Liiceanu a renunţat la titlul de membru al Uniunii Scriitorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/liiceanu-a-renuntat-la-titlul-de-membru-al-usr-manolescu-e-un-fel-de-dispret-fata-de-colegii-lui/

Gabriel Liiceanu a declarat că renunţă la calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru că nu poate fi coleg cu „oameni care murdăresc hârtia”, făcând referire în acest sens la „tinere talente” din organizaţie.

Un articol de Petre Ivan|18 martie 2015

Marţi, la sediul Grupului pentru Dialog Social din Bucureşti, a avut loc o dezbatere pe tema timbrului cultural, la care au participat scriitori, editori, arhitecţi, membri ai uniunilor de creaţie, precum şi parlamentari.

Gabriel Liiceanu a vorbit despre legea 35/1994, care instituie timbrul cultural, prin care orice carte de beletristică trebuie să aibă adăugat în preţ un timbru literar în cuantum de 2%, care să fie virat uniunilor de creaţie din domeniu, principalul beneficiar fiind Uniunea Scriitorilor din România (USR), condusă de Nicolae Manolescu.

Gabriel Liiceanu a menţionat că această lege a fost făcută sub forma unui „lobby direcţionat” şi că este una „nespus de proastă”, „înfiorător de proastă” şi nu va rezista sub nicio formă.

Alt lucru care, pentru mine, de-a lungul acestei luni, cât s-au purtat discuţiile acestea, a devenit de-a dreptul un motiv de insomnie: mă pomenesc, de-a lungul fiecărei zile, înjurând prin cameră şi spunând «dar de ce mă puneţi să vă fac serviciu de colector?» – Gabriel Liiceanu

„Mă puneţi, printr-o lege abuzivă, să joc un rol pe care nu ştiu să-l joc şi pe care nu vreau să-l joc. Şi care, pe lângă faptul că-mi periclitează interesele materiale pe care trebuie să stea o firmă comercială, că altfel moare, mă mai puneţi să practic servicii pe care nu mi le plătiţi. Colectaţi-vă taxa! Faceţi ce vreţi, luaţi 10%, luaţi cât vreţi, cât vă permite lobby-ul dumneavoastră, dar nu mă puneţi pe mine, Gabriel Liiceanu, să fac pe colectorul de taxe. Pentru cine, că m-am gândit şi la asta?”, a declarat filosoful.

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România

În replică, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a declarat că, odată ce Gabriel Liiceanu a declarat public că renunţă la calitatea de membru al USR, „este voinţa lui personală, care trebuie respectată”.

În ceea ce priveşte motivele pe care le-a invocat Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu a spus că este vorba despre „un fel de lipsă de respect”.

La dezbaterea care a avut loc marţi, la sediul Grupului pentru Dialog Social, au participat, printre alţii, Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte USR şi unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, Silviu Lupescu, directorul general al editurii Polirom, Mihai Sturzu, preşedinte al Tineretului Social Democrat, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) şi preşedintele Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România (ANUC), Gabriel Liiceanu, preşedintele editurii Humanitas, Lidia Bodea, director general al editurii Humanitas, Călin Vlasie, director general al editurii Paralela 45, Şerban Radu, director general al Cărtureşti.

Foto: Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu – wikipedia

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

Deşi acceptase cu plăcere invitaţia lui Ion Caramitru de a deschide noua serie a Conferinţelor Teatrului Naţional, din motive de sănătate, Neagu Djuvara a decis să amâne conferinţa programată pe 2 octombrie 2016, la Sala Studio.

07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

01
/09
/16

"Cred că, dintre toate minunile lumii, cea mai mare minune este Iubirea!" - George Șovu. Apreciatul romancier și scenarist a murit, luni, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. George Şovu este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme 'Liceenii'.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

31
/08
/16

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

24
/08
/16

Pe 9 septembrie, între orele 9.00 şi 23.00, va avea loc cea de a V-a ediţie a Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

18
/08
/16

„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franţa, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“ Viaţa lui Neagu Djuvara începe aşadar în 1916, la Bucureşti, sub semnul aventurii şi al peregrinărilor.

18
/08
/16

“Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.” - Neagu Djuvara. Istoricul, scriitorul şi diplomatul Neagu Djuvara împlineşte, astăzi, 100 de ani.

17
/08
/16

Pentru pasionații de istorie sau pur și simplu cei care vor romane pline de personaje memorabile și întorsături de situație, seria Războiul celor Două Roze spune povestea tulbure și fascinantă a celor 30 de ani de război civil între cele mai mari familii nobiliare din Marea Britanie: Casa York și Casa Lancaster, una dintre ce mai brutale și sângeroase perioade din istoria Regatului. Este totodată perioada istorică și politică poate cea mai controversată și renumită, cu numeroase reprezentări în cărțile de istorie, romane, filme și seriale.