La comun/debut/ Teatrul Maghiar Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-comun-debut-teatrul-maghiar-timisoara/

Sarolta Vass are 18 ani, este cea mai tânără actriţă a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara şi, probabil, cea mai tânără actriţă angajată a unui teatru timişorean. Miercuri, 16 februarie 2022, de la ora 19, ea va debuta pe scena Teatrului Maghiar într-unul dintre cele mai captivante spectacole ale stagiunii: ”La comun”, în rolul Freja, un personaj a cărui vârstă e aproape de cea a actriţei.

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2022

Așa se face că, în acest moment, trupa Teatrului Maghiar din Timișoara are cea mai tânără și cea mai vârstnică actriță în rol principal: Vass Sarolta (18 ani) în rolul adolescentei din spectacolul ”La comun” și venerabila actriță Fall Ilona (82 de ani) în rolul Regina, în spectacolul ”Ultima mutare”.

Născută la Timișoara,  Sarolta Vass a absolvit, la doar 17  ani, Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”, unde a studiat flaut și interpretare vocală și a cucerit numeroase premii în competiții muzicale. Talentată, ambițioasă, cu o disciplină interioară  câștigată în anii de studii muzicale începute la 5 ani,  Sarolta Vass deține și recordul de a fi văzut, ca spectator,  absolut toate spectacolele produse de Teatrul Maghiar din Timișoara, în ultimii 10 ani, de a fi crescut în teatru. Debutul ei absolut într-un spectacol de teatru a avut loc în 2019,  în  ”Dr. Faustus”  theater- concert de Kocsárdi Levente,  producție a companiei independente Arte- Factum.

”La comun”, spectacolul regizorului Radu Nica, pe un text scris de Thomas Vintenberg și Mogens Rukov,  propune  o dezbatere despre proprietate și familie în societatea de astăzi, pornind de la cazul adevărat al unui grup de intelectuali care decid în 1975 să trăiască împreună într-o comună, având drepturi și obligații egale. Erick și Anna formează un cuplu stabil și decid să încerce un experiment al traiului la comun cu alte cinci persoane cu aceleași convingeri ideologice. În familia lărgită se petrece o criză în momentul în care Erick se îndrăgostește de o altă femeie, punând sub semnul întrebării conceptele de proprietate, solidaritate, cuplu  sau familie.  Din distribuție fac parte actorii Bandi András Zsolt, Éder Enikő, Kocsárdi Levente, Aszalos Géza, Borbély B. Emília, Tar Mónika, Vadász Bernadett,  Molnár Bence și Vass Sarolta. Scenografia este creată de Ioana Popescu.

„Beneficiile traiului în comun sunt multe și ne lipsesc extrem de acut în zilele noastre, când suntem atât de însingurați, de alienați, însă reversul medaliei nu e defel de neglijat – relațiile interpersonale, mai ales în familie, se scurtcircuitează, iar rezultatele sunt imprevizibile și adesea traumatizante. La comun e, așadar, un bun stimul pentru reflecție asupra problemelor familiei în secolul al XXI-lea și a crizei societății de azi” , consideră  regizorul Radu-Alexandru Nica .

Spectacolul ”La comun”  este interzis spectatorilor cu vârste sub 14 ani. Reprezentația care se va juca în Sala Mare a Teatrului Maghiar,  miercuri, 16 februarie, 2022, este sold out! Toate spectacolele  Teatrului Maghiar din Timișoara sunt traduse în limba română.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

16
/01
/24

Prima lună din an aduce încă cinci contexte în care compania independentă de teatru Vanner Collective deschide discuții despre teme ale zilelor noastre, prezente în tot ceea ce ne înconjoară și despre care nu e ușor mereu să vorbim: depresia și mecanismele construite pentru a merge mai departe cu ea, comunicarea cu sens, eco-anxietatea, moștenirea pe care o ducem și modurile în care ne limitează, fricile, vulnerabilitățile și superputerile fiecăruia dintre noi.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani