Ioana Dragomirescu: Festivalul Filmului Francez aduce Parisul în 13 oraşe din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-dragomirescu-elementul-calauzitor-al-programului-festivalului-filmului-francez-este-parisul/

INTERVIU Ioana Dragomirescu, co-programatoarea Festivalului Filmului Francez din România, vorbeşte despre selecţia celei de-a 23-a ediţii (8-19 mai), cea mai amplă de până acum, cu proiecţii în 13 oraşe.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 mai 2019

Întoarsă din Franţa, unde lucra pentru una dintre cele mai importante companii independente de distribuţie de filme, Ioana Dragomirescu este, din 2018, programatoarea Cinematografului Elvire Popesco al Institutului Francez din Bucureşti, cel mai cunoscut şi cel mai viu cinematograf pentru filme de artă din România.

Într-un amplu interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Dragomirescu vorbeşte despre selecţia ediţiei din acest an a Festivalului Filmului Francez.

Ajuns la cea de-a 23-a ediţie şi desfăşurat sub sloganul „Paris, toujours…”, Festivalul Filmului Francez din România va avea loc în perioada 8-19 mai, fiind prezent în acest an, pentru prima dată, în 13 oraşe: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Buzău, Constanţa, Piteşti, Sfântu Gheorghe, Sinaia şi Suceava.

Detaliile despre filme şi programul din toate cele 13 oraşe pot fi găsite aici.

Biletele pentru București sunt disponibile aici

Ionuţ Mareş: Este a 23-a ediție a Festivalului Filmului Francez (FFF), cea mai mare de până acum: 13 orașe, 23 de filme și 146 de proiecții în total. Asta se datorează faptului că suntem în plin Sezon România-Franța. Ce înseamnă pentru FFF faptul că are loc în cadrul Sezonului cultural România-Franța?

Ioana Dragomirescu: Este cu siguranţă unul dintre cele mai mari proiecte purtate de Institutul Francez ca organizator în cadrul Sezonului România-Franța. Știam încă din 2017 că dorim să fie un eveniment-far al Sezonului. Prin urmare, am schimbat data chiar de la ediţia trecută, din toamnă în primăvară, ca să ne încadrăm în Sezon.

Cele 13 orașe au fost și pentru noi o surpriză. Festivalul a crescut an de an, iar în 2018 a avut loc în București și în alte opt orașe. În acest an pur și simplu am fost contactați de către cinematografe suplimentare, care au dorit să se alăture: Cinefeel din Brăila, Trivale din Pitești și Carpați din Sinaia, nou-deschis. Lor li se adaugă un al patrulea loc, care nu e cinematograf – Muzeul Bucovinei din Suceava, unde există un proiect de a deschide o Alianță Franceză în acest an, iar în vederea acestui demers, considerăm că festivalul este o ocazie potrivită pentru a sensibiliza publicul la activități culturale cu specific francez.

Acestea sunt cele patru oraşe care s-au adăugat la cele nouă tradiționale de până acum. Dincolo de extinderea geografică în mai multe orașe, ediția din acest an înseamnă şi un program mai consistent, un număr mai mare de filme?

Numărul de filme este doar puțin mai mare. Bineînțeles, numărul de proiecții a explodat, având patru orașe suplimentare, dintre care două cu cinematografe multiplex, care pot programa mai multe proiecții.

Festivalul Filmului Francez se desfăşoară în mai multe orașe, dar, după cum se vede și din program, proiecţiile sunt repartizate inegal. Sunt orașe în care avem patru-cinci proiecții în total și sunt orașe în care avem 25 de proiecții, cum e Bucureștiul. În funcție de posibilități, de publicul care există și de prezenţa unui cinematograf, numărul de proiecții variază. Acolo unde nu e cinema, ne restrângem la câteva proiecții-eveniment, pe care încercăm să le orientăm mai ales către publicul francofon, către licee, către oameni care își doresc acces la filme franceze pe care în mod normal nu au unde să le vadă.

Timișoara e o excepție. Acolo nu există o sală de cinema pentru proiecții. Ele au loc în Aula Magna a Universității de Vest, deci o capacitate foarte mare. Pentru că Timişoara este totuși un oraș important și cu un Institut Francez prezent, vor fi două-trei proiecții pe zi, chiar dacă nu în cinema. Sperăm ca ediţia a 25-a festivalului să aibă loc în noul Cinema Studio pe care colegii de la Timişoara se străduiesc să îl reabiliteze. De altfel, înaintea proiecţiei de închidere a festivalului la Timişoara va avea loc prezentarea proiectului de reamenajare, în prezența Excelenței Sale, doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România.

