Lucrarea „Muză” a lui Brâncuşi s-a vândut cu 12,4 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucrarea-muza-a-lui-brancusi-s-a-vandut-cu-124-milioane-de-dolari/

Lucrarea „Muză” („Une Muse”), de Constantin Brâncuşi, s-a vândut cu suma de 12,4 milioane la licitaţia organizată de Casa Christie’s, miercuri seara, la New York, care pe ansamblu s-a situat sub nivelul estimărilor iniţiale ale organizatorilor.   Preţul obţinut de lucrarea lui Brâncuşi la căderea ciocanului a fost de exact 11 milioane de dolari, la […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

Lucrarea „Muză” („Une Muse”), de Constantin Brâncuşi, s-a vândut cu suma de 12,4 milioane la licitaţia organizată de Casa Christie’s, miercuri seara, la New York, care pe ansamblu s-a situat sub nivelul estimărilor iniţiale ale organizatorilor.

 

Preţul obţinut de lucrarea lui Brâncuşi la căderea ciocanului a fost de exact 11 milioane de dolari, la care se adaugă comisionul casei de licitaţii, calculat la 12,75 la sută din preţul de vânzare, ajungându-se la suma totală de 12.402.500 de dolari. Identitatea cumpărătorului nu a fost dată publicităţii, singurul lucru dezvăluit de organizatori fiind naţionalitatea: american, persoană privată.

Cea mai mare sumă obţinută în cursul serii a fost pentru compoziţia Nymphéas (Nuferi), de Claude Monet, respectiv 43,8 milioane de dolari, lucrarea fiind estimată iniţial între 30 şi 50 de milioane. De asemenea, a fost stabilit şi un record de autor, cel mai mare preţ plătit vreodată pentru o pictură de Kandinsky, suma de 23,8 milioane de dolari pentru pânza „Studie für Improvisation 8”.

În privinţa compoziţiei generale a licitaţiei, din cele 69 de obiecte de artă licitate, cinci s-au vândut cu peste 10 milioane de dolari, zece cu peste cinci milioane şi 31 cu peste un milion de dolari. „Majoritatea lucrărilor s-a vândut în marja estimărilor iniţiale”, a declarat Brooke Lampley, Senior Vice-President al Christie’s America şi al Licitaţiilor de Artă Impresionistă şi Modernă.

Cu toate acestea, suma totală obţinută de organizatori s-a situat la 205 milioane de dolari, sub nivelul anticipat de 250 de milioane de dolari. Două dintre lucrările incluse iniţial în catalogul licitaţiei au fost retrase. Printre factorii care ar fi putut influenţa entuziasmul redus al cumpărătorilor ar putea fi uraganul Sandy, situaţia economică incertă după alegeri şi chiar vremea: după uragan, la New York a venit viscolul, miercuri seara.

Preţul obţinut de organizatori pentru lucrarea Muză, 12,4 milioane de dolari, a fost cel mai mare dintre sculpturile licitate, mai mult decât „Cocoşul” lui Picasso (10,38 de milioane de dolari) şi „Piciorul” lui Giacometti (11,2 milioane de dolari).

A fost un preţ bun, pentru o lucrare fantastică, încântătoare de-a dreptul, care a atras multă atenţie: când am anunţat-o, am fost contactaţi de persoane din întreaga lume, pentru că operele lui Brâncuşi sunt foarte rare şi extrem de căutate„, a declarat Lampley.

Şi coordonatorul licitaţiei de miercuri seara, Andreas Rumbler, a avut aprecieri superlative despre opera brâncuşiană: „Am avut Monet, am avut Kandinsky şi am avut probabil una dintre cele mai frumoase sculpturi de la începutul secolului XX, modelată în gips, o operă absolut superbă, modernă şi nemuritoare. Nu exită o modalitate de a înfăţişa capul omenesc mai elegant şi mai modern, de cum a făcut-o Brâncuşi exact acum 100 de ani”, a adăugat Rumbler.

Andreas Rumbler a dat de înţeles că opera ar putea ajunge într-o colecţie de artă privată majoră, care ar urma să fie expusă public în următorii ani. „Nu vă pot confirma naţionalitatea cumpărătorului, dar vă pot spune că este cineva care ştie să aprecieze lucrurile de calitate şi deosebite, iar dacă nu mă înşel, o vom vedea din nou în expoziţii publice în următorii ani, a dezvăluit reprezentantul Christie’s.

Muza a fost modelată în gips de Constantin Brâncuşi în 1912, special pentru expoziţia Armory Show de la New York din 1913, alături de alte trei exponate. Datorită succesului de care s-au bucurat exponatele, Walt Kuhn, unul dintre organizatorii expoziţiei, a cumpărat Muza de la artist şi a păstrat-o în colecţia sa personală. După moartea lui Kuhn, soţia sa a donat opera Muzeului Guggenheim, în 1955, care a organizat cu această ocazie prima expoziţie dedicată sculptorului român în Statele Unite. În 1986, opera a fost scoasă la vânzare pentru prima dată, fiind achiziţionată la un preţ de sub un million de dolari la acea vreme şi a rămas în proprietate privată până în prezent, când s-a vândul la Christie’s, pentru a doua oară, pentru suma de 12,4 milioane de dolari.

 

Sursa: Mediafax

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

26
/08
/22

Toamna se numără spectacolele bune. Și, odată cu ele, poveștile pline de imaginație, provocatoare, încărcate de sens, cu personaje memorabile, ce își vor purta publicul în fascinanta lume a emoției, creativității și sensibilității. Prima toamnă post-pandemică înseamnă și mult dorita deschidere deplină către artă, astfel că după o vreme mult prea îndelungată de incertitudini, temeri și oboseală, este momentul să ne reîntâlnim în acest spațiu al tuturor posibilităților care este teatrul.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

creart/Teatrelli caută trei performeri din Bucureşti pentru un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Goethe din București și Forumul Cultural Austriac, care se înscrie în linia strategică a dezvoltării zonei de teatru-experiment iniţiată de Teatrelli. Intitulat The Others şi conceput de Ioana Păun, spectacolul este o suită de performance-uri 1:1, în care fiecare performer urmează să interacționeze cu câte un spectator.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.