Violonistul LIVIU PRUNARU, în dublă ipostază pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-prunaru-concert-maestru-al-celei-mai-bine-cotate-orchestre-simfonice-din-lume-in-dubla-ipostaza-pe-scena-salii-radio/

Violonistul LIVIU PRUNARU, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam, artistul care se bucură de dreptul de folosinţă asupra viorii de patrimoniu universal  Stradivarius „Pachoud” din 1694 – va putea fi aplaudat la Sala Radio, într-un concert extraordinar în care se va afla într-o dublă ipostază: de solist şi… dirijor!

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2019

Miercuri, 27 februarie (19.00), artistul român cu o extraordinară carieră internațională va evolua alături de ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO și de o altă invitată specială a evenimentului: pianista LORENA ȚECU, colaboratoare la Boston University College of Fine Arts şi la Conservatorul de Muzică New England din Boston.

A fost selectată de Yehudi Menuhin ca pianist al Academiei de Muzică Menuhin din Elveţia și a susţinut turnee în toată lumea alături de Orchestra Camerata Lysy, alături de care a prezentat un concert privat la Castelul Gandolfo (Italia), pentru Papa Ioan Paul al II-lea.

Programul serii de la Sala Radio reunește creații semnate de trei mari compozitori: trei sonate create de Mozart (Sonata da Chiesa în Mi bemol major, Sonata da Chiesa în Si bemol major, Sonata da Chiesa în Fa major), Haydn – Concertul pentru vioară, pian şi orchestră de coarde în Fa major și două compoziții ce poartă semnătura lui MendelssohnCapriccio în mi minor și Concertul pentru vioară, pian şi orchestră de coarde în re minor.

Lorena Tecu

LIVIU PRUNARU, câştigător a numeroase competiţii muzicale de mare valoare, şi-a construit o bogată carieră internaţională: apariţii solistice alături de orchestre renumite ca Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de cameră din Indianapolis.

Fie ca solist concertist, fie în recitaluri, Liviu Prunaru cântă frecvent în toate marile oraşe ale lumii şi este invitat în cadrul unor festivaluri prestigioase, ca cele din Bruxelles, Buenos Aires, Flandra, Evian, Atena şi Salzburg. În fiecare toamnă a ultimilor ani, artistul a fost aplaudat în multe oraşe ale ţării în cadrul turneului naţional « Duelul viorilor », susţinut alături de violonistul Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail. Paralel cu activitatea artistică, Liviu Prunaru este implicat activ în domeniul pedagogic, fiind un valoros profesor de vioară al Academiei Menuhin.

Pianista LORENA ȚECU a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti și și-a completat studiile la Universitatea din Boston.

Lorena Ţecu a fost invitată să participle la cele mai mari festivaluri de muzică clasică precum: Mozarteum Festival  în Salzburg-Austria, Menuhin Festival în Gstaad-Elveţia, Festivalul Lysy în Buenos Aires-Argentina, Festivalul Dinu Lipatti în Braşov-România, Festivalul de Muzică în Estoril-Portugalia, Festivalul de Muzică  în Johannesburg-Africa de Sud, Musicians for Europe în Sibiu-România, Festivalul Issola Classica-Italia.

CD-ul ei, alături de violonistul Alberto Lysy, Romantic Pieces for violin and piano a fost realizat de Dinemec Geneva, Elveţia. Începând cu 2009, Lorena a fost pianist oficial al Concursului Internaţional George Enescu în Bucureşti, România. În timpul verii, între anii 2011 – 2017 a fost invitată să cânte la cursurile de măiestrie ale lui Maxim Vengerov, Rencontres Musicales în Coppet, Elveţia. Din 2013 este pianistă la Festivalul Menuhin, String Academy în Gstaad, Elveţia.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: LIVIU PRUNARU – Constantin Barbu

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.