Știu că în București intrarea se face pe bază de bilet. Cum e în restul orașelor?

Accesul e pe bază de bilet în majoritatea locurilor. Sunt patru excepții, unde nu sunt cinematografe și unde accesul se face gratuit, fie pentru a încuraja un public care altfel ar fi greu de mobilizat, fie din motive logistice. Dar sunt excepția, nu regula. Și ne dorim să fie așa, pentru că vrem și să promovăm ideea că, totuși, accesul la festival nu este gratuit, că filmele (şi cultura în general) costă. Bineînțeles, prețurile sunt absolut rezonabile.

Care este ideea din spatele conceptului și a motto-ului din acest an, Paris, toujours…? În fiecare an există o idee care unește cumva programul, iar în acest an a fost ales Paris, toujours…

Ideea s-a născut odată cu selecția. A fost un proces destul de interesant. Pe măsură ce selectam filmele și alcătuiam programarea, împreună cu Lucie Guérin şi apoi cu Maud Halimi, colega care i-a succedat pe postul de responsabilă de sectorul audiovizual la Institutul Francez, mi-am dat seama că foarte multe dintre ele, marea majoritate, se întâmplau în Paris. De la un Paris al Revoluției de la 1789, cum e în „Un peuple et son roi”, filmul de deschidere de la București, până la un Paris actual, cum e în „L’époque”, documentarul din Competiţie, trecând prin Parisul Epocii de Aur a teatrului, cum e în „Cyrano, mon amour” (sau „Edmond”, cum e titlul lui francez).

Aveam o multitudine de filme care aveau ca decor Parisul, dar un Paris extrem de variat și de divers. De la băncile facultăţilor de Medicină, în comedia „Première année” cu Vincente Lacoste, până la jocurile de noroc subterane, în „Joueurs”, trecând prin suburbiile Parisului din două filme ale lui Claire Simon: „Premières solitudes” şi „Le bois dont les rêves sont faits”, despre Pădurea Vincennes dintr-o suburbie a Parisului, unde oamenii sunt filmaţi în elementul lor de zi cu zi.

Ne-am dat seama că firul roşu sau elementul călăuzitor al programării din acest an, fără ca noi să fi plănuit, este Parisul. Feţele lui foarte diverse şi foarte surprinzătoare. De multe ori publicul român probabil că se gândeşte, când spui Paris, la Turnul Eiffel, la lucruri foarte clasice, aproape clişeu. Ne-am propus să întoarcem acest clişeu, şi în oglindă cu sloganul Sezonului România-Franţa, care este „Uitaţi de clişee”/„Oubliez vos clichés”.

Am vrut să arătăm că Parisul nu este un clişeu, ci poate fi extrem de variat şi extrem de surprinzător. În acelaşi timp, e un oraş viu, un oraş în care oamenii trăiesc. Un oraş care poate fi banal, cum este în „Amanda”, al lui Mikhaël Hers, unde e un decor şi nu îţi atrage neapărat atenţia prin ceva foarte glitzy. Sau un Paris aproape ca un personaj din istoria filmului, cum este cazul lui „Edmond”, filmat într-o manieră foarte barocă şi cu scene de teatru.

Parisul s-a impus târziu, dar a devenit evident.

Festivalul e împărţit în patru secţiuni, care sunt foarte vizibile în special dacă ne uităm la programul din Bucureşti. Unele dintre filmele din cele patru secţiuni se vor regăsi în programele din celelalte oraşe. În mod tradiţional, competiţia este dedicată regizorilor tineri, debutanţi. E vorba de şase filme. Cum s-a ajuns la aceste titluri? Există idei comune între cele şase filme?

Ideea din spatele competiţiei a fost, pe de o parte, să arătăm pe cât posibil varietatea tinerei creaţii, a noilor voci ale cinematografiei franceze. Bineînţeles, un element important în selecţie a fost vizibilitatea acestor filme în circuitul festivalier, în sensul că ne-am dorit să aducem voci noi şi care demonstrează că au ceva interesant de spus.

Pe de altă parte, am fost foarte atente la varietatea de genuri. Ne-am dorit să nu fie doar drame sau doar comedii, ci să acoperim un spectru cât mai larg. Am reuşit, în mare măsură.

