Laboratorul de regie al lui Loevski – şi în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/laboratorul-de-regie-al-lui-loevski-si-in-romania/

Despre laboratoarele de regie ale creatorului de teatru Oleg Loevski se ştie nu numai în ţara sa, Rusia, dar şi în Germania, Italia, Bulgaria, Estonia etc. Acest proiect a devenit cunoscut şi în România în vara acestui an, când Teatrul Nottara a pus la cale „Laboratorul de Teatru DENS”.

Un articol de Maria Sârbu|14 iulie 2016

Un sfârşit de stagiune minunat, căci pentru cei implicaţi a fost o experienţă unică – ceva nou, ceva frumos, ceva ce i-a scos, spun mulţi, din rutina vieţii teatrale de zi cu zi (oricum scopul e de a-i scoate pe actori din zona confortului, după cum spunea Loevski, fondatorul laboratorului desfăşurat de aproximativ 370 de ori sub privirea sa atentă). Ceva inedit a fost şi pentru publicul care a venit la 9 şi 10 iulie să vadă rezultatul muncii de cinci zile a artriştilor de teatru – trei schiţe de spectacol, după care au votat, alegând ceea ce le-a plăcut cel mai mult. Iar de votul lor depinde dezvoltarea unuia dintre proiecte, care urmează să fie transformat din schiţă în adevărat spectacol pe scena Nottara.

3K6A5858 (1280x854)

Ce a fost, de fapt, în cele cinci zile rezervate unui astfel de experiment teatral? Unii actori păreau sceptici la început. Cu puţin timp înainte de prima lectură, Oleg Loevski şi Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara (care şi-a dorit foarte mult acest proiect aici), le spuneau actorilor, distribuiţi de conducerea teatrului în cele trei schiţe de spectacol, în ce constă laboratorul. Li s-a explicat simplu: trei regizori străini (de fapt patru, doi fiind în cuplu), aduşi de Loevski, vor lucra activ, presaţi de timp, cu trei echipre de actori români, trei texte contemporane. Evident, cu mijloace improvizate. Condiţia laboratorului a fost, aşa cum e peste tot unde se desfăşoară, ca regizorii să fie tineri, să nu mai fi lucrat textele alese, şi să nu mai fi lucrat în teatrul respectiv şi nici în laborator.

Aşadar, Teatrul Nottara a ales „Estrogen”, după Tiramisu de poloneza Joanna Owszanko, „Iubirea la oameni”, piesă a bielarusului Dmitri Bogoslavski, „Burlaci şi burlăciţe” de cunoscutul dramaturg israelian Hanoch Levin. Apoi a împărţit rolurile, iar Loevski a încredinţat textele (în ordinea respectivă): Andreas Raicov-Mertz şi Ekaterina Raicova Mertz (Germania), Evghenia Bercovici (Rusia) şi Alessandra Giuntini (Italia). Desigur, la fiecare schiţă de spectacol a fost, ca asistent de regie, câte un român şi anume (în aceeaşi ordine a enumerării): Alexandru Mâzgăreanu, Adela Biţică şi Bogdan Budeş.

3K6A5420 (1280x853)

Poate unii credeau că vor fi doar nişte spectacole-lectură. Ei bine, nu. Chiar au fost nişte spectacole într-o formă crudă. Desigur, oricine care a fost implicat ar spune că dacă s-ar lucra la fiecare încă vreo trei – patru săptămâni ar ieşi nişte montări de calitate pentru viitoarea stagiune. Calitatea oricum s-a văzut şi asta numai în cinci zile.

S-a lucrat în trei spaţii ale Teatrului Nottara (care se întoarce acasă pe Bulevardul Magheru), dar rezultatele au fost prezentate la Teatrul de Artă. Acolo a venit publicul două seri la rând ca să vadă, să voteze şi să-si spună şi părerea despre ce a văzut: ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut – şi de ce.

