La grande bellezza. Decadenţă şi decrepitudine
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-grande-bellezza-decadenta-si-decrepitudine/

CRONICĂ DE FILM Ignorat anul trecut de juriul de la Cannes, însă premiat recent cu Oscarul pentru film străin, „La grande bellezza” este un exerciţiu seducător de autoflatare din partea lui Paolo Sorrentino.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 martie 2014

Inspirat din fellinienele „La dolce vita”, „Otto e mezzo” şi „Roma”, faţă de care face o plecăciune ca un discipol îndrăzneţ şi emancipat în faţa maestrului, „La grande bellezza”/”Marea frumuseţe” este portretul în tuşe lirico-groteşti al Romei contemporane.

Celebrul oraş este însă redat prin ochii şi temperamentul mondenizat al unui scriitor îmbătrânit şi blazat, Jep Gambardella (interpretat de impecabilul Toni Servillo), care trăieşte încă din faima primului şi singurului său roman, vechi de 30 de ani, „Aparatul uman”.

Roma lui Gambardella este un oraş al depravării, al decrepitudinii, al morţii, al spleenului alungat prin petreceri extravagante, care, prin camera cu mişcări languroase a directorului de imagine Luca Biggazzi şi talentul de portretist al lui Paolo Sorrentino, devin adevărate bacanale de dimensiuni cosmice.

Asemeni protagonistului, oraşul tânjeşte după trecutul glorios, după „marea frumuseţe” de altădată, din care nu au mai rămas decât clădirile sau operele de artă simbol şi de la care nu s-a transmis decât un etos alterat al vieţii trăite în plăceri imediate.

Fauna care populează lumea lui Gambardella este una dominată de frivolitate, impulsuri, superficialitate, iar cuvântul de ordine este decadenţa (cu panaş), în societate, artă sau religie. O decadenţă pe care Sorrentino o redă cu voluptatea unui moralist temperat, interesat nu atât de profunzimi şi subtilităţi, cât de o atentă stilizare.

În timp ce lentila de caricaturist prin care Fellini îşi privea personajele lăsa loc pentru compasiune şi melancolie, pentru înţelegere sinceră faţă de formele atât de diverse de manifestare a naturii umane, înclinaţia spre satiră a lui Sorrentino este mai pronunţată, fără a fi însă şi cinică.

Firul epic este inexistent: filmul este o înşiruire de tablouri în mişcare lentă (scenele de petrecere sunt cele mai reuşite). Fiecare dintre ele reprezintă un prilej pentru Sorrentino de a-şi etala resursele de imaginaţie vizuală, lăsând pe alocuri impresia că unicul scop este satisfacerea vanităţii sale de stilist înzestrat, de diagnostician expresiv al unei descompuneri ireversibile.

„La grande bellezza” a deschis miercuri seară, la Cinema Studio, cea de-a 10-a ediţie a Festivalului de Film Bucureşti, iar de vineri poate fi văzut şi în cinematografe.

INFO

„La grande bellezza“ (Italia, 2013)

Regia: Paolo Sorrentino

Cu: Toni Servillo, Carlo Verdone, Sabrina Ferilli

Rating: ●●●●○

Foto: captură La grande bellezza

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.