Lohengrin, Wagner şi Myron Michailidis, la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/lohengrin-wagner-si-myron-michailidis-la-opera-nationala-bucuresti/

Director Artistic al Operei Naţionale din Grecia, Myron Michailidis, este invitatul special al Operei Naţionale Bucureşti. Michailidis va dirija vineri, 23 mai, de la 18.30, opera Lohengrin de Richard Wagner, în regia lui Ştefan Neagrău.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2014

Spectacolul „Lohengrin” se adresează sensibilităţii, în momente de emoţie, tandreţe, pioşenie. Se adresează raţiunii, prin simboluri, metafore, laitmotive vizuale şi celor care acum cred şi celor care acum cercetează… (Ştefan Neagrău – regizor)

Născut în 1968 în Creta, maestrul Michailidis a studiat pianul la Atena şi dirijatul la Academia de Muzică din Berlin, unde printre mentori l-a avut și pe sir Simon Rattle. Este, de asemenea, licenţiat în drept la Universitatea din Atena.

Din anul 2011 este Director Artistic al Operei Naţionale din Grecia, după o carieră importantă în care a fost Director General şi dirijor principal al Orchestrei Naţionale din Salonic (până în 2004), iar între anii 1999 şi 2004, dirijor permanent al Operei din Saxonia de Est, Germania.

De-a lungul carierei sale, Myron Michailidis a dirijat mai multe orchestre importante din Germania, Israel, Italia, Cehia, Mexic, Slovacia, Polonia, Portugalia, precum şi cu majoritatea filarmonicilor din Grecia.

LOHENGRIN – INFO

23 mai, ora 18.30

Operă în trei acte de Richard Wagner

Libretul de Richard Wagner

Dirijor: Myron Michailidis (invitat)

Coordonator artistic, lighting designer: arh. Cătălin Ionescu Arbore

Regia: Ştefan Neagrău

Scenografia: Adriana Urmuzescu

Maestru de cor: Stelian Olariu

Mişcarea scenică: Ileana Niculescu

Rolurile principale vor fi interpretate de invitatul Marius Vlad Budoiu (rolul Lohengrin), Iulia Isaev (Elsa), Valentin Vasiliu (Telramund), Madeleine Pascu (Ortrud).

Foto cu Lohengrin şi Myron Michailidis – ONB

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).