Spectatorii care au votat şi au ales nu sunt oameni de teatru, dar ascultându-i pe unii, vorbind despre schiţele de spectacol vizionate, am tras concluzia că ei ştiu ce înseamnă teatru, chiar dacă s-au prezentat cu numele mic şi profesia lor de: inginer, asistentă, antreprenor, corporatist, profesoară… Pe unii i-a interesat textul, pe alţii jocul actorilor. Impresionant mi s-a părut că au remarcat „diferenţele de regie”.

Oleg Loevski a dorit să afle de la public ce nu i-a plăcut. Un răspuns a fost de felul: „A fost poate mult entuziasm… vizibil”.

Şi directoarea Teatrului Nottara a dorit să afle dacă vreun regizor străin dintre cei implicaţi vor să monteze spectacolul la Bucureşti. Toţi au spus „da”.

Cert este că unul, deocamdată câştigătorul, va vedea lumina rampei, în 2017, la Nottara. Şi este vorba de „Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski – un foarte tânăr dramaturg şi actor din Minsk (text tradus de Raluca Rădulescu), în regia Evgheniei Berkovici. Rolurile au fost interpretate de Dani Popescu, Ada Navrot, Anca Bejenaru, Claudiu Romila, Anda Caropol, Sorin Cociş, Sorina Ştefănescu, Vlad Trifaş, Carmen Lopăzan şi Carmen Florescu. Regizor tehnic a fost Dragoş Moloiu.

La final, i-am văzut pe actorii Teatrului Nottara, pe toţi cei implicaţi, că sunt mulţumiţi, că experimentul a fost ceva deosebit pentru ei. Iar Ada Navrot, care mărturisea că iniţial nu a dorit să participe la acest laborator, pentru că a avut o stagiune plină şi un an dificil, se declara fericită de întâlnirea cu regizoarea din Rusia. Actriţa crede că a făcut unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa sa şi explică: „Am întâlnit-o pe Evghenia – o regizoare tânără extraordinară, care a reuşit în cinci zile să scoată o cu totul altă faţetă, o personalitate a mea pe care nu o valorificasem pe scenă, nu o ştiam sau nu am avut curaj. Întâmplarea a fost, căci regizoarea nu şi-a ales distribuţia. E una din frumoasele întâmplări ale vieţii care vine în acest an înfiorător de dificil. Cumva calea tot prin suferinţă e. Premiul e superb. Premiul e al publicului, care va vedea acest spectacol, cu actorii”.

3K6A5574 (1280x853)

Directoarea Marinela Ţepuş spunea la final că acest gen de laborator va fi organizat în Teatrul Nottara măcar o dată pe an. Ea şi-a exprimat dorinţa de a cuprinde cât mai multe teatre şi poate şi şcolile de teatru din Bucureşti şi din ţară, pentru a se înţelege că e nevoie de un asemenea laborator, în care sunt scoşi din rutină şi actorii, şi regizorii, şi cei din administrativ: „Noi am fost vreme de o săptămână împreună, acolo (…), s-a dovedit ca suntem o familie, s-a dovedit că putem scoate trei spectacole în cinci zile şi tocmai de aceea voi face ceea ce nu am făcut niciodată, voi amâna nişte proiecte, pentru a face aceste proiecte. Actorii care au intrat în acest tip de laborator, care au dat tot ce au putut ei în cinci zile şi au intrat într-o competiţie extrem de loială merită acest lucru. Pe afişul teatrului vor apărea «Iubirea la oameni», «Burlaci şi burlăciţe, «Estrogen Tiramisu», în regia unor tineri regizori străini, care au fost studenţi în Rusia – o rusoaică, o italiancă şi un neamţ”. Adică: Evghenia Berkovici, Alessandra Giuntini şi Andreas Merz-Raykov.

29
/09
/15

Cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în București și în țară), televiziune ("În derivă", HBO) și cinematografie ("Italiencele", "Restul e tacere" etc.), Vlad Zamfirescu, a încheiat de curând filmările la lungmetrajul “Secretul Fericirii”, unde se află în dublă postură: regizor și actor.

