Manolescu, Cărtărescu, Breban, Arion şi Banu, la Salonul de Carte de la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/manolescu-cartarescu-breban-arion-si-banu-la-salonul-de-carte-de-la-paris/

Mircea Cărtărescu, George Arion, Nicolae Manolescu, George Banu şi Nicolae Breban se numără printre scriitorii care vor participa, între 20 şi 23 martie, la Salonul Internaţional de Carte de la Paris, programul românesc având tema „La litérature féminine, le féminin de la littérature”.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2015

Salonul de Carte de la Paris / Programul cuprinde lansări, dezbateri, întâlniri, expoziţii, cu participarea unor scriitori, editori, traducători şi jurnalişti români şi francezi.

Vor fi prezentate volume de autori români apărute în ultimul an în limba franceză, printre care „Sara”, de Ştefan Agopian, în traducerea lui Laure Hinkel (Editions Actes Sud), şi „Le Levant”, de Mircea Cărtărescu, în traducerea lui Nicolas Cavaillès (Editions POL).

Au fost invitate peste 30 de personalităţi literare – autori din România, din Republica Moldova, precum şi scriitori români din diaspora, precum George Arion, George Banu, Linda Maria Baros, Nicolae Breban, Bianca Burţa-Cernat, Mircea Cărtărescu,

Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu

Magda Cârneci, Nina Corcinschi, Aurora Cornu, Ioana Crăciunescu, Margareta Curtescu, Dumitru Crudu, Rodica Draghincescu, Marina Dumitrescu, Dinu Flămând, Victoria Fonari, Bogdan Ghiu, Florina Ilis, Miron Kiropol, Nicolae Manolescu, Basarab Nicolescu, Simona Popescu, Radmila Popovici, Sébastian Reichmann, Selyem Zsuzsa, Victoria Sicorschi, Claudiu Soare, Simona Sora, Daniela Şontica, Virgil Tănase, Dumitru Ţepeneag, Irina Teodorescu, Nicolae Tzone, Aïda Vâlceanu, Andrei Vieru, Eugen Uricaru.

Organizat începând din 1981, Salonul Internaţional de Carte de la Paris este dedicat atât profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franţa şi din peste 50 de ţări -, cât şi publicului larg. Ţara invitată de onoare a ediţiei din acest an este Brazilia.

Foto: Cartarescu, Salonul de Carte de la Paris – wikipedia

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

18
/02
/22

Inspirată de prietenia dintre Constantin Brâncuși și James Joyce, pianista Ana Silvestru a pus în scenă un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc la Sala Radio de la București chiar de ziua lui Constantin Brâncuși, pe 19 februarie, de la ora 19:00.

15
/02
/22

Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes din București vă invită miercuri, 16 februarie, ora 19.30 la o întâlnire online cu scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate prilejuită de lansarea romanului Un ceai la capătul lumii – recent apărut în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – un roman memorabil despre aventura vieții, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane. Participă: Scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Maria Onisei, scriitoare și jurnalist cultural și Dana Pîrvan, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

14
/02
/22

Școala Gimnazială Nr. 194, București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează marți, 15 februarie, de la ora 10.00, evenimentul on-line ”Cu cărțile deschise...”, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii.

10
/02
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități online si offline. Astfel, la Palatul Parlamentului, scriitorul Petre Crăciun va susține un atelier de lectură pentru copii.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

08
/02
/22

Premisa proiectului habits by Republica cultural, inițiat de Societatea Omului Sănătos, o serie de conversații despre impactul artei asupra psihicului și spiritului uman moderate de psihoterapeutul Gabriel Cicu (fondator al clinicii Color Mind din București) alături de patru artiști: scriitoarea Adela Greceanu, muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State și pictorul Roman Tolici.