Lucian Boia, într-o ediţie eveniment Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-boia-intr-o-editie-eveniment-garantat-100/

Specialist în decriptarea construcţiilor imaginare, istoricul Lucian Boia este invitatul lui Cătălin Ştefănescu într-o ediţie eveniment Garantat 100%, ce poate fi văzută duminică, 26 aprilie, fix la miezul nopţii, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+. Ştefănescu şi Boia vor aborda un subiect cu totul special: Jules Verne.

Un articol de Petre Ivan|26 aprilie 2015

Mare creator de mituri, Jules Verne a devenit el însuşi un mit. Mulţi dintre admiratorii săi văd şi astăzi în el un profet al ştiinţei şi al lumii de mâine, iar interpretările privitoare la opera sa merg în toate sensurile.

În 2005, la 100 de ani de la moartea precursorului literaturii SF, Lucian Boia publica în Franţa volumul său „Jules Verne. Paradoxurile unui mit”, carte pe care a tradus-o ulterior şi în română şi a publicat-o în ţară.

„Volumul lui Lucian Boia este o cercetare extraordinar de solid documentată, o lectură pasionantă, o poveste despre personalitatea reală a celui care a scris câteva dintre marile poveşti ale copilăriei fiecăruia dintre noi”, este de părere Cătălin Ştefănescu, surprins că, în România, volumul istoricului nu a avut un destin la fel de luminos ca în Franţa.

„Curios, pentru nişte oameni care au crescut cu poveştile fascinante ale lui Jules Verne…”, constată realizatorul TVR.

În acelaşi an, în Franţa fuseseră publicate în jur de 80 de cărţi despre Jules Verne, iar „Paradoxurile unui mit” s-a bucurat de o mare apreciere şi recenzii foarte bune.

Pionier al tehnologiei moderne sau purtător al unui mesaj mitologic şi religios? Progresist sau tradiţionalist? Optimist sau pesimist? De dreapta sau de stânga? Rasist şi antisemit sau plin de respect pentru toate culturile? Dezacordul domneşte până şi în privinţa înclinaţiilor lui sexuale: misoginie, tendinţe homosexuale sau multiple legături feminine?

Acestea sunt câteva dintre subiectele pe care Cătălin Ştefănescu le abordează în discuţia cu Lucian Boia la Garantat 100%.Lucian Boia

Telespectatorii au acum ocazia să afle mai multe despre cel care multora le-a marcat copilăria cu poveştile sale, despre pasiunile lui Jules Verne – teatrul şi geografia, despre chinul vieţii lui – acela de a nu fi fost recunoscut ca scriitor, în timpul vieţii, deşi avea un succes consistent, despre contribuţiile neştiute ale editorului scriitorului, dar şi despre faptul că Jules Verne nu a fost, aşa cum credeam cei mai mulţi dintre noi, un vizionar sau un inventator.

Invitatul lui Cătălin Ştefănescu încearcă să rezolve contradicţii din opera lui Jules Verne, punând în lumină formula umană şi literară specifică scriitorului, precum şi modul în care lumea secolului al XIX-lea, cu valorile, proiectele şi prejudecăţile ei, se oglindeşte în opera sa.

Foto: Lucian Boia, Garantat 100% – tvr

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.