Luciditatea unui mare cineast discret – Iosif Demian
https://www.ziarulmetropolis.ro/luciditatea-unui-mare-cineast-discret-iosif-demian/

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generaţiei `70 şi probabil singurul în relaţii strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediţie bilingvă (română şi engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Un articol de Ionuţ Mareş|12 august 2019

În peisajul și așa sărac al cărților în limba română despre cinema, volumele de interviuri cu regizori sunt surprinzător de puține. Așa că apariția cărții „Iosif Demian. Note de autor – Un interviu realizat de Laura Dumitrescu, însoțit de fotografii din arhiva personală a regizorului” ar trebui să rămână ca un eveniment, în ciuda tirajului foarte mic, de doar 500 de exemplare, editat de iadasarecasa, parte a casei de producție Mandragora, condusă de Anca Puiu.

Pe parcursul a 170 de pagini (completate cu alte zeci de pagini de fotografii – personale sau de la filmări – și de traducerea în engleză a interviului, realizată de actrița Ilinca Hărnuț), Iosif Demian vorbește, respectând cronologia convenită cu intervievatoarea sa, despre copilăria și tinerețea din Oradea anilor `40-`60, despre părinți, despre studiile de cinema de la IATC București, despre începuturile în cinematografie, despre influențele cinefile, despre filmele la care a lucrat ca director de imagine sau pe care le-a realizat ca regizor, precum și despre plecarea și stabilirea în Australia, unde a emigrat în anii `80.

Tonul confesiunilor este unul echilibrat, plin de luciditate și, mai ales, lipsit de patetism și de tentația de a romantiza sau de a epata (dovadă stă inclusiv formula „note de autor” din titlu).

Însă acest lucru nu exclude emoția – sunt multe mărturisiri tulburătoare, în special cele în care sunt evocați părinții, mentorii, prietenii și colegii (memorabile sunt portretele pe care le face unuia dintre profesorii din copilărie sau regizorului Mircea Veroiu), semn al unei generozități mai rar întâlnite.

Iosif Demian are darul special al povestirii și al descrierii minuțioase, al evocărilor percutante, de multe ori marcate de detalii vizuale, astfel că volumul este unul captivant. Cu atât mai mult cu cât din destăinurile sale se degajă, în subtext, atât portretul just al unei epoci istorice, cât și tabloul mai general al cinematografiei române din anii `60-`80.

Apoi, bineînțeles, volumul este unul esențial pentru a înțelege mai bine opera de director de imagine și de regizor a lui Iosif Demian, care vorbește pe larg despre reperele filmografiei sale, de la „Apa ca un bivol negru”, „Nunta de piatră” și „Duhul aurului” și până la „O lacrimă de fată” și „Baloane de curcubeu”. O carte-interviu necesară, oferită publicului de unul dintre cei mai importanți cineaști români ai tuturor timpurilor.

Un cineast discret, dar care de câțiva ani a revenit, binemeritat, în atenție: „O lacrimă de fată” este deseori inclus în topurile celor mai bune filme românești, „Baloane de curcubeu”, cu istoria sa zbuciumată, a început să fie redescoperit, discutat și relansat (inclusiv printr-un recent Bluray), iar regizorul tocmai a finalizat filmările la un nou lungmetraj de ficțiune.

 

Foto: Portret by Simion Buia / RomanianActors.com.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

26
/10
/16

Cea de-a patra ediţie a Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a debutat astăzi, 26 octombrie, aduce în faţa publicului, până pe 30 octombrie, profesionişti din domeniul cărţii, atât din ţară cât şi din străinătate. În cele cinci zile de FILIT, la Iaşi vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.