Liviu Prunaru deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-prunaru-deschide-stagiunea-orchestrei-de-camera-radio/

Miercuri, 9 octombrie, de la ora 19.00, noua stagiune a Orchestrei de Cameră Radio (2013-2014) se deschide printr-un concert deosebit în care violonistul român Liviu Prunaru, concert-maestru al celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, va juca acest dublu rol: dirijor şi solist.

Un articol de Andrada Văsii|3 octombrie 2013

Miercuri, 9 octombrie, de la ora 19.00, noua stagiune a Orchestrei de Cameră Radio (2013-2014) se deschide printr-un concert deosebit în care violonistul român Liviu Prunaru, concert-maestru al celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, va juca acest dublu rol: dirijor şi solist.

Muzicianul Liviu Prunaru se află într-un adevărat „maraton’’ artistic pe tărâm românesc: a fost recent aplaudat pe scena Sălii Palatului, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, pe 21 şi 22 septembrie, când a cântat alături de prestigiosul ansamblu olandez, sub bagheta dirijorului Mariss Jansons, în cele mai apreciate concerte ale manifestării.

De asemenea, publicul din opt oraşe din România l-a aplaudat pe Liviu Prunaru, alături de partenerii săi, în cadrul celei de-a treia ediţii a turneului naţional „Duelul viorilor“, care se va încheia cu succes la Sala Radio, prin recitalul din 4 octombrie. Artistul se bucură de privilegiul de a cânta pe una dintre viorile Stradivarius de patrimoniu universal (Stradivarius Pachoud, din 1694).

Primul pas în noua stagiune este făcut de Liviu Prunaru

Orchestra de Cameră Radio îşi reîntâlneşte publicul după succesul înregistrat în ediţia abia încheiată a Festivalului Internaţional George Enescu – când a concertat pe scena Sălii Palatului sub bagheta dirijorului britanic James Judd, alături de Orchestra Naţională Radio şi cele două coruri ale instituţiei.

Stagiunea pe care o deschide cu Liviu Prunaru va fi una plină de evenimente pentru care trebuie să vă asiguraţi din timp un loc la Sala Radio: invitaţi din ţară şi de peste hotare, cum ar fi mezzosoprana Ruxandra Donose sau contratenorul Cezar Ouatu (reprezentantul României la Eurovision), un repertoriu variat şi inedit ş.a.

Programul serii se va deschide cu Suita Capriol pentru orchestră de coarde semnată de compozitorul britanic Peter Warlock, cea mai populară lucrare a controversatului artist (adesea asociat de contemporanii săi cu practicile oculte), o serie de dansuri inspirate din perioada Renaşterii.

Liviu Prunaru

Liviu Prunaru, alături de Gabriel Croitoru în cadrul Duelului Viorilor

Evenimentul va continua prin Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră – creaţie aşternută pe portativ la doar 13 ani de compozitorul german romantic Felix Mendelssohn Bartholdy, considerat un copil minune al muzicii, ca şi Mozart. Lucrarea s-a bucurat însă de un succes târziu, datorat, la peste o sută de ani de la scrierea sa, nimeni altuia decât lui Yehudi Menuhin, care a interpretat în numeroase rânduri partitura.

Concertul se va încheia cu Amintiri din Florenţa, un sextet de coarde (două viori, două viole şi două violoncele) semnat de celebrul compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski. Şi cum artistul este cunoscut adesea ca un mare compozitor de balet, şi această lucrare, inspirată de o călătorie în Italia, este puternic influenţată de un stil dansant, extrem de plăcut audiţiei muzicale.

O carieră printre festivaluri

Liviu Prunaru, câştigător a numeroase competiţii muzicale de mare valoare, şi-a construit o bogată carieră internaţională: apariţii solistice alături de orchestre renumite ca Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de cameră din Indianapolis.

Liviu Prunaru este frecvent invitat în cadrul unor festivaluri prestigioase, iar recent artistul a concertat în America de Nord, Elveţia, Argentina, Belgia, Germania, Italia, Franţa şi Olanda. Prezenţa sa pe scena Sălii Radio este o continuare a evenimentului în cadrul căruia a fost aplaudat în mai multe oraşe ale ţării: a treia ediţie a turneul naţional „Duelul viorilor“, susţinut alături de violonistul Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail. Paralel cu activitatea artistică, Liviu Prunaru este implicat activ în domeniul pedagogic, considerat ca un valoros profesor de vioară al Academiei Menuhin.

Info :

Biletele sunt disponibile în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Virgil Oprina, fotografii cu Liviu Prunaru

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.