„Licu, o poveste românească”. Bătrânul și istoria
https://www.ziarulmetropolis.ro/licu-o-poveste-romaneasca-batranul-si-istoria/

CRONICĂ DE FILM Premiat anul trecut la DOK Leipzig şi prezentat recent în premieră în România la Festivalul One World, „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, abordează indirect istoria ţării din ultimul secol prin portretul unui bătrân carismatic din Sibiu, care îşi povesteşte viaţa cu dezinvoltură.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 Martie 2018

Filmat, regizat și montat de cineasta franco-română Ana Dumitrescu (fostă fotojurnalistă), „Licu, o poveste românească” este un documentar intimist, în alb-negru, cu un singur personaj: Liviu Canţer, zis Licu, un bătrân de peste 90 de ani din Sibiu, fost inginer de uzină electrică, refugiat când era adolescent, împreună cu familia, în România, la începutul anilor `40, din nordul Bucovinei, ocupat în timpul războiului de URSS.

Licu este filmat, cu o cameră mereu fixă și atentă la micile gesturi, uneori în cadre contemplative şi foarte strânse pe chipul său, doar în locuința sa, o casă veche, în care trăiește singur după ce soția i-a murit în urmă cu câțiva ani (un episod a cărui relatare e încărcată de emoție). O astfel de opțiune regizorală creează un spațiu extrem de intim, cald și familiar, între regizoare și protagonist, dar și între spectator și protagonist.

Un spațiu potrivit pentru ca Licu să își depene în fața camerei, ca într-un fel de memorii vorbite, amintirile dintr-o viață lungă, care s-a intersectat și a fost influențată de evenimentele majore prin care a trecut ţara în ultimii aproape o sută de ani: de la România Mare interbelică la România de astăzi, trecând prin Al Doilea Război Mondial, instalarea comunismului, anii `50, ai terorii, perioada Ceaușescu, Revoluția și tranziția.

Montajul a păstrat din relatările lui Licu aproape doar pe cele despre întâmplările aparent semnificative din viața sa, pentru a le pune în legătură, ca într-un joc de oglinzi, cu faptele istoriei mari, pe care protagonistul este îndemnat să le comenteze.

Nu este o abordare extrem de originală și ar putea fi respinsă pentru că oferă o perspectivă unică, necritică, asupra trecutului, dar seninătatea și farmecul bătrânului și simplitatea și lipsa de emfază a dispozitivului regizoral permit o apropiere sinceră și directă de personaj. În fond, este și portretul unui om trecut prin multe, prin intermediul căruia regizoarea, stabilită de mulţi ani în străinătate, pare a descoperi istoria României, din perspectiva cuiva care a trăit-o nemijlocit.

Deși își plasează documentarul într-un singur spațiu restrâns, Ana Dumitrescu nu se rezumă însă la a-l filma doar pe Licu (intervievat, de altfel, în diferite spații din casă, care poartă la rândul său urmele istoriei – de pildă, găurile de pe un perete exterior de la gloanțele trase în timpul Revoluției din 1989).

Aparatul de filmat se oprește deseori asupra obiectelor din locuință – multe dintre ele vechi, dintr-o altă epocă, așa cum este un pendul al cărui sunet celebru punctează coloana sonoră, ca o amintire permanentă a trecerii implacabile a timpului (intervențiile asupra coloanei sonore sunt, de altfel, numeroase, inclusiv prin introducerea unor melodii jucăușe, în ton cu felul de a fi al personajului, dar şi a unor fragmente de emisiuni politice sau mondene de la televizor, o alegere gratuită pentru că este contrast cu ideea de universalitate pe care pare a şi-o dori regizoarea). Atenția acordată obiectelor conferă consistență, materialitate și profunzime universului în care Licu își duce ultima parte a vieții.

Trecutul personal nu iese la suprafață doar prin amintirile povestite de Licu și prin prezența obiectelor. Ana Dumitrescu aduce în fața camerei numeroase fotografii alb-negru (de aici și opțiunea regizoarei de a-și realiza filmul tot în alb-negru). Fotografii surprinse pe pereții casei și, cele mai multe, arătate aparatului de filmat de Licu însuşi. Acest racord vizual cu trecutul, deşi convenţional, este justificat şi face ca filmul să degaje un uşor sentiment de melancolie – un om îşi rememorează viaţa, pentru posteritate, în faţa apropierii iminente a morţii.

„Licu, o poveste românească” va intra în cinematografe la 24 august, fiind distribuit de ROLLERCOASTER PR.

Trecutul personal nu iese la suprafață doar prin amintirile povestite de Licu și prin prezența obiectelor. Ana Dumitrescu aduce în fața camerei numeroase fotografii alb-negru (de aici și opțiunea regizoarei de a-și realiza filmul tot în alb-negru).

09
/12
/19

Ajuns la ediția a 23-a, festivalulul de film studențesc CineMAiubit, care a avut loc între 3 și 7 decembrie la Cinemateca Eforie din București, a scos în prim-plan câțiva tineri cineaști foarte promițători, care merită urmăriți și de care foarte probabil vom mai auzi în anii care vin.

09
/12
/19

Muzeul Național de Artă al României invită publicul, pe 12 decembrie, de la ora 19.00, la o seară de film cu o proiecție specială: un moment rar de confesiune în care Corneliu Baba, acest pictor singuratic, a acceptat prezența celorlalți în atelierului său.

08
/12
/19

Al șaselea și ultimul sezon al dramei Vikingii a revenit, în exclusivitate, la HISTORY® cu două episoade, joi, 5 decembrie, de la ora 21:00, la doar o zi după premiera din Statele Unite. Drama crește în intensitate pe parcursul călătoriei vikingilor în locuri îndepărtate, la mii de kilometri de Kattegat, pe măsură ce aceștia vor întâlni rivali de temut și vor înfrunta consecințele morții lui Ragnar.

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

Page 1 of 25412345...102030...Last »