Lars von Trier, îngrijorat că nu va mai putea face filme, întrucât nu mai consumă alcool şi droguri
https://www.ziarulmetropolis.ro/lars-von-trier-ingrijorat-ca-nu-va-mai-putea-face-filme-intrucat-nu-mai-consuma-alcool-si-droguri/

Regizorul danez Lars von Trier, unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi cineaşti europeni, a declarat că este îngrijorat că nu va mai fi în stare să realizeze filme, deoarece a renunţat să mai consume alcool şi droguri.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2014

„Nu ştiu dacă mai pot să fac filme şi acest lucru mă îngrijorează. Nicio creaţie artistică de valoare nu a fost vreodată realizată de foşti dependenţi de alcool şi droguri”, a declarat Lars von Trier, în vârstă de 58 de ani, într-un interviu acordat ziarului danez Politiken.

Acesta este primul interviu pe care Lars von Trier l-a acordat după ce regizorul a fost declarat „persona non grata” de organizatorii Festivalului de Film de la Cannes, în 2011. Atunci, regizorul a făcut comentarii legate de nazişti la conferinţa de presă pentru lungmetrajul său „Melancholia” – desemnat cel mai bun film al anului la gala premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA) şi cu premiul pentru interpretare feminină, atribuit actriţei Kirsten Dunst, la Festivalul de la Cannes din acelaşi an.

Potrivit Reuters, interviul acordat Politiken de către Lars von Trier a apărut pe prima pagină a acestui ziar danez şi s-a întins pe şapte pagini în interiorul acestei publicaţii.

Von Trier, care a şocat publicul cu filme cu un conţinut sexual explicit, precum „Antichrist” şi „Nymphomaniac”, a declarat că nu a mai consumat droguri şi alcool de 90 de zile şi că merge zilnic la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi.

Regizorul a spus că obişnuia să bea o sticlă de votcă în fiecare zi, dar pentru a fi creativ combina alcoolul cu diferite tipuri de droguri.

Lars von Trier a spus că trebuia să consume această cantitate de alcool pentru a intra „într-o lume paralelă”, de care simţea că are nevoie pentru a fi creativ. Regizorul a mai spus că aproape toate scenariile pentru filmele sale au fost scrise pe când se afla sub influenţa alcoolului.

„Nu recomand nimănui să facă acelaşi lucru. Este foarte periculos şi stupid în toate felurile posibile”, a spus el.
Von Trier a spus că a scris scenariul pentru filmul „Dogville” în doar 12 zile, după ce consumase foarte multe droguri, iar cel pentru „Nymphomaniac” l-a scris într-o perioadă foarte lungă, de 18 luni, în care nu a consumat droguri şi alcool.

Tată a patru copii şi soţ al unei profesoare, Bente Frøge, Lars von Trier a mai spus în interviu că a ajuns într-un punct în care a trebuit să aleagă între omul Lars Trier şi regizorul Lars von Trier.

Lars Trier şi-a schimbat numele în Lars von Trier în timp ce studia la Danish Film School, mai relatează Reuters.
Născut pe 30 aprilie 1956, în Danemarca, Lars von Trier este unul din regizorii ale căror creaţii au influenţat semnificativ cinematografia europeană şi mondială. Absolvent al Şcolii de Film Naţionale Daneze, Von Trier a debutat în lungmetraj în 1984, cu „The Element of Crime”, pentru care a obţinut, la Festivalul de la Cannes, marele premiu pentru tehnică.

Lars von Trier a lansat nouă din filmele sale la Cannes, unde a câştigat Palme d’Or pentru „Dansând cu noaptea/ Dancer in the Dark” (2000) şi marele premiu al juriului pentru „Abisul sufletului/ Breaking the Waves”, în 1996.
Cariera regizorului mai include titluri celebre, precum „Dogville” (2003), premiat cu European Film Award, „Manderlay” (2005), „Şeful şefilor/ The Boss Of It All” (2006) şi „Melancholia” (2011).

Foto cu Lars von Trier – Cinemagia

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.