Lecţia de energie a lui Marius Manole
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-de-energie-a-lui-marius-manole/

Marius Manole, care a jucat în mai multe spectacole, care au însumat nouă reprezentaţii, sâmbăta şi duminica trecută. În acelaşi timp, maestrul Radu Beligan a jucat de patru ori, în doar două zile. Iar astăzi, cei doi reprezentaţi ai culturii româneşti vor mai avea o reprezentaţie a spectacolului-emblemă naţională, „Lecţia de violoncel“, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Un articol de Judy Florescu|11 martie 2014

Energia este unul dintre cele mai preţioase bunuri ale omului, în zilele noastre: când o avem, o abuzăm și o risipim, iar când nu o avem nu știm de unde s-o luăm. Unii oameni își valorifică energia prin muncă. Unul dintre acești oameni este Marius Manole, care a jucat în mai multe spectacole, care au însumat nouă reprezentaţii, sâmbăta și duminica trecută. În acelaşi timp, maestrul Radu Beligan a jucat de patru ori, în doar două zile. Iar astăzi, cei doi reprezentați ai culturii românești vor mai avea o reprezentaţie a spectacolului-emblemă națională, „Lecţia de violoncel“, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Trebuie specificat de la început că nu actorii se ocupă de programarea spectacolelor, ci teatrele. Dacă un actor poate susţine nouă reprezentaţii consecutive, oare un spectator este în stare să meargă la fiecare în parte? Pentru a răspunde la această întrebare, m-am supus la un test de „fidelitate teatrală“.

Mi-am făcut harta teatrelor, mi-am calculat drumul dintre ele, în timp și în kilometri, pe jos sau cu metroul, şi l-am urmat pe Marius Manole la toate spectacolele lui.

Ziua 1: Primul spectacol. „Lecția de violoncel“ începe de la ora 11.00 la Teatrul Metropolis. De la ora 14.00, Marius Manole fuge la Godot Cafe Teatru, pentru „Două liniuțe“, apoi de la ora 16.00, se întoarce la Metropolis. După aplauze, pleacă spre Grădina Icoanei, unde, de la ora 18.30, are un rol în „Crimă și pedeapsă“, la Teatrul Bulandra. Ultima oprire este la Green Hours pentru „O piesă deșănțată“ de la ora 22.00.

În interviul pe care mi-l acorda anul trecut, Marius Manole îmi povestea că el ar juca și la matineu, pentru că există spectatori cărora le este mai comod să vină la ora dimineții la teatru. Într-adevăr, sala a fost plină la „Lecţia de violoncel“, iar oamenii care au primit flyere cu următoarele spectacole ale actorului, la ieşirea din teatru, exclamau zâmbind: „Alt spectacol cu Marius Manole? Doamne, cât joacă băiatul ăsta! Sper să putem noi ține pasul cu el.”

marius manole

Marius Manole, fotografiat de Elena Simion

Dar Marius Manole apare în fugă și mă obligă să ţin pasul cu el, strigându-mi: „Hai, următorul!”. Cum poți fugi, după ce ai jucat teatru timp de şase ore? Chiar că sunt lucruri care nu se învață la facultate…

Ploaia măruntă pune beţe în roate şi se pare că nu avem timp să ajungem de la Bulandra la Green Hours. „Crimă și pedeapsă“ se termină exact în momentul în care ar trebui să înceapă „O piesă deșănțată“. Când te grăbești, parcă atunci întârzii și mai mult.

A doua zi se termină tot cu „O piesă deșănțată“, la Green, înaintea căreia este solicitantul spectacol „Crimă și pedeapsă“ de la Bulandra, înainte de care e tot „Lecția de violoncel“ de la ora 16.00, precedată de „7 dintr-o lovitură“, la Godot. Iar de la 11.00, Manole jucase în „Lecția de violoncel“. Mereu, după aplauze, Marius Manole iese repede şi se pierde prin mulțime, pe care o traversează ca un fulger.

Domnul de pază abia apucă să-l vadă şi îmi spune: „L-ai văzut? Așa făcut și ieri. Fuge de la un teatru la altul. O să aibă «Lecția de violoncel» și la Timișoara. În ziua aia va avea doar un spectacol.”

