Le Figaro: Cristian Mungiu, un geniu al Carpatilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-figaro-cristian-mungiu-un-geniu-al-carpatilor/

Sub titluri ca ‘+După dealuri+: Cristian Mungiu exorcizează România’ (Le Monde), ‘Cristian Mungiu, un geniu al Carpaţilor’ (Le Figaro), ‘Exorcism în stil românesc’ (20minutes) sau ‘Cristian Mungiu oferă o anumită idee despre cinema’ (La Croix), presa franceză scrie în termeni elogioşi despre cel mai recent film al regizorului Cristian Mungiu, ‘După dealuri’. Pelicula a câştigat […]

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2012

Sub titluri ca ‘+După dealuri+: Cristian Mungiu exorcizează România’ (Le Monde), ‘Cristian Mungiu, un geniu al Carpaţilor’ (Le Figaro), ‘Exorcism în stil românesc’ (20minutes) sau ‘Cristian Mungiu oferă o anumită idee despre cinema’ (La Croix), presa franceză scrie în termeni elogioşi despre cel mai recent film al regizorului Cristian Mungiu, ‘După dealuri’. Pelicula a câştigat la ultima ediţie a Festivalului de la Cannes premiul pentru scenariu.

În 2005, la mănăstirea Tanacu, în regiunea cu populaţie extrem de superstiţioasă a Moldovei, o femeie a murit într-un rit de exorcizare, practicat în condiţii neclare. Întreaga ţară a fost atunci impresionată de acest groaznic fapt divers care a devenit treptat un fapt social. Arestat alături de călugăriţele care i-au fost complice, preotul a fost judecat şi în cele din urmă eliberat în 2011 din cauza unui viciu de formă. Cristian Mungiu a găsit în această întâmplare adevărată sursa de inspiraţie pentru un film despre obscurantismul religios şi aberaţiile administrative rămase din vremea lui Ceauşescu, scrie Le Monde. Cel de-al treilea film al regizorului recompensat cu Palme d’Or la Cannes în 2007 pentru ‘4 luni 3 săptămâni 2 zile’, opune o patimă mistică şi o iubire profană, care declanşează o serie de evenimente unde îşi găseşte loc şi supranaturalul, adaugă cotidianul francez.

La 44 de ani, Cristian Mungiu se impune ca mare cineast, un adevărat regizor supradotat, scrie şi Le Figaro. În 2005 l-a întâlnit pe Bertrand Tavernier, care venise în România să turneze ‘Căpitanul Conan’, aminteşte cotidianul francez. ‘Am început ca stagiar şi după trei luni am fost promovat al doilea asistent al regizorului’, spune Mungiu. Tavernier îşi aduce aminte bine de tânărul Mungiu de atunci: ‘Am descoperit la el calităţi remarcabile, energie, amabilitate, povesteşte cineastul. Este singurul din echipa tehnică română care a primit o primă şi care a mers în Franţa la ultimele cinci zile de filmare.’

‘Fiecare film al lui Cristian Mungiu este un şoc, un miracol’, spune Bertand Tavernier, impresionat de ‘După dealuri’. ‘Ai impresia că planul este extinderea personajului, că vine din mişcarea lui interioară şi nu din decizia regizorului’, adaugă cineastul.

Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au primit amândouă premiul de interpretare la Cannes pentru rolurile principale din film. Eroinele sunt atât de adevărate, de unice, încât au cucerit publicul de la Cannes.

‘Cinematografia pare inventată pentru Cristian Mungiu. +După dealuri+ este o minune’, mai scrie Le Figaro. ‘Trebuie să faci de toate în viaţă. Ca de exemplu să mergi să vezi un film românesc care durează două ore şi jumătate’, recomandă cotidianul. ‘Filmul său este de o putere rară, de o simplitate fără egal. Acolo unde alţii ar folosi majuscule, el vorbeşte limba lui naturală. Este limba cinematografiei, a inteligenţei, a sensibilităţii’, mai scrie Le Figaro.