Avem „Funan”, care este o animaţie, „L’époque” – documentar, „Cyrano, mon amour” – o comedie istorică despre punerea în scenă a piesei „Cyrano de Bergerac” şi care va fi distribuită de Independenţa pe 31 mai. O poveste de dragoste/thriller de Marie Monge, „Joueurs”, cu Tahar Rahim şi Stacy Martin, care a fost la Quinzaine anul trecut.

Şi două drame, dar puţin diferite. „C’est ça l’amour” este o dramă familială, drama unui părinte, un tată care îşi creşte singur fetele după ce soţia i-a părăsit, scrisă şi regizată de Claire Burger, care este coregizoarea „Party Girl” (2014). „C’est ça l’amour” este primul film pe care îl regizează singură. Filmul a avut deja un circuit festivalier foarte interesant – Veneţia, Rotterdam. S-a făcut remarcat.

Ultimul, pe care l-am adăugat târziu – am ezitat mult, pentru că mai aveam un loc şi multe filme pe lista scurtă -, este „Les drapeaux de papier” („Steaguri de hârtie”), regizat de Nathan Ambrosioni, care are 19 ani şi care a reuşit să găsească un producător pentru acest titlu şi susţinere de la CNC-ul francez pe când avea 17. „Les drapeaux de papier” a avut lansarea în Franţa foarte recent, cu cronici extrem de bune. A şi luat un premiu la Premiers Plans d’Angers, care e festivalul dedicat debuturilor. E un tip foarte precoce, un fel de Xavier Dolan al Franţei. Ni s-a părut extrem de interesant să aducem un film de un regizor atât de tânăr, dar care spune o poveste extrem de gravă, extrem de bine calibrată şi scrisă cu o profunzime şi cu o maturitate absolut surprinzătoare.

Cea de-a doua secţiune e Panorama şi e dedicată regizorilor consacraţi, unii mai cunoscuţi în România, alţii poate mai puţin cunoscuţi. Filmele lor au deja un circuit festivalier important. În această secţiune sunt opt filme, care nu au mai fost până acum văzute în România. Care a fost conceputul din spatele secţiunii? Se ştie că cinemaul francez este un cinema foarte bogat, se fac sute de filme pe an, aşa că şi alegerea este, bănuiesc, una dificilă.

A fost, din nou, un mix între dorinţa de a avea o varietate tematică şi dorinţa de a avea anul acesta, mai ales că festivalul ajunge în atât de multe oraşe, şi filme mai accesibile pentru un public larg. Cred că până la urmă am reuşit să găsim un echilibru şi ne bucurăm că aducem şi comedii de public larg, ca „Première année” sau „Le grand bain”. Acesta din urmă a fost la Cannes în 2018 şi e clar unul dintre filmele-far ale anului trecut, din punct de vedere al publicului. Oamenii chiar au dat buzna în sălile de cinema în Franţa să îl vadă. În acelaşi timp, e un film cu un cast foarte impresionant, cu extrem de mulţi actori cunoscuţi.

Panorama are două linii directive. Prima: regizori cunoscuţi şi ultimele lor opere marcante, pe care credem că publicul românesc le-ar putea aprecia. Cea de-a doua: actorii, care sunt totuşi o parte importantă a modului în care publicul se raportează la filmul francez. Ne-am dorit să aducem filme cu actori mari, în acelaşi timp păstrând firul conductor al tinerei generaţii, care practic infuzează întreg festivalul.

Dacă ne uităm peste filme, vedem că multe dintre ele sunt cu actori ai noului val, care sunt deja oarecum cunoscuţi, dar nu sunt monşti sacri. Mă gândesc la Adèle Haenel, Gaspard Ulliel, Vincent Lacoste, care apare în trei filme.

Am încercat să punem în evidenţă – şi mai ales în Panorama am putut face asta – şi noul val al actorilor, figuri care poate în România sunt deja identificabile dar nu sunt Alain Delon sau Catherine Deneuve, care sunt văzuţi şi arhivăzuţi.

Festivalul îşi propune să aducă lucruri pe care oamenii nu le-ar căuta ei înşişi sau nu le-ar găsi cu uşurinţă. De aceea vrem ca partea de tineri actori şi tineri regizori să fie cât mai mult pusă în valoare, atât în Panorama, pentru actori, cât şi în Competiţie, pentru regizori. Bineînţeles, secţiunile pot comunica între ele.

În rest, ideea Parisului, cum spuneam, s-a furişat. Nu am avut-o ca reper iniţial. Dar am rotunjit secţiunea Panorama având şi acest aspect în minte. Singurul film din Panorama care va fi distribuit cu siguranţă în cinematografe este „Amanda”, pe care îl lansează Bad Unicorn.

