Malmkrog, de Cristi Puiu, închide cea de-a patra ediție Central European Film Festival Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/malmkrog-de-cristi-puiu-inchide-cea-de-a-patra-editie-central-european-film-festival-timisoara/

La o lună după avanpremiera de la TIFF 2020, recentul film semnat de Cristi Puiu, Malmkrog, va fi proiectat în închiderea Central European Film Festival Timişoara, duminică, 27 septembrie, ora 19:30, la Grădina de Vară Capitol.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2020

Pentru această ecranizare a cărții scrise de cel mai mare gânditor al Rusiei, Vladimir Soloviov – „Trei dialoguri despre război, progres și sfârșitul istoriei universale” – Cristi Puiu a fost distins cu Premiul pentru Cea mai bună Regie în cadrul secțiunii Encounters din cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin

Intrarea la eveniment se face pe bază de înscriere prealabilă la shorturl.at/kuFSV.

Experiență cinematografică de o desăvârșită picturalitate, Malmkrog este împărțit în șase capitole, fiecare purtând numele unuia dintre personajele principale. Acțiunea filmului se petrece la sfârșit de decembrie, la conacul familiei Apafi, unde câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună.

Din distribuție fac parte: Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot și István Téglás.

„Un film de o seriozitate aproape intimidantă. Jocul actorilor este admirabil, date fiind cadrele lungi și dialogurile maraton, iar realizarea, una meticuloasă.” (screendaily.com)

Central European Film Festival Timișoara se află la cea de-a patra ediție, iar tema din acest an este Utopii. Festivalul aduce în patru spații diferite (Garnizoana din Piața Libertății, Grădina de Vară Capitol, curtea Faber, Iulius Gardens-Family Plaza) un cine-concert, o secțiune Panorama, una de filme studențești și un concurs de filme pentru adolescenți No Kid/ding! plus un focus pe Irlanda, în contextul în care Galway este în acest an Capitală Europeană a Culturii.

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio