Andrei Dăscălescu: „Cred că m-am deschis cel puțin la fel de mult ca cei aflați în fața camerei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-dascalescu-cred-ca-m-am-deschis-cel-putin-la-fel-de-mult-ca-cei-aflati-in-fata-camerei/

INTERVIU „Au fost momente în care, dacă nu aş fi avut răbdarea antrenată a unui regizor de documentar, emoţiile m-ar fi copleşit într-o măsură distructivă”, spune Andrei Dăscălescu despre noul său film, „Holy Father” (2020), disponibil pe HBO şi HBO GO.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2021

În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020, citiţi cronica aici), câştigător al Premiului Special al Juriului la Festivalul de la Sarajevo, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.

Andrei Dăscălescu a mai regizat documentarele „Constantin şi Elena” (2008) şi „Planeta Petrila” (2016).

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, regizorul vorbeşte despre ideea de pornire la „Holy Father”, despre dificultatea de a realiza un film atât de personal şi despre ce a învăţat devenind tată şi lucrând la documentar.

 

Ionuţ Mareş: Ai spus că ai decis să faci acest documentar după ce ai filmat o scenă care apare la început, cu testul de sarcină pozitiv al iubitei tale Paula. Dar cum ai hotărât să îmbini cele două ipostaze ale tale surprinse de film – de viitor tată și de fiu care încearcă să se reapropie de propriul tată?

Andrei Dăscălescu: Cochetam de mai multă vreme cu ideea de a explora documentar noua viață a tatălui meu, aceea de călugăr în Athos. Mă gândeam cel puțin la un fotoreportaj documentar, dacă nu chiar la un film. La câteva ore după testul de sarcină, m-am gândit că trebuie să-i dau vestea tatălui meu, singurul meu părinte în viață, și atunci mi-a venit ideea acestui film, care să îmbine ideea (mai veche) de a-l vizita pe tatăl meu în noua lui lume cu o documentare a pregătirilor noastre de a deveni părinți.

Este un film și despre tine, deși în fața camerei sunt în special cei apropiați ție. Pare că te-ai „ascuns” în spatele camerei, că ai folosit ca pretext filmul pentru a chestiona cele două relații – una cu Paula și alta cu tatăl tău absent -, dar și propriile temeri. În același timp, ca să folosesc un clișeu, este și un fel de declarație de dragoste pe care o faci cu mijloacele tale – filmul –  partenerei tale și tatălui tău. Cât de greu ți-a fost să realizezi un film atât de personal?

Exact, m-am ascuns în spatele camerei, deși cred că prin ceea ce am filmat, prin felul cum am montat, prin ceea ce am pus pe ecran, m-am deschis cel puțin la fel de mult ca cei aflați în fața camerei. Filmul a fost greu de făcut – și de filmat, și de montat -, din cauza încărcăturii emoționale din spatele conversațiilor sau încercărilor nereușite de conversație. Dacă acesta ar fi fost primul meu film, cred că ar fi fost un eșec atât ca film, ca demers profesional, cât și ca demers personal.

Oricum, după prima vizită la Athos m-am întors destul de dărâmat. Dar știind că trebuie să duc proiectul de film la capăt, m-am regrupat rapid și am plănuit a doua vizită. Dacă nu ar fi fost filmul, poate m-aș fi declarat învins și nu aș mai fi avut prea curând deschiderea de a încerca o nouă apropiere, ceea ce ar fi fost o mare pierdere. 

Cum ai gândit montajul, care pare să urmeze o desfășurare cronologică a „întâmplărilor” și alternează cele două planuri?

Montajul scenelor din Athos respectă cronologia, în mare parte. Mai mult am intervenit în secvențele cu mine și Paula și cele în care le dăm de veste apropiaţilor de naşterea copilului. Despre montaj, în general, pot să spun că am avut timpul și răbdarea să ducem filmul foarte aproape de cea mai bună formă posibilă a lui. Am luat notițe, am „montat” mult cu cartonașe pe perete, am luat pauze, am făcut vizionări de test cu cei apropiați, am avut un story consultant genial (Roberto Blatt), iar Ștefan Pârlog (monteur – n.r.) și cu mine am lucrat în tihnă, la Piatra Neamț, până am fost convinși că avem varianta cea mai bună. Cred că ăsta e un documentar care să merite premiul Gopo pentru montaj.

Photo: Răzvan Anton

Sunt câteva scene intime în film foarte puternice, încărcate emoțional. Cum le-ai gestionat la filmare, când trebuia în același timp să fii cât mai prezent, ca „personaj”, în acele momente, dar să și ai o anume detașare de regizor?

Cum am zis și mai sus, au fost momente în care, dacă aş fi fost fără cameră, dacă nu aş fi avut răbdarea antrenată a unui regizor de documentar, emoțiile m-ar fi copleșit într-o măsură distructivă. Fiul abandonat și regizorul de documentar au făcut echipă în momentele cele mai grele, iar în celelalte momente și-au lăsat loc unul altuia, în funcție de context.

În timp ce Paula e dezinvoltă în fața camerei, chiar și atunci când e în intimitate, tatăl tău pare uneori iritat sau intimidat. Cât de mult poți să forțezi în astfel de situații și cum reușești să faci astfel încât aparatul să devină „invizibil” și să nu mai fie perceput ca un intrus de cel pe care îl filmezi, pentru a ajunge la astfel de mărturii ca cele din film?

Aici nu cred că există un răspuns simplu, dar dacă ar fi să aleg un cuvânt, acela ar fi „răbdare”. La prima vizită am stat două săptămâni, timp în care am trecut de la a nu filma nimic într-o zi sau a filma slujbe și icoane la sugestia tatălui meu, la a filma acea conversație apăsătoare din finalul secvenței. Am făcut un fel de balet pe sârmă, știind când e cazul să mă retrag și când pot merge înainte. De altfel, mi-a și spus cineva care a văzut filmul că e aproape un thriller psihologic. 

În ce fel te-au transformat experiența de a deveni tată și lucrul la acest film?

Ce am învățat eu, și ce sper să transmit și spectatorilor, e că este mult mai important și mai sănătos să căutăm soluții decât să căutăm vinovați; să construim cu ce avem, în loc să plângem pentru ce ne lipsește; să încercăm să dăm ce putem noi mai bun, desprinzându-ne, pe cât posibil, de bagajul nostru emoțional și familial, de cercurile vicioase în care am fost prinși.

„Holy Father” are premiera la HBO și pe HBO GO pe 13 mai.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.