Şi am ales să deschidem cu „Un peuple et son roi” la Bucureşti pentru că redă foarte bine ideea Parisului. Este despre populaţia oraşului şi modul în care aceasta a participat sau impulsionat Revoluţia Franceză. Ne-am gândit că sunt 230 de ani de la Revoluţia Fraceză, sunt 30 de ani de la Revoluţia noastră, aşa că se potrivea să vorbim despre cum îşi duce un popor o revoluţie. Totuşi, filmul este destul de controversat: are un casting şi un palmares impresionante, dar a avut o recepţie critică mixtă. Deci ne asumăm un mic risc. Dar e un film de autor în cel mai pur sens al cuvântului, cu o viziune foarte personală, aş spune chiar surprinzătoare, din partea regizorului.

Regizorul Pierre Schoeller va fi prezent la Bucureşti.

Da, va fi prezent la Bucureşti, dar şi la Cluj, pentru prima dată în România. Face deschiderea la Bucureşti, iar a doua zi merge şi face deschiderea şi la Cluj.

În rest, avem de toate: comedii, câteva drame, un film pentru copii, bineînţeles. Şi un focus pe Vincent Lacoste. Am sperat până în ultima clipă să îl putem aduce.

Un focus care s-a conturat pe parcurs?

Nu. Am ales în cunoştinţă de cauză, gândindu-ne că ne-am dori să aducem un actor cât mai vizibil din noua generaţie.

Vincent Lacoste este probabil cel mai vizibil.

Din păcate pentru noi, filmează aproape tot timpul, era extrem de complicat să îl aducem, dar el apare în trei filme. „Amanda”, rol principal. „Première année”, o comedie despre chinurile studenţilor la Medicină din anul întâi. Ne-am dorit să aducem acest film pentru că există foarte mulţi studenţi francezi la Medicină în România, pe filiere franceze, care au ajuns aici tocmai fiindcă nu au promovat acel examen. Deci e o realitate tangibilă.

Şi mai apare în filmului lui Christophe Honoré, „Plaire, aimer et courir vite”, pe care noi l-am tradus „Iubeşte şi fugi”.

Care a fost în competiţie la Cannes anul trecut.

Exact. Şi care este pentru prima dată proiectat în România. Trei filme care arată faţete diferite ale aceluiaşi actor. Trei filme care se întâmplă în Paris, în perioade diferite. „Iubeşte şi fugi” se întâmplă pe scena gay a Parisului anilor `90, pe când celelalte două sunt contemporane. Iar Vincente Lacoste este acelaşi, dar în acelaşi timp e foarte diferit.

Tot un film de la Cannes este şi „En guerre”.

Da, de Stéphane Brizé, cu Vincent Landon. O dramă socială, un subiect mai auster, dar un film puternic, care a fost în Competiţie la Cannes.

A treia secţiune, care a devenit deja o tradiţie, este cea pe care o decideţi împreună cu celebra revistă Cahiers du cinéma. De câţiva ani, unul dintre reprezentanţii ei vine la Bucureşti. De cinci ani este criticul Joachim Lepastier. E o secţiune cu patru filme, iar ideea care leagă trei dintre ele este că au în distribuţie câte o actriţă de origine română care s-a remarcat în Franţa.

Secţiunea o concepem împreună, în sensul că noi oferim nişte direcţii, iar Joachim ne spune ce îl inspiră şi ce nu, ce poate găsi şi ce nu. Şi încet-încet ajungem la o formă. Bineînţeles, alegerea finală este a lui. Noi ne străduim să obţinem filmele pe care el doreşte să le includă. Uneori nu se poate, dar de cele mai multe este posibil. De data asta s-a putut.

În acest an, am gândit această secţiune în conjuncţie cu Sezonul România-Franţa şi am numit-o „la muse roumaine”, căci este despre muzele româneşti care i-au inspirat pe regizorii francezi. Pentru că Sezonul este despre legăturile dintre cele două ţări, despre acest „Uitaţi de clişee” şi despre a ne (re)descoperi reciproc culturile şi elementele care ne unesc şi pe care de multe ori le ignorăm, ne-am gândit că este momentul perfect să punem în lumină aceste prezenţe româneşti.

Există şi o inspiraţie de gen masculin: unul dintre filme, care este şi cel mai recent, „Les rues de Pantin”, din 2015 – un film aproape experimental, foarte fragil, are doar o oră – are scene cu poetul Gherasim Luca. El apare pe ecran recitând poezii.

Celelalte trei sunt din zona mai clasică. „Ils étaient neuf célibataires”, cu Elvire Popesco, un film de Sacha Guitry din 1939.

Şi asta e interesant: să vezi un film cu Elvire Popesco în sala care îi poartă numele.

De multe ori m-au întrebat spectatorii noştri cine era Elvire Popesco. Acum vor avea ocazia să vadă. Ne-am dorit mult să o aducem şi aşa în sală, mai ales că este vorba de o comedie extrem de savuroasă.

Şi mai vechi este „Maldone”, din 1928, de Jean Grémillon, în care personajul feminin principal e jucat de Genica Athanasiou. O figură aproape uitată a Avangardei pariziene. Ea s-a remarcat în Franţa, dar a plecat din România. În cadrul Sezonului, există şi o expoziţie care îi este dedicată, care va începe pe 9 mai la Galeria Galateca. E un film mut, pe care o să îl prezentăm în Bucureşti ca un cine-concert, cu trupa „Karpov not Kasparov”, care va interpreta o variantă inedită a coloanei sonore.

Poate cel mai cunoscut film din cele patru, un film cult, este „Le genou de Claire” (1970), al lui Eric Rohmer, care o are pe Aurora Cornu în distribuţie.

Suntem foarte bucuroşi de această parte a programării. Sperăm că publicul o va aprecia.

Cea de-a patra secţiune omagiază în mod tradiţional un cineast francez consacrat, care este prezent la întâlniri cu publicul. În acest an secţiunea este dedicată lui Claire Simon, una dintre cele mai cunoscute regizoare de filme documentare din Franţa, care vine pentru prima dată în România. 

Retrospectiva a fost concepută de Festivalul Filmului Francez, dar cu sprijin din partea celor de la One World Romania, care, prin cineclubul lor, au dorit să se asocieze. Ideea de a o invita pe Claire Simon ne-a venit discutând împreună. Chiar dacă este poate mai puţin cunoscută în România, este vorba, dupa cum spuneai, de una dintre regizoarele contemporane importante, mai ales pe zona de documentar, foarte prolifică şi oarecum atipică prin opera sa.

Retrospectiva cuprinde filme din diverse perioade ale carierei ei şi un masterclass.

Exact. Prezentăm „Récréations”, care e primul ei film, turnat în 1992, dar lansat abia în 1998. Externalizăm proiecţia, care va fi la Point, duminică, 12 mai, în cadrul Cineclubului. Ea va fi urmată de un masterclass, pentru cine doreşte să afle mai multe despre opera sa.

În timpul festivalului vor fi patru proiecţii în Bucureşti, dar fiindcă ne doream să prezentăm şi documentarul „Coûte que coûte” (1995), va exista o proiecţie suplimentară, după încheierea festivalului, pe 26 mai, care va face parte din tot din Cineclubul One World Romania şi care ne permite să prezentăm un al cincilea film.

În sala nostră, la Elvire Popesco, vom proiecta documentarul din 2015 despre Pădurea Vincennes, „Le bois dont les rêves sont faits”, şi ultimul ei documentar, „Premières solitudes”, din 2018, unde o vom avea prezentă pe Claire Simon.

Ne-am dorit să includem şi o ficţiune. Claire Simon e mai puţin cunoscută pentru ficţiuni, dar a regizat şi astfel de filme. Vom proiecta „Gare du Nord” (2012), marţi seară, pe 14 mai, din nou în prezenţa ei.

Regizoarea va fi prezentă şi la Cluj, unde vor fi proiectate două filme de-ale ei.

Ne bucurăm foarte mult să o avem alături. A fost foarte deschisă propunerii şi să sperăm că publicul va fi la fel de interesat să o cunoască şi mai ales să îi descopere filmele.

22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.

15
/10
/24

Timișoara se pregătește să găzduiască din nou Festivalul Taifas, un eveniment dedicat filmului și culturii balcanice! Între 15 și 20 octombrie 2024, ne așteaptă o săptămână de filme, muzică, poezie și mâncare balcanică, toate reunite sub tema libertății. De la proiecții premiate la festivaluri internaționale, până la evenimente culturale și petreceri animate, Taifas promite să aducă împreună oameni de toate vârstele.

07
/10
/24

Săptămâna aceasta începe KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la ediția cu numărul 16. Între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids.

07
/10
/24

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, se lansează în cinematografele din țară pe 11 octombrie. „Clara”, lungmetrajul românesc regizat de Sabin Dorohoi, spune povestea milioanelor de români care sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun.