Lumea lui Dedes / Cântecul de sirenă al Telecinematecii
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumea-lui-dedes-cantecul-de-sirena-al-telecinematecii/

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, graţie TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertăţii ne transmitea clar că şi noi cei mai puţin înzestraţi de natură cu chipuri de cuceritori avem şansa noastră în viaţă, la iubiri lungi sau scurte, în funcţie de posibilităţi şi dorinţe.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|19 martie 2015

Muzica din celebrul generic al Telecinematecii reprezintă pentru  mine cântecul de sirenă care îmi atrage ”corabia”, cu tot cu suflet, în fața unei cutii, din ce în ce mai inteligente și plat-lăbărțate numită în mod obișnuit televizor. Ori de câte ori mă aflu în fața acestei invenții semi- diavolești, mă simt ca într-o mlaștină care mă înghite încet dar sigur în zemurile ideilor sterpe ale unor personaje care se tot învârt prin spatele ecranului, căscând guri enorme, consumatoare de timp și bani.

Când însă aud cântecul sirenei știu că nu risc nimic, iar mlaștina se transformă într-o pajiște înverzită pe care aleargă personajele care mi-au luminat copilăria.

În ultimele trei  săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

Jean Paul Belmondo la Marea Mediterană & domnul Dedes, pe Argeş în gios

Jean Paul Belmondo la Marea Mediterană & domnul Dedes, pe Argeş în gios

Așa cum am mai spus, nu am nimic dintr-un critic de film autorizat, însă știu una și bună: îmi plac filmele. Ani la rând le-am explicat specialiștilor în gastronomie cu care m-am intersectat că nu am nevoie de niciun fel de expertiză ca să pot spune care sunt bucatele care îmi plac. Informația abundentă nu ține loc de gust, iar ”picturile” de pe albul farfuriei nu țin de foame. La fel funcționează, în ceea ce mă privește, treaba și cu filmele.

Din partea mea Belmondo are un cec în alb, indiferent de cât de bătrân și înțelept am ajuns, la a doua parte merge și un ”sau nu”. Saltimbanc, hoț, polițist, cuceritor, nefericit, afacerist, cartofor, eroul interpretat de Belmondo îți rămâne în minte, chiar dacă filmul este foarte departe de a fi o capodoperă. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, merită să faceți o încercare miercuri seară de la ora 20.10 trecute fix, pe TVR 2 va fi ”Animalul” în regia lui Claude Zidi, în care Belmondo dă viață unui cascador curajos, dar urmărit de ghinion.

Apropo de televizoare, am o rețetă proprie de urmărit Telecinemateca, întorc spatele ușor teatral ”smart-ului” cu ecranul de peste un metru și mă plasez în fața unui aparat mai aproape de anatomia umană, care are ceva din vechiul ”Sport” târât prin căminele studenției, inclusiv diagonala undeva în jur de  31 de centimetri. Nu ridicați sprânceana, vorbim de Belmondo!

* * *

Pe  Dedes il mai puteţi găsi (şi citi) şi pe blogul său de acasă, unde, dacă nu găteşte spaghete şi nu ascultă teatru radiofonic, citeşte cu neruşinare clasici ruşi.

Foto: Lumea lui Dedes, Cântecul de sirenă al Telecinematecii – facebook

15
/05
/19

Filme de la Marea Neagră, producții despre identități regăsite, poveștile unor tineri din toată lumea pentru care protejarea planetei a devenit o prioritate și filme cu perspective ecologice înviorătoare - toate se vor vedea în premieră națională la cea de-a 8-a ediție Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, care avea loc între 20-23 iunie la Tulcea.

14
/05
/19

Michael Caine a vazut-o pentru prima dată pe Shakira Baksh (fotomodel și actriță, Miss Guyana & locul 3 Miss World) în anul 1971, în pauza de cafea a unei emisiuni TV. Actorul britanic a devenit atunci obsedat de această femeie pe care a considerat-o "the most beautiful... he had ever seen.".

13
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, a ajuns la cea de-a treia ediție. 19 cineaști din 16 țări din întreaga lume, alături de 4 development angels din 4 țări europene sunt angrenați într-un nou proces de lucru, care își propune să se concentreze pe impulsionarea creativității, descoperirea și dezvoltarea de noi povești în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat.

13
/05
/19

Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai și 2 iunie, prezența acesteia fiind posibilă mulțumită sprijinului Cemacon.

12
/05
/19

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt și plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap și pajură”, un film plat, lipsit de curaj și de fantezie, în ciuda unei premise bune.

10
/05
/19

Audrey Hepburn alături de soțul său, actorul și regizorul american Mel Ferrer, în anul 1955. Cei doi se cunoscuseră doi ani mai devreme, la o petrecere găzduită de prietenul lor comun, Gregory Peck.

08
/05
/19

INTERVIU Pe Alex Călin, îl vedeți pe scenele teatrelor Național, Bulandra, Excelsior, Nottara, dar și în spații independente ca Replika, Macaz sau Linotip, iar din 10 mai îl regăsiți pe marile ecrane, în rolul principal din filmul „Cap și pajură”, în regia lui Nae Constantin Tănase.

08
/05
/19

Enigmatică, temerară și marcată de referințe spirituale și simboluri mistice, cinematografia chineză ajunge pentru prima dată în prim planul unei ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) cu o selecție eclectică de filme în premieră, care include nu doar titluri recente și foarte premiate, ci și clasici de referință, în versiuni restaurate.

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

03
/05
/19

Cu adâncă durere în suflet, colegii din Teatrul Național anunță stingerea din viață a celei care a fost și va rămâne pentru totdeauna Minunata Doamnă a Teatrului Românesc ILINCA TOMOROVEANU, care a luminat cu blândețea, profunzimea și puterea harului său numeroasele personaje cărora le-a dat viață pe scenă și pe marele sau micul ecran...

25
/04
/19

Lungmetraje realizate de cineaști precum Pedro Almodóvar, frații Dardenne, Ken Loach și Elia Suleiman, selectate în competiția oficială a celei de-a 72-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes vor fi aduse în România de Independenţa Film.

25
/04
/19

Câștigător al unui premiu Oscar (1993, Cel mai bun actor în rol principal pentru "Scent of a Woman"), Al Pacino împlinește astăzi 79 de ani. Iată un frumos omagiu (Epic Tribute) realizat de prietenul publicației noastre, Alexandru Catrina.