„Lebensdorf” de vineri, 11 februarie, pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/lebensdorf-de-vineri-11-februarie-pe-marile-ecrane/

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc şi Ioana Flora în distribuţie, va putea fi vizionată în cinematografele româneşti începând de vineri.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2022

Filmat în toamna anului 2019, în România şi Germania, lungmetrajul „Lebensdorf”, al doilea al regizorului Vali Hotea, va rula pe marile ecrane din 11 februarie, fiind distribuit de microMULTILATERAL.

“Lebensdorf” va rula în 21 de orașe: București (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Park Lake, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, Cinema Europa), Bacău (Happy Cinema), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoșani (Happy Cinema), Brașov (Centrul Cultural Reduta), Caransebeș (Cinema Luna), Cluj-Napoca (Cinema City Iulius Mall, Cinema Victoria, Cinema “Florin Piersic”), Constanța (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”), Făgăraș (Casa de Cultură), Focșani (Sala Balada), Iași (Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema “Bela Lugosi”), Odobești (Casa de Cultură), Pitești (Cinema Trivale, Cinema București), Petroșani (Cinema Victoria), Reșița (Cinema Dacia), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Sibiu (Cine Gold, Centrul Cultural “Ion Besoiu”), Slobozia (Casa de Cultură), Toplița (Cinema Călimani), Timișoara (Cinema City Shopping City)

Filmul spune povestea lui Ducu Dobrescu (Mimi Brănescu), un scriitor care se confruntă cu un divorț și criza vieții mijlocii. El pleacă din București pentru a prelua o rezidență de creație la Berlin și astfel ajunge să penduleze între două țări și două femei: Andra (Ioana Flora), soția sa temperamentală, și Giulia (Ana Covalciuc), marea lui dragoste din tinerețe, stabilită acum într-un sat ecologic din Germania – Lebensdorf. În încercarea de a-și reconstrui viața, Ducu va trece printr-o serie de întâmplări când mai stranii, când mai amuzante, posibil revelatoare.

„Divorțul este cu siguranță o experiență neplăcută, câteodată chiar traumatizantă. În această comedie dulce-amară despre imaturitate emoțională, incapacitatea de a lua o decizie și lipsa asumării unei responsabilități, îmi conturez personajul principal cu o ușoară ironie, dar și înțelegere, în timp ce trece prin această etapă a vieții. Filmul nu prezintă numai călătoria sa sentimentală, ci și o descindere în subconștientul său angoasat. Folosind preponderent o stilistică realistă, filmul include inserții de pseudo-documentar, dar și momente de factură onirică, coșmărească sau poetică”, declară regizorul Vali Hotea.

Scenariul „Lebensdorf” este semnat de Ileana Muntean și Vali Hotea, imaginea, de Alexandru Solomon, iar montajul este realizat de Dana Bunescu. De scenografie s-a ocupat Mălina Ionescu, de costume, Cireșica Cuciuc, responsabilă de machiaj a fost Bianca Boeroiu, iar de coafură Domnica Bodogan. Producătoare sunt Ada Solomon și Diana Păroiu.

Lungmetrajul este o producție HiFilm Productions în asociere cu nomada.solo și Visual Walkabout în co-producție cu: Chainsaw Europe Studio, Abis Studio, Production XMG Media și Scharf Film Production.

„Lebensdorf” a fost realizat cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă MEDIA al Uniunii Europene, Televiziunii Române. Finanțatori: Cinema City Romania, Bilka Steel, savana, Dr. Oetker, kika Romania, Avon Cosmetics Romania, Savini Due, MediaCom, Vitrina Advertising.

Vali Hotea a semnat regia mai multor scurtmetraje premiate, precum „Marea aventură” (1994) și „Meditația” (1997). A supervizat şi a scris scenariile a numeroase videoclipuri muzicale şi reclame, dar şi documentare şi seriale TV, printre care „Roberta” (2000), „Călătorie de vis” (2004), „Serviciul omoruri” (2007) şi „Fetele marinarului” (2009).
Primul său lungmetraj, „Roxanne”, a avut premiera la Festivalul de la Locarno în 2013, urmată de selecţia la numeroase festivaluri internaţionale de film (printre care Cottbus, Praga, Luxor) şi de două nominalizări la Premiile Gopo. În prezent, el se află în dezvoltare cu un nou proiect de lungmetraj – „Apa”.

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.