Lansarea Antologiei lirice ORAȘUL. AMINTIRE ȘI UITARE
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-antologiei-lirice-orasul-amintire-si-uitare/

Marţi 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Oraşul. Amintire şi uitare” (Editura Neuma) a Filialei Bucureşti-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Un articol de Rhea Cristina|27 mai 2022

Volumul, coordonat de scriitorul și dramaturgul Horia Gârbea, reprezintă cea de-a patra antologie a Filialei București-Poezie și cuprinde poeziile a peste 70 de poeți români contemporani.

Evenimentul cultural, de înaltă ținută intelectuală, s-a bucurat de prezența multora dintre condeierii prezenți în carte, care s-au reunit, astfel, la București venind din toate colțurile țării. Poeții participanți au citit din creația proprie, cu bucurie și emoție, iar poezia a vibrat la cele mai speciale cote artistice.

Această antologie deosebită are 3 profunde semnificații culturale.

Meritul apariției acestei valoroase antologii lirice îi aparține, în primul rând, lui Horia Gârbea, președintele Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, cel care a trudit la alcătuirea acestui volum important, și care, reușește, și de această dată, să coalizeze forțele și energiile creatoare cele mai diverse.

În al doilea rând, trebuie menționat faptul că nu este o antologie obișnuită, deoarece cuprinde nu doar un număr semnificativ de poeți români contemporani (70 la număr, 346 pagini), ci și un număr de creatori literari din eșalonul de vârf al poeziei românești contemporane.

În al treilea rând, este o carte care uimește în mod plăcut nu doar sufletul cititorului, prin creațiile valoroase, ci și prin designul deosebit și grafica surprinzătoare.

Volumul a fost realizat cu sprijinul generos al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” din Ploiești (director: Marian Dragomir), al Asociației MasterPeace Ro, în cadrul proiectului Erasmus+ Act in Education, al Editurii Neuma și al Asociației Culturale Neuma (președinte: Andrea H. Hedeș). Pe scurt, această antologie este o bijuterie de carte!



01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]