Lunetistul American, de Clint Eastwood, încasări impresionante la box office-ul internaţional
https://www.ziarulmetropolis.ro/lunetistul-american-de-clint-eastwood-incasari-impresionante-la-box-office-ul-international/

Filmul cu 6 nominalizări la Oscar, avându-l pe Bradley Cooper în rolul principal, a făcut istorie ca cea mai bună lansare a regizorului Clint Eastwood şi a cucerit atât box office-ul de weekend, cât şi inimile spectatorilor, cu un +10 primit de la Cinemascore.

Un articol de Petre Ivan|21 ianuarie 2015

După ce a întrecut estimările iniţiale, producţia Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow Pictures nominalizată la Oscar, „Lunetistul American” depăşeşte record după record odată cu premiera internaţională din acest weekend, dar şi cu lansarea în ediţie limitată din preajma sărbătorilor.

Aflată în fruntea box office-ului, drama a avut încasări estimate la 105,3 milioane de dolari în doar patru zile, adunând un total de 108,7 milioane de dolari până în prezent. Anunţul a fost făcut ieri de reprezentanţii Warner Bros. Pictures: Dan Fellman, Preşedintele Diviziei de Distribuţie Locală, Sue Kroll, Preşedintele departamentelor de Marketing Internaţional şi Distribuţie Internaţională şi Greg Silverman, Preşedinte al departamentamentelor de Dezvoltare Creativă şi Producţie Internaţională.

Spectaculoasa premieră a filmului marchează un record şi pentru întreaga carieră cinematografică a regizorului Clint Eastwood. Printre succesele înregistrate până în prezent de „Lunetistul American” se număra primul loc în topul premierelor din ianuarie, inclusiv pentru a treia şi a patra zi de la lansare.

Clint Eastwood regizorul filmului American Sniper.jpg

Clint Eastwood regizorul filmului American Sniper.jpg

De asemenea, filmul se bucură de cele mai mari încasări obţinute într-o singură zi din ianuarie, de prima poziţie în a patra zi de la premieră pentru un film cu conţinut violent explicit şi cea mai bună lansare din istoria cinematografiei pentru o dramă.

Filmul s-a remarcat şi prin rezultatele obţinute în IMAX, unde a însumat peste 10,6 milioane de dolari în 332 de locaţii, devenind astfel filmul cu cel mai mare profit generat într-un weekend din ianuarie pe acest tip de ecran.

Reacţiile pozitive covârşitoare primite de „Lunetistul American” nu se rezumă doar la cuantificarea rezultatelor de la box office. În plus, drama a primit nota +10 foarte rar acordată de recunoscutul site de profil Cinemascore, istoric devenind unul dintre cele doar 11 filme care au obţinut această notă pe linie, la toate categoriile.

„Lunetistul American” a obţinut şase nominalizări la Oscar, inclusiv pentru „Cel mai bun film”, „Cel mai bun actor” (Bradley Cooper) şi „Cel mai bun scenariu adaptat” (Jason Hall).

În plus, Eastwood a fost premiat de branşă cu a patra nominalizare la premiile Directors Guild of America, dar şi cu premiul pentru „Cel mai bun regizor” din partea National Board of Review.

Printre distincţiile pe care le-a mai primit filmul se numără o nominalizare la premiile Producers Guild of America, o nominalizare la premiile Writers Guild of America şi o nominalizare la premiile BAFTA pentru „Cel mai bun scenariu adaptat”.

Eastwood a regizat „Lunetistul American” după un scenariu scris de Jason Hall, bazat pe romanul omonim al lui Chris Kyle, împreună cu Jim DeFelice şi Scott McEwen. Bradley Cooper şi Sienna Miller sunt protagoniştii filmului produs de Clint Eastwood, Robert Lorenz, Andrew Lazar, Bradley Cooper şi Peter Morgan. Tim Moore, Jason Hall, Sheroum Kim, Steven Mnuchin şi Bruce Berman au fost producătorii exclusivi.

„Lunetistul American” ajunge în cinematografele din România pe data de 23 ianuarie.

Foto: Lunetistul American – cinemagia

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.