Le Monde: Crulic- Un film de vazut, cu o forma absolut superba
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-monde-crulic-un-film-de-vazut-cu-o-forma-absolut-superba/

„Crulic – Drumul spre dincolo” este un film care merită văzut şi care are o formă absolut superbă, scrie cotidianul Le Monde, adăugând că peliculei semnate de Anca Damian – care a avut premiera în cinematografele din Franţa weekend-ul trecut – nu îi lipseşte umorul tragic al noului cinema românesc. Publicaţia franceză Le Monde dedică un amplu […]

Un articol de Andrada Văsii|18 decembrie 2012

„Crulic – Drumul spre dincolo” este un film care merită văzut şi care are o formă absolut superbă, scrie cotidianul Le Monde, adăugând că peliculei semnate de Anca Damian – care a avut premiera în cinematografele din Franţa weekend-ul trecut – nu îi lipseşte umorul tragic al noului cinema românesc.

Publicaţia franceză Le Monde dedică un amplu material filmului de animaţie semnat de Anca Damian, care rulează în cinematografele din Franţa cu titlul „Le voyage de monsieur Crulic”. Le Monde aminteşte că stilul în care a fost creat filmul Ancăi Damian duce mai departe o metodă dezvoltată de Ari Folman cu „Vals cu Bashir”.

„Au fost mai multe tentative ale unor cineaşti de a realiza filme în această manieră, mai mult sau mai puţin convingătoare. «Le voyage de monsieur Crulic» al româncei Anca Damian este incontestabil cea mai frumoasă reuşită din ultimii patru ani. Motivul este acest umor tragic pe care toţi amatorii noii cinematografii române îl au, pe bună dreptate, ca semn de eleganţă morală. Asta în ceea ce priveşte fondul”, mai scrie Le Monde.

Prestigioasa publicaţie mai notează: „Forma este absolut superbă, combinând hârtia decupată, desenul animat, fotografia şi filmul într-un fel de colaj poetic inspirat de mişcarea dadaistă şi de suprarealişti”.

În ceea ce priveşte recomandarea Le Monde, publicaţia consideră că filmul Ancăi Damian este „de văzut”.

„Crulic – Drumul spre dincolo” spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la Cracovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea provocată de greva foamei.

Filmul „Crulic – Drumul spre dincolo” este narat de actorul Vlad Ivanov. La realizarea lui a participat echipa formată din Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Roxana Benţu, Ţuliu Oltean şi editorul Cătălin Cristuţiu.

Regizat, scris şi produs de Anca Damian, „Crulic – Drumul spre dincolo” a primit o menţiune specială din partea International Federation of Film Societies, la Festivalul de la Locarno. Pelicula a mai primit Amnesty Award la Festivalul CPH DOX din Copenhaga, menţiunea specială a juriului Festivalului de la Varşovia, menţiunea acordată de juriul ecumenic, în Polonia, ţara în care s-a petrecut drama relatată. La Istanbul, i-a fost acordat premiul special al juriului, iar la Cottbus (Germania) – menţiunea specială a juriului internaţional. Palmaresul peliculei include trofeul Silver Eye, la Jihlava (Cehia), şi premiul pentru cel mai bun documentar românesc la Festivalul Astra de la Sibiu, dar şi marele premiu al Festivalului Internaţional de la Annecy.

 

 

 

Sursa: Mediafax

08
/11
/13

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

07
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Film cu pretenţii, „O vară foarte instabilă“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut - atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.