Maren Ade: „Actorii sunt pe primul loc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/maren-ade-actorii-sunt-pe-primul-loc/

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediţiei din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 Octombrie 2016

Filmat în bună parte în România și lansat de curând în cinematografe, „Toni Erdmann”, al treilea lungmetraj al regizoarei Maren Aden, a fost foarte bine primit de critică la Festivalului de la Cannes, unde a fost inclus în competiția oficială, deși nu a obținut niciun premiu din partea juriului.

Filmul a fost recompensat totuși cu premiul criticii, FIPRESCI, iar ulterior a fost ales să reprezinte Germania la Premiile Oscar.

O dramedie exuberantă și liberă, cu destul umor și emoție, despre încercarea unui tată, Winfried, de a se apropia de fiica sa Ines, o corporatistă de succes ajunsă cu jobul la București. Iar pentru asta, tatăl inventează un personaj excentric, Toni Erdmann, care dă peste cap viața calculată a lui Ines.

Citiți și cronica din Ziarul Metropolis dedicată filmului.

„Toni Erdmann”. Jocuri sociale, jocuri familiale

Ionuț Mareș: Cum v-ați simțit la finalul Festivalului de la Cannes când „Toni Erdmann” nu a obținut niciun premiu din partea juriului, deși a fost foarte bine primit de critică și a fost recompensat cu premiul FIPRESCI?

Maren Ade: Nu știi niciodată cu aceste premii. Există un juriu și este necesar ca cel puțin unul dintre membrii acestuia să își dorească foarte mult să premieze filmul tău. Nu pot să spun prea multe, deoarece nu am văzut celelalte filme. Însă au fost nume foarte mari și nu poți da premii tuturor celor din competiție. Dar cred că pentru regizori nu este atât de importantă această chestiune a premiilor. Cel puțin în ceea ce mă privește și în ceea ce îi privește pe cei pe care îi cunosc. Fiecare face filmul său, diferit de celelalte. Înseamnă ceva să fii într-o competiție, dar cine câștigă în final nu contează atât de mult.

Prin urmare, nu ați fost dezamăgită?

De fapt, am fost foarte fericită. Am vândut filmul în multe țări, iar asta înseamnă ceva dat fiind faptul că este un film lung. Ar fi fost prostesc din partea mea să fiu dezamăgită.

Cum ați încercat să evitați riscul superficialității, dat fiind faptul că ați filmat în altă țară, în acest caz în România?

Încerc întotdeauna să mă concentrez pe perspectiva mea, pe ceea ce știu eu. De exemplu, când a fost vorba de familia la români, am încercat să rămân în interiorul perspectivei personajelor mele. Nu aș fi putut spune povestea unei familii românești. Nici nu mi-am dorit asta, pentru că nu aș fi fost sigură pe mine. Am încercat să pun lucrurile care m-au interesat pe mine în timpul realizării filmului.

Cei doi actori principali – Sandra Hüller și Peter Simonischek – au un joc foarte subtil. Cum ați lucrat cu ei și ce le-ați cerut?

Am lucrat foarte mult asupra a ceea ce se întâmplă în subtext. La suprafață, scenele sunt foarte banale, viața de zi cu zi. Însă este vorba despre lupta care nu este suprafață, despre ce ascund oamenii, despre ce nu spun. Am vorbit mult despre aceste lucruri.

Ați avut multe repetiții?

Da, am repetat mult înainte de filmări, am repetat apoi mult și în timpul filmărilor. Încerc să mă folosesc cât mai mult posibil de repetiții înainte de o filmare.

Schimbați scenariul în timpul filmării?

Am schimbat puțin. În timpul filmării este întotdeauna bine să o faci, pentru că este mai ușor să scurtezi lucrurile astfel. Iar asta a fost bine.

Filmul are o libertate specială, mai ales narativă. Vă asumați multe riscuri. Orice se poate întâmpla în derularea acestei narațiuni.

Așa este Toni (râde – n.r.). Pe mine m-a ajutat personajul Toni atunci când am scris scenariul, pentru că el a deschis ușa spre multe posibilități. Filmele mele sunt foarte realiste, asta este tradiția din care mă revendic. Dar mă plictisisem puțin de acest lucru, poate așa cum și Ines este plictisită. A fost bine să am un personaj precum Toni. Nu a fost intenția să fac o comedie pentru public. Mi-am dorit mai degrabă ca tatăl să joace o comedie pentru fiica sa. Iar el face acest lucru pentru că este foarte disperat. A fost foarte simplu să fac ca un tată să își schimbe aspectul și să pretindă că face parte din lumea fiicei sale.