29
/09
/15

La mijlocul lunii octombrie, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG), un eveniment cu tradiție, organizat anual de Goethe-Institut București. Ediția din acest an, 16-22 octombrie, vine cu o serie de filme documentare si lungmetraje de excepție: de la filme de avangardă la filme-cult, de la pelicule de debut ale tinerilor cineaști germani până la creații semnate de regizori consacrați, de la povești intime la scenarii cu largi implicaţii sociale.

28
/09
/15

Royal Concertgebouw Orchestra (RCO) şi Berliner Philharmoniker sunt considerate cele mai bune orchestre din lume. Dacă vorbiţi cu cineva din domeniul muzical sau răsfoiţi un articol de specialitate, aceste două orchestre, veţi vedea, primesc majoritatea laurilor. Şi, „în-cântare’’ mare, ambele au fost prezente pe scena Festivalului George Enescu de anul acesta.

28
/09
/15

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Timishort va avea loc în perioada 15-18 octombrie. Proiecția de deschidere va avea loc pe 15 octombrie de la orele 19.00 cu filmul documentar german OFF Ways, în regia lui Uli Schueppel.

28
/09
/15

Papa Francisc va lansa, pe 27 noiembrie, "Wake Up!", un album de rock progresiv, care va include 11 melodii în care fragmente din cele mai emoţionante discursuri ale Suveranului Pontif, în diferite limbi, vor fi îmbinate cu imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani.

28
/09
/15

În această seară, de la ora 19:10 (prima parte) şi de la ora 20:40 (a doua parte), iubitorii teatrului pot vedea, la TVR 2 şi TVR HD, spectacolul „Trei surori”, de Cehov, pus în scenă de regizorul Dominic Dembinski, la Teatrul din Constanța. Cu ocazia aniversării a 155 ani de la nașterea lui A. P. Cehov, TVR aduce în fața publicului micului ecran această montare modernă, care transformă casa din gubernia uitată de lume, într-o casă a păpușilor, unde timpul se dilată pentru a îngloba istoria de început de secol XX, cu a sa Marea Revoluție Socialistă din Octombrie cu tot.

27
/09
/15

Teatrul EXCELSIOR anunţă programul oficial al primei ediţii a Festivalului de Teatru EXCELSIOR TEEN-FEST care va avea loc în perioada 25 septembrie – 2 octombrie 2015, în Bucureşti. Spectacole de teatru, proiecţii de film şi ateliere, într-un eveniment dedicat adolescenţilor bucureşteni. EXCELSIOR TEEN FEST - o stare de spirit cu efecte benefice pe termen lung!

27
/09
/15

Asociația „Tîrgu Mureș Capitală Europeană a Culturii 2021” anunță oficial lansarea strategiei de promovare a candidaturii orașului Tîrgu Mureș pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Cu mesajul Făcut în Tîrgu Mureș, campania vorbește despre un oraș în care înveți pe viu despre ce este Europa: despre unitatea în diversitate.

26
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Cele mai devastatoare imagini din „Amy”, documentarul despre Amy Winehouse, sunt cele în care chipul expresiv - frumos prin imperfecţiunea sa - şi corpul firav al solistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces.

25
/09
/15

Ediția a 4-a a festivalului de film documentar românesc București Docuart Fest debutează pe 30 septembrie cu o proiecție în premieră în cadrul galei de deschidere la Cinemateca Eforie. Accesul la Gala de deschidere se face pe baza completării unei invitații online. 

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

25
/09
/15

Antoaneta Cojocaru (37 de ani), actriţă, un nume mare deja pe scenele teatrelor din Bucureşti. I se spune Anto. Toată lumea o iubeşte pe Anto, sufletul Laboratorului de Noapte de la Teatrul Bulandra. Ea a intrat prima la ATF, în 1997. De-atunci tot joacă.