Maia Morgenstern: „Situaţia Teatrului Evreiesc s-a îmbunătăţit“
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-situatia-teatrului-evreiesc-s-a-imbunatatit/

Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat, a acordat un interviu pentru Ziarul Metropolis, în care a vorbit despre comedii jucate în vremuri triste, dar şi despre speranţă.

Un articol de Dan Boicea|16 martie 2014

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă astăzi, 16 martie, de la ora 18.30, o nouă premieră, „Purimşpil“. Actorii sunt nevoiţi să joace la Palatul Naţional al Copiilor, deoarece în teatrul-mamă nu-şi mai pot desfăşura activitatea, din cauza deteriorării clădirii. Maia Morgenstern, directoarea teatrului, a acordat un interviu pentru Ziarul Metropolis, în care a vorbit despre comedii jucate în vremuri triste, dar şi despre speranţă.

Dan Boicea: Conduceţi Teatrul Evreiesc de un an şi jumătate. În ce direcţie aţi dus teatrul, în tot acest timp?

Maia Morgenstern: E normal să-ţi faci planuri şi să gândeşti o strategie culturală. Un lucru, însă, e sigur: indiferent de accidentele care pot apărea pe parcurs, indiferent de neajunsuri sau de greutăţi, nu trebuie să scapi din vedere că păstrarea identităţii Teatrului Evreiesc este prioritară. Ea trebuie prezervată şi afirmată. Identitate = demnitate = specificitate = unicitate. Ceea ce se întâmplă aici se poate întâmpla numai aici. Este un teatru de stat, care se adresează unui public pe cât de numeros, pe atât de divers şi de contrar a ceea ce învăţăm noi la şcolile de management.

Este un public neavizat, neştiutor. Iartă-mă, Doamne, pentru ce spun, pentru că pare că mi-aş tăia craca de sub picioare. Nu… Ştiu bine ce spun. Ne adresăm, în special, unui public, evident, însetat de cunoaştere, care nu ştie foarte multe sau prea bine ce înseamnă evreitate, identitate evreiască sau teatru evreiesc. Pentru asta suntem noi, pentru a prezerva tradiţiile, pentru a le cunoaşte noi, în primul rând, pentru a nu ne tăia legătura cu ceea ce am moştenit. Teatrul Evreiesc de Stat, beneficiind de toată această zestre genetică şi moştenire culturală, îşi va contura profilul într-un mod foarte specific, foarte precis, foarte accesibil, în sensul cel mai bun al cuvântului.

În acest sens merge Teatrul Evreiesc. În acest sens ne regăsim pe noi înşine, prin cele mai moderne mijloace teatrale, primind un filon al tradiţiei, extrem de interesant, care ţine şi de zona fantastică, dar şi de măiestria cu care ştim să dansăm, să cântăm.

Astăzi, pe 16 martie, teatrul o să aibă o nouă premieră, „Purimşpil“. Ce ne puteţi spune despre acest spectacol?

Este o sărbătoare tradiţională. De aici a început, de fapt, Teatrul Evreiesc, cu Purimşpil, jocul de Purim, care înseamnă măşti, înseamnă a te masca şi a te demasca, înseamnă tarele, păcatele, greşelile şi minciunile societăţii, în mic şi în mare. La adăpostul unei măşti poţi să-i spui în faţă celuilalt ce te supără şi ce te nemulţumeşte, ce păcate şi ce greşeli are şi nimeni nu se supără.

Am pregătit un spectacol, ţinând cont de faptul că noi nu suntem o instituţie de cult, ci o instituţie publică de cultură. Dar, având frumoasele tradiţii evreieşti, interesante şi pline de energie, fiecare însoţită de povestea ei, de dimensiunea ei metafizică, tradiţională, am încercat, prin mijloacele teatrului, să le facem cunoscute. De ce? Pentru a comunica, pentru a stârni interesul publicului.

„Purimşpil“ este o piesă de teatru de la începuturile teatrului evreiesc, scrisă de Avram Goldafaden, pe care am adaptat-o la vremurile noastre, la clişeele din sferele socialului şi ale politicului. O înţepătură nu strică niciodată, dacă e însoţită de ceva dulce şi de un pahar de vin, ca să estompăm puţin efectul înţepăturii.

În „Purimşpil“, spectacolul regizat de Andrei Munteanu, jucaţi şi dumneavoastră“.

Da, dar am un rol mai mic, pentru că aşa este viaţa. Am ţinut foarte mult să fie prezentă întreaga trupă pe scenă: 28 de actori! E o piesă din zorii dramaturgiei idiş, unde vodevilul, cântul, dansul şi expresia corporală sau gluma spun mai multe decât orice intrigă foarte complicată. Este vorba despre salvarea evreilor de sub asuprirea antisemiţilor din toate timpurile şi de toate felurile.

Teatrul Evreiesc s-a aflat într-o situaţie dificilă în ultima perioadă. În prezent, actorii nu mai pot juca în propriul teatru şi chiar premiera din seara aceasta, „Purimşpil“, se joacă la Palatul Naţional al Copiilor (Bd. Tineretului, nr. 8-10, sector 4), de la ora 18.30. Puteţi evalua situaţia teatrului, în acest moment?

