sînt numite în piesă Flori de spirit. Noi le numim Fake news.

Avem dreptul să-l facem pe cel de lîngă noi să sufere doar în numele interesului personal?Cît de nocivă e minciuna?Cîtă comedie și dramă poate naște ea? Sînt întrebări pe care noi vrem doar să le punem iar fiecare își va da răspunsul lui. Carnavalul vieții învîrte de mii de ani aceeași strîmbă roată.” spune regizorul spectacolului, Vasile Nedelcu.

Premiera spectacolului va avea loc la începutul lunii martie.

Foto: Mincinosul – facebook

 

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.