The Institute dă startul înscrierii proiectelor pentru RDW Exhibition 2024!
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-institute-da-startul-inscrierii-proiectelor-pentru-rdw-exhibition-2024/

Romanian Design Week, festival al industriilor creative organizat de The Institute, dă startul înscrierilor proiectelor care vor fi expuse în RDW Exhibition 2024 pentru categoriile Arhitectură, Design Interior, Design Grafic, Design de Produs, Design Vestimentar şi Ilustraţie.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2023

Designerii și arhitecții români sunt invitați să-și înscrie proiecte realizate în ultimul an într-una dintre cele șase categorii ale expoziției: Arhitectură, Design Interior, Design Grafic, Design de Produs, Design Vestimentar și Ilustrație. Termenul limită până la care proiectele pot fi înscrise este 3 noiembrie 2023. Aceștia își pot înscrie cele mai recente proiecte completând formularul de participare disponibil aici, după ce au consultat în prealabil regulamentul de participare, care poate fi accesat aici

În ultimii 12 ani, Romanian Design Week a devenit cel mai complex festival dedicat industriilor creativ-culturale din România. Continuând demersul început anul trecut, de a strânge și promova cât mai multe proiecte bune, validate de reprezentanți ai industriilor din care fac parte, formatul RDW Exhibition adună în procesul de selecție de anul acesta peste 150 de specialiști locali, reuniți în RDW Community, alături de șase echipe de curatori locali și internaționali. RDW Community se compune anual din participanții ediției anterioare a festivalului, alături de autorii proiectelor prezentate în arhiva online de portofolii a aceleiași ediții.

Intenția întregului demers este de a conecta cât mai mulți specialiști cu scena actuală de arhitectură și design din România și de a crește împreună standardele proiectelor locale. Atât membrii RDW Community, cât și echipele de curatori, se modifică an de an, asigurând o viziune nouă fiecărei ediții a festivalului.  

Procesul de selecție are două etape: într-o primă etapă, specialiștii reuniți în RDW Community vor valida proiectele înscrise, formând o bază de selecție din care curatorii ediției vor alege, în etapa a doua, participanții la expoziția fizică din perioada 24 mai – 2 iunie, din București. 

Proiectele votate de RDW Community vor fi promovate pe tot parcursul anului pe romaniandesignweek.ro și pe canalele online de comunicare ale Romanian Design Week și The Institute. 

Tema festivalului Romanian Design Week 2024: Unlock the City

Ediția din 2024 a Romanian Design Week își propune să investigheze metodele prin care creativitatea și inovația pot modela orașele de mâine și să contribuie totodată la explorarea Bucureștiului și la descoperirea potențialului și a straturilor acestuia, a spațiilor creative din oraș și a organizațiilor sau proiectelor culturale care le animă și definesc.

Ediția invită bucureștenii să descopere specificul creativ al unor zone din oraș, să descopere proiecte de design inedite și abordări multisicplinare, dar și să contribuie la definirea unor spații de dialog, demonstrând astfel importanța proceselor de imaginare colectivă și de co-creare a unui oraș mai prietenos. 

Tema generală a festivalului RDW2024 dorește să contribuie la reconectarea bucureștenilor la oraș și mai ales la comunitățile acestuia, redescoperite de această dată din perspectiva potențialului industriilor creative locale și nu reprezintă un criteriu în procesul de selecție al proiectelor pentru RDW Exhibition 2024.

Mai multe detalii pe website, Facebook și Instagram.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.

02
/10
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.