Man.In.Fest 2015 – statuilor vivante și spectacole stradale pe străzile Clujului
https://www.ziarulmetropolis.ro/man-in-fest-2015-statuilor-vivante-si-spectacole-stradale-pe-strazile-clujului/

Statui vivante şi spectacole stradale din 9 ţări vor umple străzile Clujului între 22 şi 24 mai, la cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitaţii de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues şi fostul campion european al performance-urilor de acelaşi fel, Damian McKinnon.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2015

Man.In.Fest 2015 / Locațiile evenimentelor vor fi Bulevardul Eroilor, Piața Matei Corvin și Muzeul de Artă, în timp ce trupele invitate vin din Spania, Germania, Olanda, Grecia, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Austria și România.

Spectacolele din acest an reunesc teme și abordări teatrale diverse, de la teatru de păpuși până la performance-uri cu teme sociale și politice. Cei de la Beeldje Living Statues vor prezenta la Cluj două spectacole de statui vivante interactive, bazate pe relația directă cu publicul, Sing along și Photographer and his assistant.

Spaniolii de la Totum Teatre aduc la Man.In.Fest spectacolul experimental Inevidenza, un show care s-a bucurat de un mare succes pe străzile Barcelonei, în timp ce grecii de la Experimental Theater of Thrace vor prezenta o producție puternic ancorată în situația social-politică actuală a Europei, Tea Time Europe.

De asemenea, publicul va putea vedea statui vivante spectaculoase, ca impunătoarea Devenir a portughezei Helena Reis sau pitoreștii Cossacks ai invitaților din Ucraina.Man.In.Fest 2015

Dincolo de evenimentul propriu-zis, ne propunem să creăm la Cluj o cultură a teatrului stradal și un centru de întâlnire pentru cei maivaloroși artiști de stradă din Europa. Reluăm și în acest an colaborări construite deja la edițiile trecute și ne bucură faptul că putem să vorbim deja despre o rețea internațională a festivalurilor de profil, printre care se numără și Man.In.Fest –  Ștefan Filip, directorul festivalului.

Festivalul din acest an va include și o competiție, în care publicul va putea să voteze performance-ul preferat, alături de juriu. Premiul cel mare va fi în valoare de 1500 de euro.

Man.In.Fest este unul dintre puţinele festivaluri de teatru stradal din România. Evenimentul a fost creat din dorinţa de a introduce în spaţiul teatral naţional creaţii contemporane de renume internaţional, care să familiarizeze publicul din România cu inovaţiile din domeniul artistic existente în afara ţării.

Programul complet al evenimentelor:

Vineri, 22.05

B-dul Eroilor, 16:00 – 19:00

Man.In.Fest 2015 Photographer and his assistant – Beeldje Living Statues (NL)

Cossacks (UA)

Devenir – Helena Reis (POR)

Granny Nadka – Ashton Ka (BG)

Stillman Theatre – Damien McKinnon (AUT)

Clod’o (DE)

18:00 – 21:00, Casa Matei Corvin

Cântăreții din Bremen – Teatrul Ciufulici (RO)

Varina – Helena Reiss & Samuel Buton (POR)

Golden – Philippe Rives (DE)

22:00, Muzeul de Artă

Tea Time Europe – proiecție video (r. Giorgos Zamboulakis)

Sâmbătă, 23.05

B-dul Eroilor, 16:00 – 19:00

Devenir – Helena Reis (POR)

Sing along – Beeldje Living Statues (NL)

Golden – Philippe Rives (DE), Clod’o (DE), Paper Men (UA)

18:00 – 21:00, Casa Matei Corvin

Granny Nadka – Ashton Ka (BG)Man.In.Fest 2015

Stillman Theatre – Damien McKinnon (AUT)

Inevidenza – Totum Teatre (ESP)

Varina – Helena Reiss & Samuel Buton (POR)

22:00, Muzeul de Artă

Tea Time Europe – proiecție video (r. Giorgos Zamboulakis)

Duminică, 24.05

B-dul Eroilor, 16:00 – 19:00

Stillman Theatre – Damien McKinnon (AUT)

Golden – Philippe Rives (DE)

Devenir – Helena Reis (POR), Granny Nadka – Ashton Ka (BG)

Varina – Helena Reiss & Samuel Buton (POR)

18:00 – 21:00, Casa Matei Corvin

Contrast (UA)

Sing along – Beeldje Living Statues (NL)

Clod’o (DE)

22:00, Muzeul de Artă

Tea Time Europe – spectacol (r. Giorgos Zamboulakis)

Foto: Man.In.Fest 2015 – facebook.com/maninfestcluj

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

26
/08
/19

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.