„Ma Loute”. Caricatura va salva lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/ma-loute-caricatura-va-salva-lumea/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în Competiţia de la Cannes şi programat recent în cadrul Festivalului Filmului Francez de la Bucureşti, „Ma Loute”, noua bizarerie a lui Bruno Dumont, este probabil cel mai excentric film din mainstream-ul festivalier al acestui an.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 noiembrie 2016

Cineast incomod și iconoclast, francezul Bruno Dumont aruncă în aer fără reținere limitele plauzibilității în noul său film, „Ma Loute”. Și se plasează pe terenul liber al burlescului, pe care îl testase cu succes în precedenta sa realizare, miniseria de televiziune „P’tit Quinquin”, distribuită apoi și în cinematografe. Un burlesc dublat de un absurd eliberat de constrângeri și de un suprarealism autoironic.

Cel mai la îndemână ar fi să spunem că „Ma Loute” este o comedie. O comedie însă conștientă de propria sa condiție, sentiment transmis permanent și spectatorului. Publicul este invitat nu atât să savureze cu inocență poantele, cât mai ales să deslușească mecanica lor. De aici și lentoarea cu care Bruno Dumont livrează puzderia de gaguri dintre cele mai fruste. Fiecare gag conține, în fond, și propria sa caricatură.

De fapt, „Ma Loute” este un film în care caricatura capătă dimensiuni cosmice. Prin felul în care arată și se mișcă, personajele ar putea fi la fel de bine eroii unui film de animație. Păpuși sub controlul unui păpușar ireverențios. Un demiurg care știe însă că omul este deopotrivă capabil de sălbăticie și de grație, așa cum a arătat mereu Bruno Dumont în filmele sale, mai accentuat până la recentul viraj spre comedie.

Ritualurile și gesturile burgheze ale familiei Van Peteghem, care își petrece vacanța de vară a anului 1910 într-o vilă dintr-un golf în nordul Franței, sunt atât de caricaturizat puse în scenă încât devin manifestări comic-grotești ale unei dezarticulări interioare cu sensuri metafizice. Burghezia este portretizată ca fiind ridicolă, incestuoasă, decăzută – este ceea ce transmite în fiecare moment comportamentul reprezentanților ei.

În trei dintre rolurile de membri ai familiei Van Peteghem, Dumont distribuie superstaruri: italianca Valeria Bruni Tedeschi, a cărei interpretare este cea mai reținută, și francezii Juliette Binoche și Fabrice Luchini, care se aruncă fără plasă de siguranță și cu o voluptate explozivă în haosul incontrolabil și caraghios ce le stăpânește personajele.

Însă Bruno Dumont nu iartă nici localnicii, oamenii săraci (familia Brufort), jucați de neprofesioniști ale căror trăsături fizice aspre sunt accentuate prin numeroasele prim-planuri asemănătoare unor tablouri naturaliste capabile să inducă disconfort privitorului (o constantă a filmografiei regizorului francez).

Familia Brufort, al cărei băiat se îndrăgostește de una din fetele familiei Van Peteghem, nu are nimic idilic. Dimpotrivă, o anume brutalitate animalică pare a le domina existența, însă fără ca privirea lui Bruno Dumont să fie una cinică.

Iar între cele două lumi care se intersectează și se ciocnesc ca într-o pastorală denaturată, își fac apariția doi polițiști (de asemenea jucați de neprofesioniști) veniți să investigheze ceea ce pare a fi o serie de crime misterioase în zonă. Un anchetator firav și un superior excesiv de supraponderal, ale cărui gesturi și mișcări, amplificate de sunetele de pe coloana sonoră, sunt surse inepuizabile de umor.

Bruno Dumont imaginează o lume pestriță care se salvează de la nimicie prin comicul său colosal. Un film care ironizează subtil o întreagă tradiție a cinematografiei franceze, chestionând inclusiv seriozitatea din primele filme ale regizorului francez. O operă inclasabilă, stranie, o satiră la adresa stereotipurilor sociale și a reflexelor omenești.

Rating: ●●●●●

Cel mai la îndemână ar fi să spunem că „Ma Loute” este o comedie. O comedie însă conștientă de propria sa condiție, sentiment transmis permanent și spectatorului. Publicul este invitat nu atât să savureze cu inocență poantele, cât mai ales să deslușească mecanica lor.



07
/01
/14

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.

07
/01
/14

Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.

06
/01
/14

Lungmetrajul "Inside Llewyn Davis", de Joel şi Ethan Coen, a fost marele câştigător la cea de-a 48-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, obţinând patru trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun film".

06
/01
/14

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 10 ianuarie, ora 19:00, „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, în regia lui Radu Alexandru Nica. Piesa este o adaptare filmului „Breaking the Waves”, regizat de danezul Lars von Trier.

06
/01
/14

Lansarea pe marele ecran a primului film în realism magic făcut vreodată în România, “Ultimul Zburator” a fost devansată pentru data de 7 februarie 2014.

05
/01
/14

CRONICĂ DE FILM „Lupul de pe Wall Street“ este extravagant şi, pe alocuri, excesiv. Martin Scorsese oferă un divertisment cinematografic de mare clasă, dar pare indecis între a satiriza cinismul lumii financiare şi a glorifica opulenţa reprezentanţilor acesteia.

04
/01
/14

Ediția din 5 ianuarie a „Duminicii filmului românesc” este dedicată regizorului Mircea Daneliuc. În această zi, TVR 2 a programat pentru cinefili două dintre cele mai apreciate filme ale sale: „Croaziera” (1981) şi „Senatorul melcilor” (1995).

03
/01
/14

Lungmetrajul "Furios şi iute 6/ Fast & Furious 6", care îi are în rolurile principale pe actorii Vin Diesel şi Paul Walker, a fost desemnat cel mai popular film pe Facebook, potrivit unei cercetări realizate de firma de monitorizare socială Expion.

03
/01
/14

Unul dintre cei mai mari regizori contemporani de film, Terry Gilliam este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie din anul 2014 a emisiunii Gatantat 100%, care va putea fi urmărită duminică, 5 ianuarie, de la ora 22.25, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

03
/01
/14

"American Hustle", de David O. Russell, "Her", de Spike Jonze, şi "12 Years a Slave", de Steve McQueen, se numără printre filmele nominalizate la premiile decernate de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA) în 2014.

03
/01
/14

Unul dintre filmele care a avut premiera la finalul anului trecut a fost descărcat ilegal de 8,4 milioane de ori prin intermediul aplicaţiei BitTorrent, ocupând astfel prima poziţie în “Top filme 2013 piratate”.

02
/01
/14

În perioada 24 - 26 ianuarie, Fundaţia Sergiu Nicolaescu şi Uniunea Cineaştilor din România vor organiza în memoria lui Sergiu Nicolaescu un eveniment intitulat "Sergiu. Ianuarie. In fiecare an", a declarant Dana Nicolaescu, soţia fostului cineast.

02
/01
/14

Actriţa Jennifer Lawrence este vedeta care a generat cele mai mari încasări în cinematografe, anul trecut, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat anual în rândul proprietarilor de săli de cinema din SUA despre artistii cu cele mai mari incasari in 2013.