„Mank”. Despre îndrăzneala de altădată ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/mank-despre-indrazneala-de-altadata-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Lansat recent pe Netflix, „Mank” (2020), noul film al lui David Fincher, asigură doza de nostalgie după trecutul său glorios de care Hollywoodul are nevoie în fiecare an pentru a-şi camufla lipsa prelungită de strălucire şi vitalitate.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 decembrie 2020

E un simptom des întâlnit, pentru că aproape în fiecare an Hollywoodul vine cu cel puțin un film despre gloria sa de altădată. Când ți-ai pierdut strălucirea pentru că te-ai predat rețetei francizelor cu supereroi și ai renunțat la îndrăzneală și la legătura cu lumea reală de teama că ai putea pierde bani, nu-ți mai rămâne decât să te uiți în trecut, la cineaștii curajoși care au scris istoria filmului american.

În acest an a venit rândul unui alt regizor important, David Fincher, să livreze doza de nostalgie necesară. Cu un scenariu scris de tatăl regizorului, Jack Fincher, care s-a bazat inclusiv pe un eseu celebru şi controversat din anii `70 al influentului critic Pauline Kael, „Mank” (2020) îl are ca protagonist pe cunoscutul scenarist Herman J. Mankiewicz, autorul scenariului pe care pe atunci tânărul şi outsider-ul Orson Welles l-a dezvoltat în „Cetăţeanul Kane” (1941).

Filmul este povestea cooptării lui Mankiewicz şi a scrierii scenariului (pentru care fusese trimis într-o casă izolată, cu piciorul pus în ghips în urma unui accident şi sub supravegherea unei asistente şi a unei secretare), spartă cu multe flashback-uri din perioada sa de glorie, din anii `30, de la Hollywood, unde venise de la New York cu o reputaţie de cronicar de teatru.

E o ironie că în epoca unor personaje reale groteşti şi extrem de puternice ca producătorul Harvey Weinstein, care până recent a dominat o parte din Hollywood, şi afaceristul Donald Trump, devenit preşedinte din showman, şi când nu ştim mai nimic despre viaţa din interiorul studiourilor, sunt glorificate figuri din trecut care se luptau cu mogulii influenţi din vremea lor.

După cum se ştie, realizarea şi lansarea filmului „Cetăţeanul Kane”, debutul lui Orson Welles, produs şi distribuit de RKO, s-au confruntat cu obstacole din partea magnatului media William Randolph Hearst, pe figura căruia se baza parţial portretul deloc măgulitor al protagonistului Charles Foster Kane (jucat de însuşi Orson Welles).

Miza din „Mank” este de a arăta că Herman J. Mankiewicz, un personaj mucalit şi contondent pentru cei din jur din cauza patimii sale pentru alcool şi a stilului său direct, dar – ni se arată – şi a unor viziuni de stânga, a distilat şi transfigurat în scenariul pe care i-l ceruse Orson Welles experienţa de insider de la Hollywood (articolul lui Pauline Kael era polemic tocmai pentru că îndrăznea să evidenţieze amprenta decisivă a lui Mankiewicz asupra poveştii, în detrimentul lui Welles).

Dar există şi sugestia că a vrut să se răzbune pe o lume pe care în fond o dispreţuise şi de care profitase, reprezentată de Hearts şi de producători ca Louis B. Mayer şi văzută ca opulentă, superficială, cinică şi susţinătoare a conservatorismului republican şi dispreţuitoare faţă de democraţii cu idei progresiste (reprezentaţi de un scriitor şi candidat precum Upton Sinclair).

„Mank” e genul de film în care fiecare poate găsi câte ceva de care să se agaţe.

Pasionaţii de istoria cinematografiei ar putea fi interesaţi de felul în care prezintă Fincher un personaj important din Epoca de Aur a Hollywoodului şi un episod din pregătirea unuia din cele mai mari filme din istorie. Mai ales că regizorul american îşi ambalează filmul într-o estetică vintage: imagine alb-negru, sunet mono, care produce un bizar efect de artificialitate, o structură de montaj cu pendulări dese între prezent şi trecut şi unele unghiuri neaşteptate de filmare, mai ales în secvenţele cu personajul Orson Welles, tocmai pentru a reproduce ceva din cinema-ul acestuia.

Apoi, pentru acea parte a publicului mai puţin interesată de aspectele cinefile, „Mank” poate fi povestea unui protagonist prezentat ca fascinant, acel amestec (mult prea des întâlnit) de slăbiciune şi tărie, de compromis interesat şi excentricitate nejucată, de realism şi idealism. La asta se adaugă un actor celebru şi versatil precum Gary Oldman.

Hollywoodul poate să fie la rândul său mulţumit: istoria sa e glorificată, iar scenariul are câteva trimiteri suficient de străvezii şi la politica momentului, care de fapt se rezumă la eterna confruntare între republicani şi democraţi, între conservatorism şi progresism.

Dincolo de toate astea, „Mank” e un film entertaining – e seducătoare în multe momente voluptatea cu care Fincher reconstituie universul de mucava de pe platourile de filmare, cu personaje aproape caricaturale şi cu abundenţa de nume şi titluri mai mult sau mai puţin celebre.

În acelaşi timp însă, e ceva steril în tot acest demers de autogratulare care, deşi are meritul că aduce în atenţie o figură uitată, e doar o nouă cărămidă la edificiul de imagine pe care Hollywoodul şi-l construieşte în speranţa că poate camufla lipsa prelungită de vitalitate şi de idei proaspete.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.