Maeştrii SF-ului românesc se întâlnesc într-o serie nouă la Editura Nemira
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrii-sf-ului-romanesc-se-intalnesc-intr-o-serie-noua-la-editura-nemira/

Primele trei volume ale seriei Maeştrii SF-ului românesc sunt „Iarba cerului” de Constantin Cubleşan, „Nopţile memoriei” de Mircea Opriţă şi „Cuadratura cercului” de Gheorghe Săsărman.

Un articol de Andrada Văsii|8 aprilie 2013

Editura Nemira anunță o serie dedicată celor mai valoroşi autori de literatură science fiction din România. Aceste scrieri de succes, din a doua jumătate a secolului XX, vor fi publicate în ediții noi în cadrul apreciatei colecții Nautilus. 

Admiratorii genului vor avea ocazia să (re)descopere voci de forță ale unei literaturi îndrăgite de diverse categorii de cititori, iar tinerii vor avea la dispoziție scrieri SF valoroase create în spațiul românesc, romane şi povestiri ce merită puse în lumină la decenii de la apariția lor.

Această serie este o necesitate. De fapt, e vorba despre un gest recuperator cât se poate de firesc. Cititorii români de SF, şi cei cu state vechi, şi începătorii, trebuie să descopere ori să redescopere bijuterii ale genului din România, multe dintre ele uitate prin sertarele unor biblioteci sau prin amintirile unor împătimiți. Prin valoarea lor, ele merită scoase la lumină, citite sau recitite şi puse în dezbatere. (Dana Ionescu, redactor-şef al Editurii Nemira)

Primele trei volume ale seriei Maeştrii SF-ului românesc sunt  „Iarba cerului” de Constantin Cubleşan,  „Nopțile memoriei” de Mircea Opriță şi  „Cuadratura cercului” de Gheorghe Săsărman.

Romanul Iarba cerului, a cărui primă ediție a fost tipărită în anul 1974, deschide noua serie inițiată de Editura Nemira.

Iarba cerului este o carte interesantă, serioasă, profundă (…) Tot interesul vine dintr-un inteligent sistem de corespondenţe, din aluzii la realităţile lumii contemporane. Alegoria este extrem de transparentă: sub aventura eroului pe o o planetă supercivilizată se întrevede imaginea omului contemporan în faţa societăţii. (scria criticul literar Petru Poantă despre acest volum în anul 1975)

Volumul de povestiri Nopțile memoriei de Mircea Opriță, apărut în 1973, este al doilea titlu tipărit în cadrul noii serii.

Abordând povestirea ştiințifico-fantastică, Mircea Opriță şi-a propus mai mult decât să ilustreze un gen: să facă, în cadrul lui, literatură. Un scrupul artistic niciodată abandonat constituie de aceea, cel puțin pentru un critic, adevărata surpriză a acestor istorii senzaționale. Autorul are întinse lecturi în materie, idei, invenție; vrea însă, totodată, să creeze atmosferă, să înfățişeze, dincolo de siluete, conştiințe, să descifreze psihologii… Printre perfecționatele maşini ale viitorului şi performanțele lor uluitoare, omul nu e pierdut niciodată din vedere. ( Comenta  criticul literar Valeriu Cristea despre carte în 1975)

Volumul Cuadratura cercului de Gheorghe Săsărman, apărut în 1975 într-o ediție cenzurată, tradus apoi în Franța şi în Spania, este al treilea în cadrul noii serii şi va fi tipărit în ediție integrală. Anul acesta este programată şi apariția ediției americane a volumului, traducerea fiind semnată de celebra scriitoare Ursula K. Le Guin.

Geneza oraşului – urbogonia, pentru a utiliza un termen format prin analogie cu acela de cosmogonie – subiect de literatură? Subintitulat fals tratat de urbogonie, volumul meu de povestiri Cuadratura cercului (a cărui lectură integrală rămâne pentru moment accesibilă numai cunoscătorilor de română, nefiind decât parţial tradus într-o limbă de circulaţie universală) îşi propune să răspundă tocmai la această întrebare. Iar răspunsul este, cred, convingător, deoarece subiectul comun, generic, al povestirilor îl reprezintă nu doar oraşul în sine, cu geneza, evoluţia şi moartea sa, ci însuşi destinul civilizaţiei urbane, al colectivităţii şi al indivizilor care au edificat oraşul, îl locuiesc şi îi suferă influenţa modelatoare. De fapt, fiecare povestire descrie un oraş, în mare parte imaginar, iar destinul personajelor se împleteşte strâns cu destinul urbei. (Gheorghe Săsărman)

Sursa: Nemira

Foto credit: Autorii.com

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.