Leonardo DiCaprio va avea 24 de personalităţi, în „The Crowded Room”
https://www.ziarulmetropolis.ro/leonardo-dicaprio-va-avea-24-de-personalitati-in-the-crowded-room/

Leonardo DiCaprio va juca într-un nou film, intitulat „The Crowded Room”, în care va interpreta rolul personajului principal, un bărbat care are 24 de personalităţi.

Un articol de Petre Ivan|2 martie 2015

În vârstă de 40 de ani, DiCaprio, va interpreta rolul lui Billy Milligan în această producţie inspirată din fapte reale. Actorul va fi nevoit să dea viaţă unui număr de 24 de personaje, întrucât Milligan suferea în viaţa reală de o tulburare de personalitate multiplă.

Ideea unui film pe baza poveştii lui Billy Milligan nu este nouă, DiCaprio exprimându-şi interesul de a juca rolul acestuia încă din anul 1997. Filmul va fi realizat cu ajutorul companiei de producţie Appian Way, a lui DiCaprio, şi al companiei New Regency.

Billy Milligan a fost implicat într-un proces foarte mediatizat în anii 1970, în care a fost acuzat de jaf şi violarea a trei femei. Avocaţii lui Milligan au susţinut că clientul lor nu era în deplinătatea facultăţilor mintale, după ce fusese diagnosticat cu schizofrenie.

Procesul a fost primul din lume în care avocaţii s-au folosit de diagnosticul de tulburare de personalitate multiplă în strategia de apărare. Milligan ar fi avut 24 de personalităţi, dintre care doar mai puţin de jumătate le erau cunoscute psihiatrilor. În urma procesului, Milligan a fost închis timp de zece ani

https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-content/uploads/2015/03/Leonardo-DiCaprio-va-interpreta-rolul-lui-Billy-Milligan-în-The-Crowded-Room.jpg

Leonardo DiCaprio va interpreta rolul lui Billy Milligan in The Crowded Room

într-un spital de psihiatrie.

Filmul „The Crowded Room” va fi bazat pe cartea de non-ficţiune scrisă de Daniel Keyes, intitulată „The Minds of Billy Milligan”. Cartea va fi adaptată pentru marele ecran de Jason Smilovic şi Todd Katzberg, care au creat seriale precum „Răpirea/ Kidnapped” şi „My Own Worst Enemy”.

Leonardo DiCaprio va fi şi producător al peliculei, alături de Jennifer Davisson şi Alexandra Milchan.

Foto: Leonardo DiCaprio, The Crowded Room – cinemagia

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.