La Teatrul Naţional din Bucureşti soseşte „Un tramvai numit dorinţă“ din Budapesta
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-teatrul-national-din-bucuresti-soseste-un-tramvai-numit-dorinta-din-budapesta/

Multipremiatul spectacol „Un tramvai numit dorinţă” al Teatrului Radnóti din Budapesta se va juca sâmbătă, 14 septembrie 2013, la ora 19.00, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|30 august 2013

Multipremiatul spectacol „Un tramvai numit dorinţă“ al Teatrului Radnóti din Budapesta se va juca sâmbătă, 14 septembrie 2013, la ora 19.00, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Bazat pe una din cele mai cunoscute piese al dramaturgului american Tennessee Williams, spectacolul beneficiază de o transpunere originală, semnată de doi importanţi creatori maghiari, regizorul Sándor  Zsótér şi  scenografa Mária Ambrus, recunoscuţi şi pentru teatrul lor semnificativ şi sugestiv, bazat pe imagini, pe care l-au impus pe scenele dominate până la ei de reprezentări realiste.

Viziunea regizorală este susţinută de o distribuţie bine aleasă, în frunte cu actriţa Adél Kováts.  Apreciată de critici pentru performanţa emoţionantă şi puterea acordată tulburătorului personaj Blanche, artist important al trupei Teatrului Radnóti Miklós încă din 1993,  Adél Kováts a fost distinsă în 2012 cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal la Festivalul Naţional de Teatru. Cu aceeaşi ocazie, spectacolul a mai fost premiat pentru cea mai bună regie (Sándor  Zsótér) şi pentru cel mai bun decor (Mária Ambrus).

Regizorul Sándor Zsótér pune accentul pe elementul tragic al piesei. De data aceasta, nu mai este tragedia unei singure persoane, ci a patru. Nu mai este vorba despre opoziţia dintre distrugerea epocii idealizate şi realitatea prezentă, acest  spectacol  ne spune povestea a patru destine total lipsite de speranţă şi de viitor.

Nánay István,
critic de teatru

Versiunea spectacologică maghiară recurge la un limbaj dur, cu structuri comice şi referinţe contemporane, acţiunea concentrându-se pe relaţiile dintre principalii protagonişti.

Adel Kovats si  Csanyi  Sandor

Turneul are loc în cadrul unui program de schimburi bilaterale. Actorii cunoscutului Teatru Radnóti din Budapesta revin la Bucureşti după ce, în 2010,  au prezentat cu mult succes piesa contemporană „Apaşii de la Dunăre”.

Info:

Spectacolul va fi supratitrat în limba română (traducerea – Ana Scarlat). Durata spectacolului: 3 ore (cu pauză). Preţul biletelor: 40 şi 20 lei.

Biletele se pun în vânzare marţi 3 septembrie 2013, la Agenţie de bilete a TNB, care funcţionează provizoriu în foaierul Sălii Media (dinspre Hotelul Intercontinental), cu intrare pe la bariera din strada Batiştei.

Foto credit: Koncsz Zsuzsa

 

 

 

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

07
/10
/14

Supranumită „Carmen a secolului XX”, VIORICA CORTEZ, una dintre cele mai aplaudate voci lirice feminine din toate timpurile,  va cânta la Sala Radio într-o gală extraordinară care îi este dedicată.

07
/10
/14

Aşteptarea a luat sfârşit. Iubitorii de teatru pot vedea, în sfârşit, „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht, noul spectacol pus în scenă de Andrei Şerban la Teatrul Bulandra. Premiera va avea loc joi, 9 octombrie şi vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00. Un spectacol nerecomandat copiilor sub 16 ani.

07
/10
/14

Ochii săi mari, albaştri şi prezenţa agreabilă, debordând de feminitate în lumina reflectoarelor, sunt de neuitat. S-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău, şi aţi văzut-o în numeroase roluri, alături de mari artişti ai scenei româneşti.

07
/10
/14

În perioada 29 septembrie - 5 octombrie s-a desfăşurat în Bucureşti a Patra Ediţie a Festivalului „Bucharest Fringe” - Maratonul Teatrului Independent. În acest an, publicul a urmarit 17 producţii independente, în 9 spaţii din Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost adjudecat de “Cockoşi” de Mike Bartlett, regia Horia Suru, o producţie a Teatrului ACT, Asociaţia Entheos şi GrayPlay.

06
/10
/14

Cinema-edu, cel mai mare proiect de educație cinematografică, destinat liceenilor, va ajunge în lunile octombrie și noiembrie în șase orașe din țară: Ploiești(21-23 octombrie, Club Cinema Twins), Craiova (28-30 octombrie, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș (4-6 noiembrie), Târgu Mureș (11-13 noiembrie, cinema Arta), Iernut (14 noiembrie) și Roman (25-27 noiembrie).

06
/10
/14

Unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film, Victor Rebengiuc va primi Premiul de Excelență al celei de-a VI-a ediții a „Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”. Evenimentul va fi marcat prin proiecția specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981) programat vineri, 17 octombrie, ora 18:30 la Cinema Victoria în prezența maestrului Rebengiuc.

06
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Poarta Albă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, este un film fără vlagă, ilustrativ și cu personaje slab construite. Povestea teribilă a deținuților din lagărul comunist de muncă silnică ce dă titlul lungmetrajului nu are parte de o redare cinematografică pe măsură.

06
/10
/14

Spectacolul „Folia, Shakespeare & Co” după William Shakespeare, realizat şi înregistrat anul acesta în studiourile TVR de către Gigi Căciuleanu alături de dansActorii săi, deschide stagiunea de toamnă a Teatrului Naţional de Televiziune.