Lungmetrajele europene vor fi premiate la Romania International Film Festival 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetrajele-europene-vor-fi-premiate-la-romania-international-film-festival-2012/

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

Un articol de |17 septembrie 2012

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF).

Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Club Fabrica, va cuprinde şi în acest an trei secţiuni competiţionale: CineBlackSea, Woman in Cinema şi Docs & Shorts.

Prima dintre secţiuni, CineBlackSea, impune festivalul drept singurul eveniment cinematografic ce promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Negre.

Astfel, în competiţia de anul acesta au fost selecţionate – pentru a fi difuzate în premieră în România – nouă lungmetraje de ficţiune, producţii din 2011 şi 2012, reprezentând cinci ţări: Bulgaria („Avé”, în regia lui Konstantin Bojanov, „Love.net”, în regia lui Ilian Djevelekov şi „Sneakers / Kecove”, în regia lui Valeri Yordanov şi Ivan Vladimirov), Armenia („Client aniversar/ Anniversary Client”, în regia lui Ara Yernjakyan, „Dacă am fi toţi/ Yet’ye bolory”, în regia Natalyei Belyauskene), Grecia („J.A.C.E.”, în regia lui Menelaos Karamaghiolis, „Piatra tare/ Tungsten”, în regia lui Giorgos Georgopoulos), Rusia („Siberia, dragostea mea/ Siberia, mon amour”, în regia lui Slava Ross) şi coproducţia Azerbaidjan/ Rusia/ Bulgaria „Nu a existat vreodată vreun frate mai bun/ I ne bylo lucse brata”, în regia lui Murad Ibragimbekov.

Dintre realizatorii acestor filme, vor fi prezenţi la Bucureşti pentru a discuta cu publicul românesc opt cineaşti – regizorii Konstantin Bojanov, Ara Yernjakyan, Menelaos Karamaghiolis, Ilian Djevelekov, Murad Ibragimbekov, Slava Ross şi Ivan Vladimirov şi actorul şi producătorul Michael Poghosian.

Juriul internaţional al festivalului va acorda două premii, pentru cea mai bună regie şi cea mai bună interpretare, pentru competiţia CineBlackSea, la fel ca şi pentru secţiunea Woman in Cinema.

Producţiile cinematografice din ambele secţiuni competiţionale vor fi înscrise automat şi în cursa pentru trofeul festivalului.

Cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival este organizată sub înaltul patronaj al preşedintelui României, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română şi Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

 

Sursa: Mediafax

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Serenada pentru vioară, orchestră de coarde, harpă şi percuţie de Bernstein este o lucrare care poate fi foarte rar auzită în România. Ea va fi interpretată la Sala Radio vineri, 4 noiembrie, de la ora 19.00, de violonistul Liviu Prunaru, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea.

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

30
/10
/16

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe 27 şi 28 octombrie 2016 la Teatrul Bulandra, sala „Liviu Ciulei”, spectacolul „Linoleum“ (pe un text al fraţilor Presniakov) al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, a descreţit frunţile bucureştenilor cu umor negru, de calitate.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

30
/10
/16

Ei bine, moda Halloween-ului ajunge și pe un disc de muzică clasică, însă chiar în ajunul Halloween-ului se lansează și un antidot, un disc cu muzică de Mozart. Ambele, foarte bine cântate.

29
/10
/16

Cea de-a noua zi – penultima - a Festivalului Naţional de Teatru se constituie într-un complex de rafinate evenimente dedicate scenei contemporane şi artiştilor care o slujesc. Fără îndoială, capul de afiş al seriei de spectacole programate în această seară îl constituie prima reprezentaţie din FNT a ”Livezii de Vişini” de A.P. Cehov, în viziunea regizorală a renumitului Lev Dodin –  invitat special al Festivalului, împreună cu trupa sa de actori de la Maly Drama Teatr - Théâtre de l'Europe, din Sankt Petersburg, Rusia.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

29
/10
/16

Arcadie Rusu este directorul Centrului Independent Coregrafic LINOTIP. Coregraf, dansator, performer, licențiat și absolvent de Master în Artă Coregrafică la U.N.A.T.C, acesta vorbeşte în faţa camerei mânuite de fotograful Simion Buia despre experiența sa cu teatrul.

28
/10
/16

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.„Vom povesti despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.