Love Building a fost premiat la Festivalul de la Varşovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/love-building-a-fost-premiat-la-festivalul-de-la-varsovia/

Love Building, lungmetrajul de debut al Iuliei Rugină, produs de ActorieDeFilm.ro, a obţinut Menţiunea Specială a Juriului FIPRESCI în cadrul celei de-a 29-a ediţii a Warsaw Film Festival.

Un articol de Andrada Văsii|21 octombrie 2013

Love Building, lungmetrajul de debut al Iuliei Rugină, produs de ActorieDeFilm.ro, a obținut Mențiunea Specială a Juriului FIPRESCI în cadrul celei de-a 29-a ediții a Warsaw Film Festival.

Filmul a fost prezentat în cadrul secțiunii Discoveries. Juriul FIPRESCI, format din Alison Frank (Marea Britanie), Gideon Kouts (Franța) și Dejan Trajkoski (Macedonia) a acordat această mențiune specială „simțind că într-un repertoriu de filme gri s-a îndrăgostit de un film cu multă culoare și iubire”.

Regizoarea Iulia Rugină a mărturisit emoționată pe scena Galei de Închidere a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia că premiile FIPRESCI sunt cele la care se gândea ca fiind aproape intangibile pentru tipul de cinema abordat de Love Building, un film de care se îndrăgostește, în primul rând, publicul.

Mențiunea Specială FIPRESCI se alătură altor două premii obținute de Love Building în luna aprilie, în cadrul celei de-a 9-a ediții a Festivalului Internațional de Film „București”. Prezentat în cadrul Competiției B-EST 2013, Love Building a obținut atunci Premiul Publicului, votat de spectatori, și Mențiunea Specială a Juriului B-EST.

Tur de forţă cu Love Building

Tot săptămâna aceasta, pe 17 octombrie,  Love Building a avut premiera în Republica Moldova, sala cinematografului Gaudeamus fiind neîncăpătoare pentru publicul din Chișinău, doritor de film românesc. Love Building va rula la Cinema Gaudeamus timp de o săptămână.

Citiţi şi: Love Building lansează prima aplicație online de dating

În perioada 23 – 31 octombrie pelicula urmează să întâlnească publicul de la Tirana International Film Festival, unde va fi prezentat în Competiția Oficială a festivalului.

Love Building

Dorian Boguță, Alexandru Papadopol şi Dragoş Bucur în Love Building

Love Building este o tabără dedicată relațiilor destrămate. 14 cupluri din program au la dispoziție 7 zile pentru a-și repara poveștile de dragoste. Cei trei traineri meniți să îi asiste au propriile lor probleme, iar lucrurile scapă încet încet de sub control. Într-o cursă continuă către „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, se ridică o singură întrebare: „Poți să repari dragostea în 7 zile?”.

Filmul  este cel mai ambițios proiect al școlii Actoriedefilm.ro, fondată de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol. Cei trei joacă în film alături de 31 de absolvenți ai școlii.

Info:

Producătorului ActorieDeFilm.ro i s-au alăturat Dakino Production, Papaya Adversting, Digital Cube și Zbang Film, în calitate de coproducători ai filmului.

Foto credit: captură Love Building

 

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.