V-ați temut de această schimbare a personajului?

Am vrut să fiu foarte atentă la costumație. A luat foarte mult timp să găsesc exact ceea ce el poartă, astfel încât să ai sentimentul că este plauzibil. Depindea foarte mult de cum arăta peruca, de cum era costumul.

V-ați dorit să fie cât mai realist posibil.

Da, să nu fie ca o invenție. Să nu existe senzația că începe un alt fel de film, cum ar fi o fantezie. Acesta ar fi fost un risc.

Este un film construit pe contraste – de o parte este lumea lui Ines, iar de cealaltă parte este lumea tatălui. Iar umorul și emoția din film provin tocmai din aceste contraste.

Este întotdeauna bine să lucrezi cu contraste sau cu această ideea de înainte și după. Este un lucru puternic în cinema.

Filmul este lung, dar vedem că acest lucru este necesar, pentru că este important ca spectatorul să petreacă timp cu cele două personaje, să le vadă în mediul lor.

Da, iar filmul o ia de la capăt odată cu apariția lui Toni. Și asta este ca introducere, pentru că este nevoie de timp ca spectatorul să se obișnuiască cu Toni.

Vă place să acordați mult timp observării personajelor.

Atât timp cât este plăcut, este bine să acorzi acest timp. Dar trebuie să fii sigur că nu este prea lung, în cele din urmă.

Și cum știți asta?

Este o senzație. Încerci. La montaj, trebuie să scoți lucruri. Iar dacă ceva nu mai funcționează, știi că ai făcut o greșeală la un anumit moment. Trebuie să găsești cea mai bună versiune.

Care este cel mai dificil lucru când amestecați comedia cu dramă?

De fapt, nu este atât de complicat. Pentru mine, ar fi mult mai complicat să fac doar un singur lucru, de exemplu doar comedie. Acest amestec este foarte natural. Tot filmul este o dramă. Dar am avut în minte că trebuie să fie un film și despre umor, într-un fel. Umorul este ca un limbaj. Motivul pentru o glumă sau pentru care o persoană este amuzantă este mult mai complex, mai complicat.

Vedeți totul ca un fel echilibru între cele două.

Da, trebuie un echilibru. Și în viața reală umorul vine dintr-o nevoie, iar acea nevoie este mult mai complexă. Este ceva ce am vrut să arăt. La Winfried, vezi de unde vine fiecare glumă, de ce o face.

Ce se vede în film este că nu vă concentrați atât de mult pe aspectul formal, pe stil, ci pe personaje. Personajele par mult mai importante.

Pur și simplu nu sunt atât de bună la celălalt lucru (râde – n.r.). Trebuie să decizi ceea ce știi să faci cel mai bine. Consider că aparatul de filmat trebuie să urmeze personajele. Dacă nu se întîmplă asta, felul de a juca nu este așa cum îmi doresc eu să fie, nu ar exista această idee de a fi acolo, în momentul respectiv, de a fi spontan.  Filmul transmite sentimentul că suntem aproape de personaje.

Stilul urmează personajele.

Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc.  Încerc să fac ca acest lucru să fie cât mai interesant posibil. Să deschid spații cu camera de filmat. Felul de a filma este foarte complex, deoarece operatorul este întotdeauna ca un al treilea actor. Nu este ca în stilul documentar. Este ceva la care am lucrat mult, dar se dezvoltă de la o dublă la alt. Nu pun camera într-o poziție și apoi aranjez actorii. Este invers.

„Toni Erdmann” este un film despre cum jucăm în viața noastră diverse personaje, despre măști, dar și despre importanța de a scăpa de aceste roluri.

Da, toată lumea joacă un personaj. Winfried alege un rol pentru a se cunoaște mai bine, într-un fel, iar Ines joacă mai multe roluri – de femeie de afaceri, de fiică. Pa parcursul filmul, scapă de ele. În timp ce el se apropie de ea jucând un rol.

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

07
/02
/19

Mâine (joi), începe, la Berlinale Palast, Festivalului de Film de la Berlin.Eevenimentul va fi deschis de actriţa Juliette Binoche, preşedinta juriului internaţional de anul acesta, Monika Grütters, ministrul german al Culturii, Michael Müller, primarul Berlinului si Dieter Kosslick, directorului Berlinalei. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

Page 1 of 22812345...102030...Last »