De-a lungul celor două ore şi jumătate, filmul pune sub lupă comunitatea, îndeosebi prin intermediul instituţiilor: spitalul în care victima este internată scurt timp, înainte să fie trimisă la mănăstirea în care se amestecă medicină şi superstiţii, orfelinatul din care tinerii trebuie să plece la 18 ani, familia care preia copiii şi închiriază camerele fără să aştepte plecarea definitivă a foştilor chiriaşi, relatează şi cotidianul La Croix.

Este o operă de o mare bogăţie a detaliilor, care oferă o oglindă a României de astăzi, dar şi o reflecţie asupra a ceea ce îi uneşte pe oameni – sau nu îi mai uneşte. ‘Caut întâmplări care permit o abordare pe mai multe paliere. Aceasta permite o dezbatere asupra stării societăţii şi deschide calea unei reflecţii mai complexe. Filmul nu este o critică la adresa bisericii sau a ortodoxiei române, nu judecă şi nu generalizează. Dar permite, de exemplu, abordarea rolului religiei, felul în care valorile sale profunde sunt cu adevărat asimilate – sau nu – de societate’, arată regizorul, citat de La Croix.

Publicaţia 20minutes recomandă şi ea publicului francez să meargă să vadă filmul, creaţie ‘cu calităţi mai mult plastice decât narative’, pentru că Mungiu face ‘cinema de înaltă calitate’. ‘Versiunea sobră a +Exorcistului+ nu are nevoie de efecte speciale pentru a traumatiza spectatorul, pe fondul unei iubiri interzise şi a abuzului de putere. Frumuseţea imponderabilă a imaginilor luate parcă din icoane bucură ochii, dar îngheaţă sângele’, încheie 20minutes.

Sursa: Agerpres

17
/04
/20

Date fiind solicitările primite de la potențialii candidați și prelungirea stării de urgență, termenul de înscriere la Concursul Internațional „George Enescu” a fost prelungit pentru toate cele patru secțiuni, până la data de 29 mai 2020. Condițiile de participare rămân neschimbate, iar procedura de înregistrare se derulează online, pe site-ul www.festivalenescu.ro.

16
/04
/20

PORTRET Înainte ca o mare parte din planetă să trăiască aproape ca într-o distopie și să fie obligată să stea în casă, sud-coreeanul Bong Joon Ho, cel mai discutat cineast al ultimului an, și-a presărat întreaga filmografie cu personaje nevoite să își ducă viața sau să se ascundă în locuri închise.

16
/04
/20

Prin intermediul campaniei #incaunmotivsastamacasa vă invităm să descoperiţi şi „omul” din spatele actorului.

16
/04
/20

CĂLĂTORII CU GÂNDUL ÎN TIMP DE PANDEMIE A fost odată o lume minunată, în care portocalii înfloreau și oamenii se plimbau. Portocalii înfloresc și acum, dar oamenii nu se mai pot bucura de ei...

16
/04
/20

Editura Nemira a invitat mai mulți scriitori români să ne scrie, la cald, despre momentul aproape ireal, dar incredibil de concret, pe care îl trăim cu toții acum. Și așa s-a compus o antologia-ebook „Izolare”, despre distanțare și carantină, despre absență și prezență.

16
/04
/20

În weekend-ul de Paști, pe 18-19 aprilie, TIFF Unlimited propune patru filme românești despre reuniuni de familie care se lasă cu scântei, generând revelații, detensionări și mărturii de afecțiune emoționante. Ediție specială de #CaranTIFF, pentru sărbători mai puțin obișnuite, dar cu gândul la cei dragi.

16
/04
/20

Programat inițial pentru mijlocul lunii iunie la București, Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova”, ediţia a-VIII-a, se va desfășura exclusiv online, în perioada 1 - 30 iunie, cu câteva modificări importante în regulamentul concursului.

15
/04
/20

Unele dintre cele mai frumoase compoziții clasice din istorie au fost dedicate marii sărbători a Paștelui. Pentru aceste zile vă propunem câteva astfel de lucrări, ce au inspirat și mișcat secole la rând sufletele creștinilor (și nu numai). O călătorie muzicală emoționantă, de la dramatismul Patimilor la triumful Învierii.

Pagina 50 din 924« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »