Lansarea publică a proiectului COOLsound 100 – Scena virtuală a muzicii clasice românești
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-publica-a-proiectului-coolsound-100-scena-virtuala-a-muzicii-clasice-romanesti/

Astăzi, 26 noiembrie, de la la ora 14, va avea loc în Sala Dinu Lipatti a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti Lansarea publică a proiectului şi Simpozionul naţional de muzicologie COOLsound 100 – Scena virtuală a muzicii clasice româneşti. Proiectul este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul Anului Centenar.

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2018

COOLsound 100 – Scena virtuală a muzicii clasice românești – www.coolsound.ro – reprezintă deschiderea unei porți virtuale pentru publicul zilelor noastre către istoria muzicii clasice și contemporane românești, văzută prin cheia aniversării Centenarului României.

Proiectul pune în valoare în primul rând diversitatea acestei muzici, din punct de vedere componistic, al abordărilor interpretative și al genurilor muzicale.COOLsound 100

Componenta principală este Monografia virtuală a muzicii românești, care se deschide cu 20 de pagini biografice ce conțin acele elemente pe care le caută în primul rând un amator de cultură al zilelor noastre – video, imagine și text, atât în română, cât și în engleză. Elementul de unicitate și modernitate este dat de prezența unor videoclipuri ilustrative pentru creația respectivilor muzicieni, special realizate în acest proiect.

O altă componentă este cea de muzicologie, care va prinde viață și în Simpozionul național special organizat și care conține pagini importante de cercetare și lexicografie privitoare la fenomenul componistic românesc de-a lungul istoriei.

O a treia componentă, Turneul virtual, depășește zona exclusivă a muzicii românești și cuprinde filmări live de recitaluri integrale ale unor muzicieni români din diferite generații, desfășurate în diferite săli și orașe ale țării, care poziționează muzica românească în contextul muzicii universale, tot prin intermediul unei percepții pornind de la imaginea în mișcare.

COOLsound 100 – Scena virtuală a muzicii clasice românești este o platformă deschisă. Dacă de data aceasta motivul pentru a o construi a fost Centenarul României, vom continua să căutăm noi motivații și mijloace pentru a o extinde în anii următori și pentru a duce mai departe monografia virtuală pe care o începem astăzi. Monografie care are încă multe pagini interesante de completat.

Proiect finanțat de Ministerul Culturii si Identității Naționale în cadrul Anului Centenar

Foto: COOLsound 100 – facebook

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.