La Timișoara, FEST-FDR2019 este în plină desfășurare
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-timisoara-fest-fdr2019-este-in-plina-desfasurare/

Joi, 7 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara, FEST-FDR prezintă „Medea’s boys”, o producţie Teatrul Apollo 111, un spectacol necesar pentru o societate în care discriminarea de gen a dominat întotdeauna viaţa, în toate aspectele ei.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2019

Medea’s boys, pe un text de Ionuț Sociu și fragmente din Medeea de Euripide, în regia lui Andrei Măjeri, demontează legenda Argonauților și, plecând de la acest pretext / context cultural, aduce în discuție, cu mult umor și egală luciditate, vulnerabilitățile bărbaților, machismul, patriarhatul și misoginismul.

De la ora 20, la Sala 2, publicul are ocazia unei întâlniri cu unul dintre marile texte ale lumii, un titlu care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Cântăreața cheală de Eugène Ionesco, în regia unui tânăr și talentat regizor, câștigător al premiului UNITER, Radu Iacoban. Spectacolul este o producție a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.

Ziua de joi se încheie cu spectacolul În numele Tatălui de Robert Bălan, a cărui reprezentație este programată la ora 21, în Studio „Uțu Strugari”. Spectacolul, produs de Asociația Art No More din București, atinge un subiect acut în societatea românească. După cum afirmă realizatorii, „A vorbi despre religie și identitate religioasă într-un moment în care a fi religios echivalează cu a susține public o agendă politică cel puțin controversată este un act de curaj. A împacheta confesiunile și opiniile și amintirile unei vieți religioase intense și active, cu bune și cu rele, într-un spectacol de teatru este atât un prilej de asumare a religiei ca dimensiune esențială a vieții private, cât și un start al dialogului.”

Vineri, 8 noiembrie, publicul FEST-FDR se reîntâlnește cu trupa Teatrului Național din Timișoara, care intră în festival cu două spectacole. Astfel, de la ora 20, la Sala 2 are loc reprezentația spectacolului Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu. Timișoara. Capăt de linie propune o aventură fascinantă, stranie și comică prin istorie: transformă poveștile oamenilor care au trăit în Timișoara sau care doar au vizitat-o, într-o pastilă pentru memorie, descifrând – încercând să descifreze – visele și așteptările unor

oameni legați între ei prin fire invizibile, unele genealogice, altele ale hazardului, cele mai multe ale imaginației și legendei.

Tot vineri, de la ora 21, la Studio „Uțu Strugari” are loc reprezentația spectacolului Cercurile

Încrederii de Radu Popescu, în regia Mihaelei Lichiardopol, un spectacol despre maturizare, nu doar a unor tineri puși în fața unor alegeri prea grele pentru puterile lor, ci, mai cu seamă, maturizarea unei societăți care trebuie să-și protejeze tinerii și să găsească formulele potrivite pentru a-i pregăti exact pentru a face față unor astfel de alegeri.

Biletele pentru spectacolele FEST-FDR se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.