Luciditatea unui mare cineast discret – Iosif Demian
https://www.ziarulmetropolis.ro/luciditatea-unui-mare-cineast-discret-iosif-demian/

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generaţiei `70 şi probabil singurul în relaţii strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediţie bilingvă (română şi engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Un articol de Ionuţ Mareş|12 august 2019

În peisajul și așa sărac al cărților în limba română despre cinema, volumele de interviuri cu regizori sunt surprinzător de puține. Așa că apariția cărții „Iosif Demian. Note de autor – Un interviu realizat de Laura Dumitrescu, însoțit de fotografii din arhiva personală a regizorului” ar trebui să rămână ca un eveniment, în ciuda tirajului foarte mic, de doar 500 de exemplare, editat de iadasarecasa, parte a casei de producție Mandragora, condusă de Anca Puiu.

Pe parcursul a 170 de pagini (completate cu alte zeci de pagini de fotografii – personale sau de la filmări – și de traducerea în engleză a interviului, realizată de actrița Ilinca Hărnuț), Iosif Demian vorbește, respectând cronologia convenită cu intervievatoarea sa, despre copilăria și tinerețea din Oradea anilor `40-`60, despre părinți, despre studiile de cinema de la IATC București, despre începuturile în cinematografie, despre influențele cinefile, despre filmele la care a lucrat ca director de imagine sau pe care le-a realizat ca regizor, precum și despre plecarea și stabilirea în Australia, unde a emigrat în anii `80.

Tonul confesiunilor este unul echilibrat, plin de luciditate și, mai ales, lipsit de patetism și de tentația de a romantiza sau de a epata (dovadă stă inclusiv formula „note de autor” din titlu).

Însă acest lucru nu exclude emoția – sunt multe mărturisiri tulburătoare, în special cele în care sunt evocați părinții, mentorii, prietenii și colegii (memorabile sunt portretele pe care le face unuia dintre profesorii din copilărie sau regizorului Mircea Veroiu), semn al unei generozități mai rar întâlnite.

Iosif Demian are darul special al povestirii și al descrierii minuțioase, al evocărilor percutante, de multe ori marcate de detalii vizuale, astfel că volumul este unul captivant. Cu atât mai mult cu cât din destăinurile sale se degajă, în subtext, atât portretul just al unei epoci istorice, cât și tabloul mai general al cinematografiei române din anii `60-`80.

Apoi, bineînțeles, volumul este unul esențial pentru a înțelege mai bine opera de director de imagine și de regizor a lui Iosif Demian, care vorbește pe larg despre reperele filmografiei sale, de la „Apa ca un bivol negru”, „Nunta de piatră” și „Duhul aurului” și până la „O lacrimă de fată” și „Baloane de curcubeu”. O carte-interviu necesară, oferită publicului de unul dintre cei mai importanți cineaști români ai tuturor timpurilor.

Un cineast discret, dar care de câțiva ani a revenit, binemeritat, în atenție: „O lacrimă de fată” este deseori inclus în topurile celor mai bune filme românești, „Baloane de curcubeu”, cu istoria sa zbuciumată, a început să fie redescoperit, discutat și relansat (inclusiv printr-un recent Bluray), iar regizorul tocmai a finalizat filmările la un nou lungmetraj de ficțiune.

 

Foto: Portret by Simion Buia / RomanianActors.com.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.