La Vest de Est / La Est de Vest – Lecturi publice în premieră absolută, la FILTM 3
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-vest-de-est-la-est-de-vest-lecturi-publice-in-premiera-absoluta-la-filtm-3/

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM 3), „La Vest de Est / La Est de Vest”, ce va avea loc în perioada 22-24 octombrie, va prilejui publicului timişorean nu doar întîlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci şi o serie de lecturi publice în premieră absolută.

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2014

La Vest de Est / La Est de Vest – Jean Mattern, un scriitor de o rară sensibilitate și un editor respectat în întreaga lume, ale cărui origini se pierd în Banatul anilor post-belici, va citi, în premieră absolută la Timișoara, din cel mai recent roman al său: Septembre.

Cartea se află în pregătire la prestigioasa editură Gallimard, publicarea ei fiind plănuită pentru luna ianuarie 2015; fragmentul în limba română este tradus din limba franceză pentru FILTM 3 de Anca Băicoianu, cea care a semnat și traducerea în limba română a romanului Lapte și miere al aceluiași autor.

Și scriitorul Mircea Mihăieș va citi, în prima seară a Festivalului de Literatură de la Timișoara, ediția a III-a, un fragment dintr-o scriere inedită: este vorba despre volumul Corpuri de litere, a cărui coautoare este Adriana Babeți.

O lectură în premieră absolută va susține și prozatorul Filip Florian – din fragmentul scris pentru Halebarde Halebarde, cartea neterminată a lui José Saramago, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1998 – Filip Florian alături de scriitorul italian Roberto Saviano au imaginat finalul romanului, pentru ediția

Catalin Dorian Florescu schweizer Autorîn limba română. Cartea, incluzînd și ilustrații de Günter Grass, se află în pregătire la Editura Polirom.

Prozatorul elvețian Cătălin Dorian Florescu, născut la Timișoara, este, cu certitudine, unul dintre scriitorii extrem de îndrăgiți de cititorii timișoreni.

La ediția din acest an a FILTM, Cătălin Dorian Florescu va citi din romanul Jacob se hotărăște să iubească, distins cu Swiss Book Prize – cea mai bună carte a anului 2011 în Elveția; ediția în limba română: apărută la Editura Polirom, în traducerea Marianei Bărbulescu.

Florin Lăzărescu și Radu Pavel Gheo, prozatori consacrați, apreciați deopotrivă de critici și cititori, sunt doi dintre scriitorii români din noua generație pe care iubitorii de literatură din orașul de pe Bega vor avea bucuria să îi reîntîlnească.

Florin Lăzărescu va citi la FILTM 3 din cel mai recent roman al său, Amorțire, o carte pentru care prozatorul ieșean a semnat recent cu una dintre cele mai importante edituri din China, People’s Literature Publishing House Co., Ltd. (Beijing).

Radu Pavel Gheo va citi, de asemenea, din cel mai recent roman al său, Noapte bună, copii!, carte recompensată cu Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, ediția 2011, Premiul pentru Proză al USR pe anul 2010 – Filiala Timișoara și Premiul „Romanul anului 2010”, acordat de revista Tiuk!.

Foto: La Vest de Est / La Est de Vest – FILTM 3

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

18
/02
/22

Inspirată de prietenia dintre Constantin Brâncuși și James Joyce, pianista Ana Silvestru a pus în scenă un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc la Sala Radio de la București chiar de ziua lui Constantin Brâncuși, pe 19 februarie, de la ora 19:00.

15
/02
/22

Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes din București vă invită miercuri, 16 februarie, ora 19.30 la o întâlnire online cu scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate prilejuită de lansarea romanului Un ceai la capătul lumii – recent apărut în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – un roman memorabil despre aventura vieții, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane. Participă: Scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Maria Onisei, scriitoare și jurnalist cultural și Dana Pîrvan, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

14
/02
/22

Școala Gimnazială Nr. 194, București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează marți, 15 februarie, de la ora 10.00, evenimentul on-line ”Cu cărțile deschise...”, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii.

10
/02
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități online si offline. Astfel, la Palatul Parlamentului, scriitorul Petre Crăciun va susține un atelier de lectură pentru copii.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

08
/02
/22

Premisa proiectului habits by Republica cultural, inițiat de Societatea Omului Sănătos, o serie de conversații despre impactul artei asupra psihicului și spiritului uman moderate de psihoterapeutul Gabriel Cicu (fondator al clinicii Color Mind din București) alături de patru artiști: scriitoarea Adela Greceanu, muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State și pictorul Roman Tolici.