Maestrul Dan Grigore, concert de exceptie la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrul-dan-grigore-concert-de-exceptie-la-sala-radio/

Celebrul pianist Dan Grigore, artist singular, încadrat de celebra publicaţie Les grands pianistes du XX-ème siècle între 4 cele mai importante nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti şi Radu Lupu, va concerta la Sala Radio vineri, 17 martie 2017, în compania Orchestrei Naţionale Radio.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2017

La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Misha Katz, o prezență deja cunoscută publicului din România prin colaborarea sa frecventă cu Orchestrele și Corurile Radio.

Programul concertului va cuprinde Uvertura în stil italian, D 590, de Fr. Schubert, Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, op. 73 – Imperialul de L. van Beethoven şi Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95 – Din lumea nouă de A. Dvořák.

Cotat de critica internațională în rândul marilor pianiști ai lumii, Dan Grigore este unul dintre cei mai mari muzicieni români. Pianist, profesor universitar, eseist, om de radio și televiziune, Dan Grigore este astăzi un reper de necontestat în spațiul cultural din ultima jumătate de veac.

A concertat cu mari nume ale baghetei, în prestigioase săli de concerte din întreaga lume. Ilustru creator de școală, a format și îndrumat pianiști cu o solidă carieră internațională. Arta sa i-a adus prietenia și admirația numelor de frunte ale culturii – muzicieni, actori, poeți, scriitori, cineaști, filozofi – împreună cu care a realizat evenimente de neuitat.

Elev al celebrului Leonard Bernstein – care afirma despre muzicianul de origine rusă că „așa o înțelegere a muzicii poate fi explicată doar printr-un har divin”, Misha Katz a concertat în cele mai renumite săli de concerte.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Dan Grigore, Misha Katz  – www.orchestreradio.com.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.