La o mică plimbare în Parcul Carol I
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-o-mica-plimbare-in-parcul-carol-i/

La Bucureşti, un loc în care să faceţi mişcare, să vă plimbaţi, să citiţi ori să cădeţi pe gânduri, luând o clipă distanţă de zgomotul infernal al oraşului, găsiţi aproape de Mitropolie.

Un articol de Dana Ionescu|4 aprilie 2021

Personajele pe care le veți întâlni de cum intrați în Parcul Carol I sunt multe și de toate felurile: un domn sau mai ales o doamnă care-și plimbă cățelul, grupuri de adolescenți care fac zarvă mare, skateri colorați, oameni citind pe câte o bancă, cupluri răsfățându-se la soare, mulți copii vegheați de bunici, la locurile de joacă și în apropierea lor, ascultători de manele la smartphone, bicicliști care se antrenează. Fiecare dintre aceste personaje are un motiv să se oprească pe aleile principale, pe vreo bancă mai retrasă, pe platoul spațios dinspre monument, la una dintre cele câteva terase în aer liber, amenajate într-un spațiu generos, în care e, într-adevăr, loc pentru toți. Și, când pandemia va ieși în viețile noastre, va fi iar loc destul și pentru evenimente – proiecții de film, spectacole de teatru pentru copii, expoziții.

Înapoi în timp
Cel mai gros rid de pe chipul acestui complex care anul acesta împlinește 115 ani este, știm, monumentul închinat „eroilor” comuniști, construit în anii ’60, când parcul avea deja o istorie. Redenumit în anii ’60 „Parcul Libertății”, acest spațiu de loisir își pierderea sensul în vremea întunecată a buldozerelor comuniste.  Nu întâmplător, desigur, în vecinătate apăruse și „Steaua roșie”, o fabrică la unison cu spiritul timpului.

Parcul trăia atunci un fel de maturitate nefericită. Istoria lui începuse în 1906, odată cu dorința lui Take Ionescu de a organiza o expoziție care să aniverseze 40 de ani de domnie a lui Carol I și 25 de ani de la proclamarea regatului, în Câmpia Filaretului, unde ajunsese, în 1821, Tudor Vladimirescu.

Înainte să ardă în incendiul din 1940, Palatul Artelor, parte a ansamblului proiectat de arhitectul francez Eduard Redont, devenise muzeu militar. De steluțele roșii care au denaturat după anii ’50 dimensiunea simbolică inițială a acestui spațiu public de agrement au scăpat, totuși, monumente supraviețuitoare precum Fântâna Cantacuzino, care rezista din 1870, fântâna lui George Lahovary, de Karl Storck și  „Giganții” sculptorului Dimitrie Paciurea.

La moartea celui din urmă, criticul Henri Blazian scria în ziarul „Adevărul”: „Dimitrie Paciurea a fost un întârziat, un inactual ca om și ca artist. Impresionismul său bizar, viziunile lui apocaliptice îl îndepărtau de realitatea cotidiană, îi clădeau o lume aparte, în care gândul, creația și lectura alcătuiau axele existenței. N-a încercat nimeni să-l smulgă din vis. N-a încercat nimeni să-l redea actualității printr-o comandă de monument. Deși era printre puținii care aveau intuiția monumentalului. A fost lăsat să moară ignorat de oficialitate și neajutat de nimeni, într-un meschin ungher de lazaret. La răspântia dreptății omenești vor sta de-aici înainte, ca veșnica mustrare, Giganții, Sfinxul și Himerele lui Dimitrie Paciurea”.

Prezentul incert

Semnele modernității de început a orașului, parcă desprinse din albume, îl pot duce pe omul grăbit de azi într-o călătorie in timp, colorată în fiecare anotimp. Să amintim și că undeva, pe o insulă din acest parc al reconcilierii, așa cum îl dorise Carol I, a existat cândva și o moschee – gest simbolic pentru deschiderea pe care o aducea modernitatea. Pe ea nu o putem vedea acum decât în cartoline de epocă și în studii de istorie.

În schimb, putem observa, printre altele, impasibilitatea naturii – parcă fără memorie, perpetuă, își joacă rolul protector într-un fel reconfortant. În strigătele vesele ale copiilor de la locurile de joacă, în soarele acestei primăveri în care așteptăm un fel de revenire la normalitate, povestea locului intră în uitare, umbrită de un prezent care e totul, prezentul incert al unui loc în care sculpturile lui Dimitrie Paciurea coabitează cu baloanele vânzătorilor ambulanți de jucării și cu supraviețuitoarea vată pe băț.

Indiferent de  ziua sau de ora la care mergeți la plimbare, structura etajată a spațiului care a păstrat ceva eleganța sobră, din alte vremuri vă va scoate în cale ce căutați: o banca solitară, un copac spectaculos ori o întreabă alee umbroasă, un platou mai populat, o terasa la care să beți o cafea, un culoar bun pentru jogging. Vă va feri de aglomerația care sufocă Cișmigiul, de exemplu, și uneori și Herăstrăul. Înscris pe lista monumentelor istorice din 2004, parcul ce poartă numele regelui care a modernizat decisiv Bucureștiul își trăiește resemnat clipa.

28
/02
/14

Din cartea scrisă de soţia sa, Romola de Pulszki, aflăm că marele balerin rus s-a născut la 28 februarie 1890, la Kiev, oraşul cu patru sute de biserici, într-o familie de dansatori de origine poloneză.