Lungmetrajele europene vor fi premiate la Romania International Film Festival 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetrajele-europene-vor-fi-premiate-la-romania-international-film-festival-2012/

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

Un articol de |17 septembrie 2012

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF).

Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Club Fabrica, va cuprinde şi în acest an trei secţiuni competiţionale: CineBlackSea, Woman in Cinema şi Docs & Shorts.

Prima dintre secţiuni, CineBlackSea, impune festivalul drept singurul eveniment cinematografic ce promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Negre.

Astfel, în competiţia de anul acesta au fost selecţionate – pentru a fi difuzate în premieră în România – nouă lungmetraje de ficţiune, producţii din 2011 şi 2012, reprezentând cinci ţări: Bulgaria („Avé”, în regia lui Konstantin Bojanov, „Love.net”, în regia lui Ilian Djevelekov şi „Sneakers / Kecove”, în regia lui Valeri Yordanov şi Ivan Vladimirov), Armenia („Client aniversar/ Anniversary Client”, în regia lui Ara Yernjakyan, „Dacă am fi toţi/ Yet’ye bolory”, în regia Natalyei Belyauskene), Grecia („J.A.C.E.”, în regia lui Menelaos Karamaghiolis, „Piatra tare/ Tungsten”, în regia lui Giorgos Georgopoulos), Rusia („Siberia, dragostea mea/ Siberia, mon amour”, în regia lui Slava Ross) şi coproducţia Azerbaidjan/ Rusia/ Bulgaria „Nu a existat vreodată vreun frate mai bun/ I ne bylo lucse brata”, în regia lui Murad Ibragimbekov.

Dintre realizatorii acestor filme, vor fi prezenţi la Bucureşti pentru a discuta cu publicul românesc opt cineaşti – regizorii Konstantin Bojanov, Ara Yernjakyan, Menelaos Karamaghiolis, Ilian Djevelekov, Murad Ibragimbekov, Slava Ross şi Ivan Vladimirov şi actorul şi producătorul Michael Poghosian.

Juriul internaţional al festivalului va acorda două premii, pentru cea mai bună regie şi cea mai bună interpretare, pentru competiţia CineBlackSea, la fel ca şi pentru secţiunea Woman in Cinema.

Producţiile cinematografice din ambele secţiuni competiţionale vor fi înscrise automat şi în cursa pentru trofeul festivalului.

Cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival este organizată sub înaltul patronaj al preşedintelui României, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română şi Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

 

Sursa: Mediafax

13
/01
/17

Duminică, 15 ianuarie 2017, spectacolul” Natură moartă cu nepot obez” de la Teatrul Odeon aniversează 101 reprezentații. În cei aproape 5 ani de la premieră, piesa scrisă de Ion Sapdaru, regizată de Eugen Făt, în scenografia lui Constantin Ciubotariu, a fost prezentată în 17 turnee și festivaluri.

12
/01
/17

Pentru a 4-a oară consecutiv pe scena Naţionalului bucureştean, în cadrul Turneului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău va prezenta în zilele de 20, 21 şi 22 ianuarie 2017, la Sala Studio, de la ora 19.00, trei spectacole de succes, unele din cele mai recente producţii, în interpretări şi montări memorabile.

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.

10
/01
/17

Într-o zi de 10 ianuarie (2016), la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”, se stingea din viață David Bowie, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai ultimelor decenii.