Situaţia teatrului s-a îmbunătăţit. Dincolo de promisiunile ferme pe care le avem, au demarat procedurile de restaurare a teatrului. Va fi un drum lung şi sinuos. Trebuie să urmăm anumite etape, dar aceşti paşi se vor face. Va avea loc o lucrare amplă de restaurare, aşa cum trebuie să se întâmple cu un monument istoric cum este Teatrul Evreiesc. Primăria a afişat pe site-ul propriu licitaţia la care vor participa firmele care vor să ducă la bun sfârşit acest proiect de consolidare.

Acest lucru trebuia făcut de mulţi ani. Ca orice fruct copt, şi acesta începuse să cadă din pom. Avem înţelegerea Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu, un om căruia nu am cum să nu-i mulţumesc. I-am arătat că m-am trezit, într-o noapte, cu acoperişul smuls şi cu perdea de apă care curgea în scenă. Teatrul plângea în continuu… Au fost inundaţii, au fost ploi…

Aţi avut însă parte de solidaritatea mai multor instituţii, care v-au găzduit.

Jucăm la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, la Palatul Copiilor, la Teatrul Nottara, unde închiriem spaţiile. Ne-am bucurat şi de înţelegerea Teatrului Naţional din Bucureşti. Domnul Ion Caramitru, directorul teatrului, m-a asigurat că în zilele de miercuri vom putea să jucăm, cu o anumită periodicitate, în Sala Mică. Suntem pe cale să semnăm un protocol şi cu Academia de Studii Economice, în aşa fel încât să prezentăm un spectacol la ASE, în Aula Mare, „Mazel Tov and Justice for All“, un spectacol ca un desen naiv al unui copil. Sunt 23 de spectacole în repertoriul Teatrului Evreiesc…

La noi la teatru făceam spectacolele în idiş. E important să jucăm în limba în care au fost scrise piesele; traducerile, chiar dacă sunt bine făcute, pierd din forţa limbii. E bine şi pentru actori să vorbească, dar şi pentru public să audă. Dar sunt şi spectacole în limba română, legate de specificul teatrului.

Maia Morgenstern fotografiata de Simion Buia-7109

Maia Morgenstern – Foto/Video Simion Buia (Actorii şi fotograful)

Dacă aţi face o fotografie a activităţii dumneavoastră de actriţă, în acest moment, cum ar arăta ea?

Sunt spectacolele pe care le am la Teatrul Metropolis, mai joc într-un spectacol foarte frumos, la Teatrul Naţional, „2×2“, mai joc la Teatrul Mic şi la Teatrul Evreiesc, în „Maitreyi“. În film, în momentul de faţă nu există în proiect, dar am avut un rol în „Domnişoara Christina“, alături de fiul meu, Tudor Istodor.

Recent, aţi primit titlul de „Ambasador al Turismului Românesc“. Ce înseamnă acest lucru?

A fost un gest de recunoaştere a faptului că am purtat cultura noastră în lume. N-aş vrea să cad în clişee, aşa că mai şi glumesc, mă întreb: „ce fac eu ca ambasadoare?“. Şi îmi răspund: „ambasadez“. Tot ce ştiu să fac o să fac şi în continuare, cu demnitate, curaj şi energie. O să promovez tot ceea ce merită să fie promovat, dar asta nu înseamnă că voi băga sub preş ceea ce nu e în regulă sau ce nu e bine.

Dacă ar veni actriţa dumneavoastră preferată de la Hollywood în România, care este primul loc în care aţi duce-o?

Cred că pe strada Lipscani, în centrul Bucureştiului, poate şi la Hala Matache. Dacă aş putea face o minune, m-aş plimba pe Lipscani cu Greta Garbo, Bette Davis, Isabelle Huppert sau Maja Komorowska. Iar pe Anthony Hopkins l-aş duce la restaurantul „Lacrimi şi Sfinţi“.

Piazza San Marco25

Foto cu Maia Morgenstern – Simion Buia (Actorii şi fotograful) / Maia Morgenstern în Piaţa San Marco, Veneţia  – TES

23
/07
/14

După realizarea scenografiei pentru multe producții românești și pentru coproducții internaționale, Mihaela Ularu, mama actriţei Ana Ularu, a revenit la prima pasiune a sa, teatrul, realizând costumele din spectacolul independent „În parc”, scris şi regizat de Radu Iacoban, cu Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas în distribuţie.

15
/07
/14

Andreea Bibiri spune că în teatru nu există democrație. Mărturisește că regizorul care a influențat-o cel mai mult a fost Liviu Ciulei și vorbește despre prima ei colaborare cu actorul Marius Manole, într-un spectacol „un pic cam personal“, „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste“.

15
/07
/14

INTERVIU. Aflat la prima ediţie, festivalul Ceau, Cinema! (17-20 iulie) îşi propune să apropie publicul de filmul european, într-o oraş fără nici un cinematograf de stat funcţional, dar cu ambiţii de capitală culturală: Timişoara. Pentru a afla ce înseamnă un astfel de eveniment, am stat de vorbă cu iniţiatorul şi organizatorul principal: copywriterul şi criticul de film Lucian Mircu.

19
/06
/14

Tânăra și talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

13
/06
/14

Actrița Rodica Lazăr este un buchet de energii multinuanțate. Privirea ei azurie este într-un contrast perfect cu timbrul pregnant al vocii ei. Ai putea vorbi la nesfârșit cu actrița, despre meseria ei, despre începuturi, despre continuări și despre perserverența pe care trebuie să o conții pentru evoluția profesională.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa: