Spectacolul „Mama” de la Teatrul Nottara” din Bucureşti este despre singurătate şi suferinţă, despre dorinţa de a fi iubit mai mult şi durerea de a fi respins.
Un articol de Diana Parpalea|15 iunie 2022
Festivalul „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRUL” a început pe 11 iunie la Teatrul „George Ciprian” din Buzău și se desfășoară până pe data 18 iunie. Orașul se adună în fiecare seară, de la ora 19:00 în sala de spectacol pentru a viziona spectacole de teatru aduse de peste tot din țară, toate având un subiect comun: iubirea.
Textul scris de Florian Zeller, un apreciat dramaturg francez contemporan, nu este deloc un text ușor de montat ori de privit. Acesta propune o privire în sufletul și mintea unei mame care încearcă să-și vindece rănile cu alcool și pastile. Astfel, apar halucinațiile, vedeniile, durerile de cap și incapacitatea de a mai distinge realitatea de imaginar. Un subiect curajos, care oferă spectatorilor mai multe variante ale aceluiași dialog. Vorbim astfel despre o scriere neconvențională, contemporană, care necesită multă grijă la punerea în scenă, existând riscul să nu se înțeleagă povestea scrisă de dramaturg.
Astfel, regizorul Cristi Juncu propune încă de la primele minute ale spectacolului un timp scenic greoi, cu dialog dispersat și greu de urmărit, care nu te atrage în „povestea personajului”. Durează câteva minute bune să înțelegi exact ce se întâmplă și despre ce este vorba. Chiar dacă de-a lungul spectacolului, apar îmbunătățiri în acest sens, tot nu rămâne un spectacol „ușor” de privit. Iar subiectul, deja complex, încurcă mult decât să ajute spectacolul.
Scenografia semnată de Carmencita Brojboiu și muzica originală compusă de Cristina Juncu reușesc să facă mai „clar” universul obscur din mintea mamei. Pereții desenați cu cretă, pe alocuri fosforescentă, și vocile copiilor din fundal creează un spațiu vizual și sonor al copilăriei, respectiv al sufletului și iubirii de mamă, care nu moare niciodată. Astfel, conceptul vizual și muzical aduc înțelesuri spectacolului.
Spectacolul este descris ca o „farsă neagră, bogată în umor de limbaj”, dar, din păcate, nu s-a reușit acest lucru, ori nu s-a simțit, decât în multe prea puține locuri. Dacă s-ar fi făcut alte decizii regizorale, poate mai clare, direcțiile ar fi fost mai clare și pentru actori. Catrinel Dumitrescu în rolul mamei, Anne, cu puțin mai mult ajutor regizoral ar fi făcut un rol de neuitat, amintit, vorbit. Potențialul se simte, dar nu este atins în întregime, din foarte mare păcate. Iar același lucru se resimte și la restul distribuției: Sorin Cociș, Rareș Andrici și Alexandra Murăruș. Ori spectacolul nu este bine închegat sau îndestul de jucat, ori ar mai fi trebuit lucrat și repetat. Nu e un spectacol de neprivit, ci doar autosuficient, la care poți să mergi, să privești o poveste tristă și întortocheată.
Privit prin ochii unui „critic” ori „spectator autoritar, analitic” așa a fost văzut spectacolul, dar privit prin ochii unui om care se bucură că vede un spectacol cu mari artiști, în propriul oraș, este un motiv de fericire absolut. Și până la urmă despre asta este vorba la teatru, unii preferă ca un spectacol să-și atingă nivelul maxim de potențialului, iar alții se bucură oricum de poveste, actori și faptul că au venit la teatru. Teatrul este pentru toți, iar de cele mai multe ori este subiectiv.
Mama
Teatrul „Nottara”, București
Autor: Florian Zeller
Traducere: Bogdan Budeș
Regizor: Cristi Juncu
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Muzică originală: Cristina Juncu
Distribuție:
Mama (Anne): Catrinel Dumitrescu
Tatăl (Pierre): Sorin Cociș
Fiul (Nicolas): Rareș Andrici
Fata (Élodie): Alexandra Murăruș
Asistenți medicali (figurație): Bogdan Chichea, Ciprian Udriște
Fotografii: Ciprian Duică
