Calul. Lumea lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/calul-lumea-lui-dedes/

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile şi roţile, restul intra pe foc.

Un articol de Dede's (Dan Nicolae)|29 August 2017

Mândria lui Florea era ca vai de ea, slabă, chioară, bătută, abia mai trăgea la căruță. Chiar dacă în perioada aceea, mijlocul anilor 80, nu se prea vorbea de protecția animalelor, totuși existau oameni miloși care îi cereau să-l omoare (pe cal) ca să nu se mai chinuie. „Cai buni căruță bună: Florea”, așa îi făceau reclamă omului, calului și atelajului copiii din sat.

Florea era expert în copii, avea opt. Cei mai slabi și nespălați din întreaga comună. Se remarcau însă prin faptul că începând cu  5-6 ani toți se apucau de fumat, fără ca acest lucru să-l deranjeze pe capul familiei. Ba din contră, la fiecare ieșire prin sat cu întreaga familie în căruță, ordinul pe unitate era ca toată lumea să fumeze. Carpați, Mărășești sau, în momente de criză, adică mai mereu, tutun împrumutat de pe tarlalele  CAP -ului, tocat acasă și învelit în hârtie de ziar (Scânteia, Sportul, Munca) în niște țigări mai groase decât un trabuc. Florea a lui Toma era un etalon de sărăcie și nepăsare. Prin sat se spunea că e victima unui blestem, bunicul lui ar fi furat, în timpul unui incendiu la conacul de pe malul Argeșului, toate bijuteriile boierului care ridicase biserica din sat. Pe Florea nu-l interesa povestea, tăcea și bea. Uneori bătea calul „bolnav de lene”.

„Mie îmi pare rău că animalul asta a trăit la Florea de mânz. El așa crede că e viața”, rostea adesea un vecin, uitându-se însă la copii.

La un sfârșit de august, calul lui Florea a murit pe unica uliță care ducea spre malul Argeșului. Locul pe unde se duceau copiii la scăldat și unde oamenii mai aruncau din gunoaiele de prin gospodării. Calul a fost lăsat la locul decesului, iar Florea, la fel de slab și neîngrijit, precum defunctul, și-a tras singur căruța până acasă. Apa Argeșului era în continuare bună de scăldat, copiii treceau des pe uliță. Câțiva, mai cu inițiativă, au reușit să ridice calul în picioare. Părea viu și liniștit. După câteva zile a început să se îngrașe. Căldura și gazele din intestine făceau toată treaba. Era mai gras și mai frumos decât în toată viața lui. Copiii au în general idei ciudate. Câțiva au descoperit că dacă aruncă pietre mai mici cu suficientă putere acestea penetrează piele animalului mort, intrat în putrefacție, ca niște veritabile gloanțe. Cu var, pe burta calului au început să fie desenate niște cercuri, pe post de ținte. Calul începea să semene cu o zebră. Nu a rezistat prea mult în această formă, pietrele și căldura l-au pus la pământ. La începutul școlii dispăruse complet. Oameni, câini? Nu se știe. Viața de după moarte îi fusese la fel ca viața de până la moarte.

Rămas fără mândrie, Florea s-a adâncit în băutură și muncă. Mai mult în muncă, spre uimirea generală. Strângea bani. Pe la jumătatea toamnei cutreiera oboarele de animale încerând să cumpere un cal. Oamenii din zonă nu doreau să-i vândă. Erau miloși. Până la urmă a cumpărat unul, destul de bătrân, avea peste 25 de ani, de la un țigan, care îl găsise abandonat pe un câmp. Calul era mai jalnic decât celălalt, aproape orb și fără dinți, dar nu mai stârnea atât de multă milă, nu își trăise toată viața la Florea. Moartea lui a fost uitată repede.

Foto: Lumea lui Dede’s – Dedes.ro

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

Page 1 of 912345...Last »