#LETSGETVISUAL LA #BUCHARESTPHOTOFEST
https://www.ziarulmetropolis.ro/letsgetvisual-la-bucharestphotofest/

Din 25 septembrie până pe 8 octombrie, Bucureştiul va fi mai vizual decât oricând. Începe Bucharest Photofest, cel mai intens festival de fotografie din România!

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2017

Lansat sub sloganul Let’s get visual! și cu un conținut deosebit, Bucharest Photofest își propune să aducă în oraș, sub ochii noștri, frumusețea în manifestările ei artistice și să ne implice într-o poveste culturală din care toți să ieșim mai bogați.

Cele aproape 35 de evenimente – expoziții, proiecții de filme, dezbateri, workshopuri și prezentări de portofoliu – vor crea o poveste cultural-vizuală din care nu avem cum să nu facem parte, fie că suntem profesioniști sau doar iubitori de fotografie.

Suedia este țara invitată special a ediției, iar tema este fotografia documentară.

Timp de două săptămâni, împreună, ne vom bucura de prezența unor artişti de anvergură internaţională, fotografi sau oameni de film, Niclas Hammarström (Suedia), Nidal M. A. Rohmi (Palestina), Troy Moth (Canada), Polina Shubkina (Rusia – România), Dean C.K. Cox (SUA – Suedia), Elisa Purfürst (Germania) și nu numai, artişti ce își vor expune lucrările și-și vor împărtăși experienţele deosebite în mijlocul publicului din România. De asemenea, ne vom bucura și de prezența unor îndrăgiți artiști români: Ada Condeescu, Vlad Petri, Ioana Moldovan, Aurel Manea sau alții.

Seara de luni, 25 septembrie, va fi dedicată deschiderii oficiale și va continua printr-un concert special oferit de ORKID, o trupă românească foarte apreciată, în Expirat – Halele Carol.

Conţinutul acestei ediţii promovează la Bucureşti Sony World Photography Awards – cea mai mare competiție de fotografie din lume -, expoziţii speciale cu subiecte din Korea de Nord până în Iraq sau Fâșia Gaza, din Orientul Mijlociu până în Islanda sau Canada. Proiecțiile oficiale a două filme regizate de cunoscutul fotograf francez Yann Arthus-Bertrand – Terra și A Thirsty World, lansarea și dezbaterea „Protest”, Koudelka: Shooting Holy Land – o proiecție specială de film însoțită de o sesiune Q&A alături de oamenii din echipa de producție -, iată numai câteva dintre momentele – reper ale acestei povești vizuale intense care se va încheia oficial pe 8 octombrie, dar ale cărei ecouri vor dura mult timp.

Fiindcă Bucharest Photofest nu e doar despre fotografie, ci este un festival total al bucuriei vizuale!

„Bucharest Photofest e una dintre poveștile care pot fi spuse despre fotografie, o poveste frumoasă pe care o oferim Bucureștiului an de an din dragoste pentru cultură și frumos. Cu proiecte din lumea întreagă, Bucharest Photofest este proiectul nostru de suflet în care ne implicăm cu multă pasiune și entuziasm şi în care vă invităm să faceţi parte!”, a declarat Ionuț Trandafirescu, directorul Festivalului Internațional de fotografie Bucharest Photofest.

Bucharest Photofest e despre vizual, despre expunere la mai mult frumos decât de obicei. Despre reacție și schimbare a modului de a vedea, despre educație vizuală și despre intermedierea întâlnirilor cu artiști de anvergură internațională.

Bucharest Photofest face parte din Photo Europe Network, cea mai mare reţea de festivaluri de fotografie din Europa.

Organizator: Grupul Filos

Locurile de desfăşurare: Expirat – Halele Carol, Cinema Elvira Popescu, Centrul Ceh, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie, Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România, Galeria Odeon, POINT, Qcreator by IQOS, Bistro Carusel, Aeroportul Internațional Henri Coandă București, Control Club.

Detalii pe www.bucharestphotofest.com

21
/11
/22

Până pe 3 decembrie este disponibilă colecția de 100 de lucrări originale, în ediție limitată, „Mimi’s Tea Party” a artistei Mimi Pleșoianu (Mimificator) la Art Machine, proiect inițiat de gruparea artistică Pastila Roz. Acestea pot fi achiziționate de la automatul de tip vending machine amplasat în București, în Cărturești Parklake.

11
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022, de la ora 16:30, la Opera Naţională Bucureşti, în Foaierul Galben, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Învingătorii Sclerozei Multiple - Călător printre forme şi culori”, semnată de Simona Carolina Tănase, ea însăşi diagnosticată cu scleroză multiplă şi Preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple.

04
/11
/22

Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC) şi BD Historia aduc o nouă expoziție temporară în luna noiembrie, intitulată „Reconstituire istorică în benzi desenate - Revolta anticomunistă Braşov 15 Noiembrie 1987”.

04
/11
/22

Începând din 4 noiembrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni se deschide „Secvenţe expoziţionale din Bucureşti”, expoziţie ce prezintă istoria spaţiilor expoziţionale din Capitală printr-o selecţie de fotografii din Colecţia de imagini a istoricului de artă şi fotografului Mihai Oroveanu.

02
/11
/22

Între 7 şi 29 noiembrie 2022, expoziția „Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen” de la ARCUB – Hanul Gabroveni reconstruiește parcursul profesional al artistului Helmut Stürmer, scenograf de teatru, operă şi film, creator de costume şi light designer.

01
/11
/22

Concepute pe o gamă variată de teme, de la hieroglifele și cetățile Antichității la creația iconoclastă a artiștilor contemporani, expozițiile momentului din muzeele europene își provoacă vizitatorii să ia parte la experiențe de nerefuzat.

01
/11
/22

Asociația Docuart lansează înscrierile pentru cursurile gratuite de film, teatru și fotografie documentară, organizate în cadrul proiectului Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului.

28
/10
/22

Astăzi, 28 octombrie 2022, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a avut loc conferința de încheiere a proiectului MoldArte, un proiect finanțat de EUNIC prin programul European Spaces for Culture și organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Goethe-Institut București, Ambasada Austriei din Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene din Republica Moldova.