Le Grand Prix de l’Opéra, la Opera Națională București
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-grand-prix-de-lopera-la-opera-nationala-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediţie a Concursului Internaţional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federaţia Mondială a Concursurilor Internaţionale de Muzică.

Un articol de Petre Ivan|20 august 2015

Manifestarea are drept obiective descoperirea şi promovarea tinerelor talente din țară şi din străinătate, atragerea acestora către Opera Națională București şi promovarea imaginii instituţiei pe plan internaţional, în contextul potenţării valorilor naţionale.Opera

La această ediție participă peste 150 de concurenți din 49 de țări, iar premiile, în valoare totală de peste 15.000 de euro, vor fi acordate de un juriu alcătuit din Marc Adam (Franța), John Allison (Marea Britanie), Aviel Cahn (Belgia), Brenda Hurley (Elveția), Davit Kintsurashvili (Georgia), Hein Mulders (Germania), Gianni Tangucci (Italia), şi Mihai Cosma (România).

În cadrul concursului ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, pe lângă premiile în bani, participanţii pot beneficia şi de oportunităţi de dezvoltare în carieră, premii speciale oferite de către ambasadele de la Bucureşti ale unor ţări precum Italia, Germania şi Rusia, dar şi contracte cu instituţii de cultură din ţară şi străinătate.

Accesul publicului la toate etapele Concursului este gratuit.

Foto: Opera – Cristian Lazarescu, Opera Națională București

06
/01
/23

Tenorul Rolando Villazón este invitatul special al celor două reprezentații ale spectacolului „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Șerban, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu, de pe scena Operei Naționale București. Reprezentațiile vor avea loc joi, 12 ianuarie, și sâmbătă, 14 ianuarie, ora 18:30.

04
/01
/23

Filarmonica "George Enescu" celebrează Anul Nou în concertele de joi 5 și vineri 6 ianuarie 2023, ora 19.00, pe scena Ateneului Român. Sub bagheta maestrului David Crescenzi, vor evolua Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii, într-un program ce cuprinde lucrări de Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Gaetano Donizetti, Amilcare Ponchielli, Johann Strauss-fiul și Emile Waldteufel. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner.

22
/12
/22

Palatul Bragadiru vă invită vineri, 23 decembrie, de la ora 19:00, la concertul extraordinar „Din suflet, de Crăciun” - o producție originală în care repertoriul și coregrafia se îmbină grațios, alături de o experiență wine-tasting de neuitat, pentru a putea savura Ajunul Crăciunului în atmosfera sofisticată a unui palat, monument istoric, fondat în anul 1905.

22
/12
/22

Corul Filarmonicii „George Enescu", pregătit de maestrul Ion Iosif Prunner, susţine la Berlin un concert extraordinar pe 23 decembrie, de la ora 20 (Ora României), concert transmis live de Radio România Muzical. Deplasarea în Germania şi partea de tour management pentru acest eveniment sunt asigurate de Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional George Enescu.

21
/12
/22

În perioada 4 – 20 decembrie 2022 Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susținut 9 spectacole care s-au desfășurat cu casa închisă, în cadrul turneului național „Pe drumul Crăciunului”, care a avut loc la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București. Invitați speciali ai Corului Madrigal au fost actorii Ofelia Popii și Marius Turdeanu.

21
/12
/22

Strălucita atmosferă plină de fervoare a muzicii clasice este rezervată celor care vor alege să se bucure de trecerea dintre ani la Sibiu. Aflat la cea de-a 14-a sa Ediție, Concertul de Anul Nou de la Sibiu continuă să inoveze formula vieneză și propune publicului tema sonoră a unui «City Break».

20
/12
/22

În preajma Crăciunului, Filarmonica "George Enescu" invită publicul în zilele de joi, 22 decembrie şi vineri, 23 decembrie la ultimele concerte programate în stagiunea simfonică din anul 2022. La pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii se va afla dirijorul francez Nicolas Simon, iar ca soliste vor evolua violonistele Sarah şi Deborah Nemţanu, născute la Bordeaux într-o familie de muzicieni de origine română, cu remarcabile cariere internaţionale.

19
/12
/22

Prima parte a stagiunii 2022-2023 se încheie la Sala Radio cu un eveniment de cea mai înaltă ținută artistică! Vineri, 23 decembrie (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio, în primă audiție în România, Swing Symphony, lucrare compusă de celebra personalitate a jazz-ului mondial Wynton Marsalis. Acesta este deținător a 9 premii Grammy și director artistic de jazz al cunoscutului Lincoln Center – New York, una dintre cele mai importante scene ale Americii. O altă creație semnată de artistul american (Blood on the Fields) este prima compoziție de jazz care a obținut vreodată Premiul Pulitzer pentru muzică.

16
/12
/22

Folclor românesc și argentinian, muzică clasică și jazz, operă și musical, colinde și o expoziție de artă cu vânzare, toate acestea pentru a sărbători un Crăciun de neuitat, într-un palat cu aer interbelic, monument istoric, fondat în anul 1905.

09
/12
/22

Teatrul Nottara a lansat în această toamnă proiectul „Dialoguri fără mască”, o serie de întâlniri cu personalități ale vieții culturale din România, artiști, medici, scriitori, oameni care în domeniul lor au schimbat lumea.