„Luca”. Desuet
https://www.ziarulmetropolis.ro/luca-desuet/

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

Un articol de Ionuţ Mareş|26 mai 2021

Dar care ar fi aceste obsesii? În cazul scenariului, ideea de bază e banală şi teribil de perimată: cei care aveau puterea înainte de 1990 sunt la butoane şi la mulţi ani după Revoluţie, doar că acum arată mai stilaţi. Iar victimele au rămas tot victime, doar că acum au ceva mai mult curaj să se răzbune şi să se elibereze de abuzurile suferite în trecut.

Sunt nenumărate filmele din stridenţii ani `90, dar şi de după 2000, semnate de o anume generaţie de scenarişti şi regizori, care au făcut un cal de bătaie din diferitele variaţiuni ale unei astfel de teme. E de mirare totuşi că ea îşi mai face loc pe marile ecrane, concurate acum de platforme VoD, în 2021. De aici şi un oarecare aer îmbâcsit.

În scenariul lui Lustig, puterea e reprezentată de un poliţist (jucat de Andi Vasluianu) care, asistat de un adjunct (Bogdan Mălăele), ajunge să ţină sub supraveghere sau, mai degrabă, să terorizeze un român cu aspiraţii de actor (interpretat de István Téglás) întors de la New York, unde fugise tocmai de comunismul din România şi unde, ca imigrant şofer de taxi, a ajuns martor sub protecţia poliţiei americane, care îl trimite la Bucureşti ca măsură de siguranţă după ce a asistat la o crimă.

Aici se reîntâlneşte cu un fost coleg în ale actoriei (Ovidiu Niculescu) şi cu cea care îi pretinde să-i spună mamă (Rodica Mandache) şi, în casa veche în care e pus să locuiască, se îndrăgosteşte de o tânără (Mădălina Craiu) ce nu putea să fie altceva – conform unui stereotip scenaristic adânc înrădăcinat – decât o prostituată (exploatată de acelaşi poliţist veros, fost miliţian).

Premisa asta narativă, oricât de subţire şi de excentrică, ar fi putut duce, cu puţin simţ cinematografic, la un onorabil film de gen. O încercare de thriller, să zicem.

Deşi păstrează scheletul poveştii, Mălăele deturnează scenariul şi îl transformă în altceva (asta ca să parafrazez tagline-ul de promovare a filmului: „A visat să ajungă CINEVA, dar a ajuns altcineva”). Problema e că e dificil de zis în ce. I-am putea spune un film zdrobit de povara teatrului (sau o anume concepţie asupra teatrului, unul care nu trebuie să se lase „murdărit” de limbajul cinematografic).

Aşa se explică multe costume şi dialoguri şi scenografia pur teatrală a interioarelor – cum sunt în primul rând casa bătrânei şi apartamentul fetei, dar mai ales camera din care ne întâmpină în prologul filmului (şi în care vom mai reveni pe parcurs) un protagonist deghizat ce se adresează declamativ spectatorului, ca pe o scenă, din mijlocul unei aglomerări de obiecte.

Sunt greu de luat în serios numeroasele intervenţii regizorale fanteziste, justificabile dramaturgic probabil prin faptul că Luca e un actor neîmplinit şi sensibil care îşi foloseşte imaginaţia pentru a transfigura realitatea din jurul său. Toate momentele de evadare în reverie, pe alocuri simple pastişe la Federico Fellini, arată însă mai curând a demonstraţii de calofilie, pentru că nu adaugă noi dimensiuni protagonistului sau subiectului.

Luca” pare un capriciu: dorinţa unui artist de a arăta din nou că, în afara actoriei de teatru şi de cinema şi a regiei de teatru, se poate exprima şi are ceva de transmis şi ca regizor de film. Rezultatul acestui efort e însă modest – un film desuet, afectat, o carcasă goală.

„Luca” poate fi văzut pe platforma streamerse.net, iar din 28 mai va ajunge şi în cinematografe.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.