La La Land, 14 nominalizări la Oscar. Ce filme se bat pentru râvnita statuetă?
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-la-land-14-nominalizari-la-oscar-ce-filme-se-bat-pentru-ravnita-statueta/

Musicalul romantic „La La Land” a fost nominalizat la 14 premii Oscar, performanţă la care au ajuns în istoria filmului doar două producţii: „Titanic” (1997) şi „All About Eve” (1950).

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2017

Filmul regizorului Damian Chazelle a fost nominalizată pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, scenariu original și coloană sonoră, precum și pentru montaj, imagine, decoruri, costume și cel mai bun sunet.

Actorii principal din film, Ryan Gosling și Emma Stone, au fost nominalizați pentru cele mai bune roluri principale masculin și feminin. De asemenea, „La La Land” a obținut două nominalizări la categoria cel mai bun cântec original, pentru „City of Stars” și „Audition”.

La Globurile de Aur, care au fost decernate la 8 ianuarie, „La La Land” a obținut un număr record de șapte premii, din tot atâtea nominalizări.

Care va fi cel mai bun film al anului?

„La La Land” va concura cu alte opt filme la categoria cel mai bun film: „Arrival”, „Fences”, „Hacksaw Ridge”, „Hell or High Water”, „Hidden Figures”, „Lion”, „Manchester by the Sea” și „Moonlight”.

La categoria cel mai bun actor

sunt nominalizați Casey Affleck („Manchester by the Sea”), Denzel Washington („Fences”), Ryan Gosling („La La Land”), Viggo Mortensen („Captain Fantastic”) și Andrew Garfield („Hacksaw Ridge”).

La categoria cea mai bună actriță

au primit nominalizări Isabelle Huppert („Elle”), Ruth Negga („Loving”), Natalie Portman („Jackie”), Emma Stone („La La Land”) și Meryl Streep („Florence Foster Jenkins”), pentru care este cea de a 20-a nominalizare la un premiu Oscar.

Cel mai bun film străin

Cinci filme au fost selecționate de pe o listă scurtă de nouă pentru a concura la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Este vorba despre producția germană „Toni Erdmann”, filmul franco-iranian „The Salesman”, „A Man Called Ove” (Suedia), „Land of Mine” (Danemarca) și „Tanna” (Australia).

Cea de-a 89 ceremonie a Premiilor Oscar va fi prezentată într-o emisiune televizată de la 26 februarie, a cărui gazdă va fi comedianul Jimmy Kimmel.

Foto: Oscar – facebook

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.