Citiţi şi: Marius Manole: „Joc din frica de a nu avea ce juca mâine“

Marius Manole este un om care își găsește energia muncind. În 2008, şi Radu Beligan spunea într-o conferință de la TNB: „Mă odihnesc de muncă printr-o altă muncă”. Era o afirmație care pare periculoasă în vremurile noastre, în care stresul este boala cronică de care nu ne săturăm să suferim, iar jobul acea activitate despre care nu avem de spus prea multe lucruri bune. Dar marii oameni de cultură ne demonstrează că munca este cât se poate de benefică, atât pentru ei, cât şi pentru societate.

Foto cu Marius Manole – teatrele Metropolis, Bulandra, Godot Cafe, Green Hours

28
/06
/16

Aseară, la ora la care Giorgio Chiellini marca pentru Squadra Azzurra în meciul contra Spaniei, din optimile de finală ale Europeanului, actorul italian Bud Spencer, faimos pentru rolul personajului Piedone, murea într-un spital din Roma, la vârsta de 86 de ani. Fost sportiv de performanţă, "Piedone" a fost primul italian care a reuşit să înoate pe distanţa de 100 de metri în stil liber în mai puţin de un minut şi a participat la Jocurile Olimpice din 1952 si 1956.

27
/06
/16

Noul proiect cinematografic al lui Radu Jude, un documentar dedicat colecției Costică Acsinte , combină aproximativ 2000 de fotografii din cele 7500 ale colecției lui Acsinte și diverse materiale din Arhiva Națională de Filme și din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune. Născut la 4 iulie 1897, în comuna Perieți, județul Ialomița, Costică Acsinte este unul din eroii Primului Război Mondial.

27
/06
/16

Cu un program impresionant – Concertul nr.5 « Imperialul » și Simfonia nr. 7 de Bruckner -, Orchestra simfonică a Filarmonicii bucureștene, dirijorul german Gerd Schaller și pianistul israelian Alon Goldstein închid, joi 30 iunie și vineri 1 iulie, o stagiune care a cunoscut multe momente de vârf.

27
/06
/16

Un star american, la București, pentru o singură seară. Chris Noth, cunoscut pentru rolurile din serialele „Lege și ordine”, „Sex and the City" , „The Good Wife" a venit ieri la Teatrul Metropolis ca să vadă spectacolul „Paganini”, regizat de prietenul său, Mick Davis.

27
/06
/16

Când am pășit timid către lumea filmului, unul dintre primii actori care m-au cucerit a fost Bud Spencer. Aveam vârsta ideală să fiu fascinat de Piedone. Oferta filmelor care rulau din când în când în sala de sport a școlii din satul meu cuprindea puține titluri, câteva filme cu haiduci, două – trei cu arte marțiale și celebra serie cu Piedone (în Egipt, Hong – Kong, Africa sau unde mai voia el să fie).

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

27
/06
/16

Isabelle Adjani, sex simbol al anilor 80, împlineşte astăzi 61 de ani. Adjani s-a născut într-un cartier de imigranți de la marginea Parisului. La 17 ani a fost acceptată la prestigioasa instituţie teatrală Comedia Franceză cu care semneaza un contract pe 20 de ani. Tot qstăzi îşi serbează ziua de naştere şi actorul american Tobey Maguire (41 de ani), pentru cinefilii mai tineri, interpretul personajului Spider-Man / Omul-păianjen...

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

26
/06
/16

Andrei Șerban montează pentru prima dată un spectacol la Teatrul Odeon din București. „Soldatul de ciocolată” de George Bernard Shaw va avea o serie de repetiții deschise cu public, programate la Sala Majestic pe 1, 2, 3, 5, 6, 7 iulie, la care va fi prezent și regizorul.

26
/06
/16

Luni, 27 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de apariția celui mai recent volum al său la Editura Polirom: „Ea şi El. Biografia unei relaţii”. Alături de autoare, vor fi prezente Virginia Costeschi, Alina Purcaru, Eli Bădică.

25
/06
/16

Miercuri, 29 iunie, ora 19.00 va avea loc la Librăria Humanitas Cişmigiu o seară dedicată romanului „Calea Idei Brown” de Ricardo Piglia, una din cele mai importante voci ale literaturii hispano-americane contemporane. La eveniment vor participa Tania Radu, critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalist cultural şi Alina Cantacuzino, traducătoarea romanului.

25
/06
/16

Primele reprezentații oficiale ale spectacolului „Dibuk” de S. Anski, regizat de Chris Simion-Mercurian, producție a Teatrului Evreiesc de Stat, vor avea loc pe 28, 29 și 30 iunie, la ora 21.00, și vor fi găzduite de Teatrul Mic.